Am știu că în Puglia vreu să revin într-o zi înainte de a pleca de acolo, prima vizită a fost scurtă și doar am „gustat” din câteva orășele cochete și care mai de care mai interesante, din atmosfera relaxantă și din mâncărurile delicioase cu fructe de mare sau pește. Vreau mai mult și pe îndelete, mi-a plăcut foarte mult regiunea asta a Italiei. În Polignano a Mare am ajuns în ultima dimineață din acea mini vacanță, mai aveam câteva ore la dispoziție și n-am vrut să-l ratăm - bine am făcut. Luați în calcul că imaginile sunt dintr-o dimineață de iarnă, în sezon sunt mult mai aglomerate toate locurile, dar mai ales plaja.
O plimbare de dimineață în Polignano a Mare | Italia
Produsul lunii - Cremă Revuele cu centella asiatică
În rubrica „Produsul lunii” o să scriu mai detaliat despre câte un produs care îmi place foarte mult și pe care vreau să-l recomand în mod special. Uneori o să scriu despre un produs pe care îl folosesc și îmi place de ani, dar care nu are încă un articol pe blog, alte ori despre o descoperire mai recentă, dar întotdeauna doar despre acelea pe care le consider foarte bune, cel puțin raportat la nevoile și așteptările mele.
Despre schimbări
Mă uit în secțiunea Raftul cu amintiri și văd că au trecut 3 luni de când n-am mai publicat pe blog gânduri și momente personale. Motivul e fix chiar subiectul asupra căruia m-am oprit azi - schimbarea. Odată cu schimbările pe care le fac în viața mea se schimbă și conținutul pe care-l fac online - în subiecte, stil sau cantitate, după caz - iar în ultimele luni am decis că e suficient că pun în social media frânturi din viața mea, nu vreau să mă repet în alt loc, o să scriu aici doar atunci când am ceva în plus de povestit pe larg.
Alt motiv e că vreau să scap de niște tipare pe care mi le-am impus singură, de pildă fixația de a avea prea multe articole gândite la o perioadă stabilită - lunar sau sezonier - deși le-aș putea face oricând în funcție de ce am de spus, uneori mai des, alte ori mai rar. Îmi plac schimbările, uneori simt o nevoie disperată de asta în viața personală, alte ori vin de la sine, însă uneori îmi impun singură niște limite absurde, iar de obiceiul ăsta aș vrea să scap - nu mă mai refer acum doar la online, ăsta a fost doar un exemplu facil de expus.
Protecție solară în uz vara asta
După niște zile toride de vară pare foarte nimerit să aduc din nou în discuție subiectul protecției solare - chiar dacă eu „militez” pentru folosirea acesteia pe tot parcursul anului în cazul pielii expuse, totuși vara e cu atât mai important acest pas din rutina de îngrijire pentru ten și se adăugă și necesitatea de a proteja pielea de pe corp. Protecția solară e un subiect care mă pasionează și sunt mereu tentată să încerc noutăți la capitolul ăsta, chiar dacă am în permanență și produse descoperite mai de mult care se numără printre preferate și aș putea foarte bine să rămân doar la opțiunile astea.
Azi am hotărât să adun doar produsele pe care le am în uz în prezent - mai am câteva prin casă pe care nu sunt sigură că are rost să le încerc, e posibil să le dau, așa că pe acelea n-aveam de ce să le includ, nefiind încercate - și să vă vorbesc despre ele. Unele îmi plac mai mult, altele mai puțin, altele deloc, așa că doar o parte sunt recomandări.
Ohrid, Macedonia de Nord
Am vizitat orașul Ohrid de pe lacul cu același nume pentru că părea opțiunea cea mai bună pentru o oprire de o noapte la întoarcerea din Albania, mai exact din Vlore, unde am avut ultima oprire. N-aveam așteptări prea mari, iar în cele din urmă mi-a plăcut atât de mult partea istorică din Ohrid încât mi-a părut rău că n-am avut la dispoziție decât o seară și apoi vreo jumătate de zi să ne bucurăm de el și de priveliștile superbe de pe lac. Nu-i nimic, o să mai revenim cândva cu siguranță, oricum Macedonia de Nord e o țară subapreciată, data viitoare aș vrea să văd mult mai multe.
Câteva informații practice: granița se poate trece și doar cu buletinul, chiar dacă nu sunt parte din UE, ce trebuie verificat în schimb e asigurarea mașinii, unele nu au Macedonia de Nord inclusă, caz în care va trebui plătită. Se poate face asta și la graniță. Dacă planificați vacanța din timp și trebuie oricum reînoită până atunci asigurarea mașinii e mai convenabil și mai simplu direct una care să includă și țări precum Macedonia sau Bosnia. Noi așa am procedat. Despre situația pandemiei nu sunt multe de spus, în 2021 au scos restricțiile de acces, însă nu se știe când și ce modificări mai apar.
Lecturile lunii - Mai 2021
Produse consumate primăvara asta
Abia așteptam să fac pozele și să duc ambalajele goale la reciclat, așa că m-am grăbit azi să mă ocup de asta și să eliberez coșul în care le strâng. În scurt timp o să încep să adun altele acolo, am oricum mereu chestii pe terminate - de unele „trag” intenționat, nu reușesc să scap de obiceiul ăsta când îmi place mult un produs și mai are suficient termen. Mereu când suntem spre final de sezon încep deja să mă streseze ambalajele astea goale, chiar dacă nu sunt foarte multe produse. Am consumat primăvara asta câte puțin din fiecare categorie, cum văd că se întâmplă mereu de când le strâng pe trei luni, așa că hai să vă povestesc despre ele...