Se afișează postările cu eticheta Wibo. Afișați toate postările

Wibo Posh Box nail polish

Mă uit la postările din urmă și realizez că nu v-am mai arătat o manichiură de două săptămâni, ultima fiind cea de la finalul anului trecut - Să zâmbim! , îndemn pe care încă îl mențin! În această postare în care vă prezint prima manichiură pe anul ăsta nu o să vedeți o manichiură elaborată, de fapt nu am pregătit niciun model, ci doar o combinație simplă realizată cu un mic kit pentru unghii.

Setul cu cele două oje este de la brandul Wibo, care a apărut recent în unele DM-uri din țară - probabil cu timpul o să fie în toate. N-am auzit până acum nimic despre acest brand, tot ce vă pot spune e că veți găsi la ei mai multe produse de makeup și pentru unghii la prețuri foarte mici. Eu deocamdată am doar acest mic set de oje, pe care l-am primit de la Ira, așa că dacă voi ați încercat și ceva produse de makeup de la ei vă aștept cu impresii.