Se afișează postările cu eticheta Short review. Afișați toate postările

Produse consumate - Mai

După o lună în care nu am consumat niciun produs, în mai am reușit să dau gata câteva cosmeticale pe care era cazul să le prezint și pe blog împreună cu părerea mea despre acestea, în cea mai mare parte foarte bună, fiindcă majoritatea mi-au plăcut mult și foarte mult, după cum e destul de firesc, că altfel nu le-aș fi consumat în totalitate. Chiar dacă încerc să-mi limitez cât mai mult cumpărăturile și să folosesc din produsele pe care le am, în continuare foarte multe, totuși nu văd rostul să mă chinui cu unele care nu-mi plac deloc, dar din fericire nu prea mai am astfel de cosmetice.

Produse consumate - Septembrie 2016

Ne apropiem de mijlocul lui octombrie, dar eu încă mai am de încheiat o socoteală cu septembrie - produsele consumate. Deși le-am pozat de mai bine de o săptămână, abia acum m-am mobilizat pentru a împărtăși impresiile mele finale pentru produsele consumate luna trecută, peste care nu puteam să sar, mai ales că în sfârșit am terminat o cantitatea mai măricică, după multe luni în care abia-abia reușeam să mai consum câte ceva.

Produse consumate - August 2016

În încercarea de a fi oarecum punctuală (ceea nu prea-mi stă în fire, între noi fie vorba), am decis că e cazul să mă mobilizez pentru a publica impresiile finale despre produsele consumate luna trecută. Marea majoritate sunt produse pentru îngrijire corporală, dar am mai consumat câte ceva și din alte categorii. Postările astea mă fac oricum să realizez cât de greu se consumă produsele, în comparație cu cât de ușor sunt de început alte și alte și alte produse noi din aceeași categorie.

New in...

N-am mai prezent pe blog noutăți de vreo... trei luni. Adevărul e că exact cam de la ultima postare de tipul ăsta am decis că e cazul să încerc să nu (prea) mai cumpăr produse, pentru că am ajuns într-un punct în care am mult prea multe și probabil din cauza asta m-am gândit că n-aș avea ce să vă arăt, dar până la urmă s-au cam adunat destule - cu ce am mai cumpărat treptat și cu ce am mai primit, cam am ce să vă arăt în articolul ăsta și nici nu sunt sigură că sunt toate. 

Desigur, unele nu mai sunt tocmai noutăți, dar important e că n-am scris despre ele pe blog și profit de postarea asta ca să aștern niște prime impresii.

Produse consumate - Iulie 2016

Trebuie să recunosc că mă aflu într-o fază în care mă simt oarecum copleșită de numărul mare de produse pe care le am, din motivul ăsta de câteva luni am cumpărat foarte puține produse ca moft (dacă era doar după nevoie nu mai luam chiar nimic), iar când văd că parcă nu se împuținează deloc cu ceea ce reușesc să consum lunar e cam enervant, îmi deau seama că niște pauze de la cumpărături sunt uneori necesare, chiar dacă nu-mi place asta (nici măcar s-o recunosc).

Pan that palette 2016 - update 2

Nici nu mi-am dat seama că au trecut cele trei luni de la update-ul anterior pentru acest proiect, de aceea scriu abia acum postarea asta, cu o întârziere de vreo două săptămâni. Oricum, în ultimele săptămâni am folosit farduri foarte rar și aproape deloc din paleta Sleek Oh so special, cea din proiect, așa că oricum nu s-au schimbat prea multe de când ar fi fost „termenul” de update stabilit chiar de mine.

Primul update l-am făcut aici, dar de data asta m-am gândit să fac ceva diferit și mai interesant, zic eu - să vă prezint, pe lângă paleta pe care vreau să o consum, fardurile pe care le-am folosit cel mai mult în ultimele trei luni; în felul ăsta profit să mai fac și un mic review unor farduri, pe lângă a prezenta cât am mai consumat eu dintr-o paletă.

Produse consumate - Iunie 2016

Tot uitându-mă la cât de puține produse am consumat în iunie, mă gândeam să renunț în a scrie postarea asta și să prezint ce am acum alături de produsele pe care o să le consum luna asta, dar apoi m-am gândit că există riscul să se adune mult prea multe (sunt pusă pe consumat cât mai multe luna asta, am destule pe terminate, să văd dacă-mi și iese), așa că am decis să păstrez totuși obiceiul și să mă prezint cu ceea ce am...

Produse consumate - Mai 2016

Abia așteptam să pozez ambalajele produselor consumate luna trecută și să le arunc, deja devenise neîncăpătoare punga în care le-am adunat - trebuie să mă învăț o dată minte să folosesc pungi mai mari. Am consumat destul de multe produse în mai, iar marea majoritate sunt produse care mi-au plăcut mult și pe care deja le-am recumpărat sau urmează, dar am și câteva care nu m-au convins și mă bucur că am încheiat socotelile cu ele.

Produse favorite - Aprilie & Mai

Când am vrut să scriu despre produsele favorite din aprilie eram deja pe la jumătatea lui mai și mi-a fost imposibil să-mi mai dau seama care au fost produsele care m-au cucerit în aprilie, când deja mai făcusem alte descoperiri pe început de mai, așa că am decis că cel mai bine le prezint pe toate la un loc. Produse faine noi descoperite în ultimele două luni ar fi fost multe, dar o să mă rezum în a le prezenta doar pe cele pe care le-am și folosit foarte des...

Noutăți Yves Rocher - Plaisirs Nature

Gama Plaisirs Nature de la Yves Rocher a fost relansată în urmă cu câteva săptămâni, iar cum mie mi-au plăcut mult produsele din gama asta și în formula veche abia așteptam să le descopăr pe cele noi. După ce am tot folosit în ultima vreme câteva dintre ele pot afirma fără să stau prea mult pe gânduri că noile produse îmi plac și mai mult - ambalajele sunt și mai prietenoase (pentru mediu - conțin plastic reciclat, dar și pentru noi ca utilitate), aromele sunt parcă mai intense și mai persistente, formulele mai reușite și gama de produse e mult mai variată, atât ca arome cât și ca tipuri de produse disponibile.

New in - Aprilie 2016

Nu am făcut foarte multe cumpărături luna trecută și totuși s-au adunat câteva noutăți pe care m-am gândit să le public la un loc într-un articol, împreună cu primele impresii pe care mi le-au lăsat produsele. Fiindcă mă știu cum mă lungesc la vorbă prin postări, nu mai insist și cu introducerea și mai bine încep să vă povestesc direct despre produse...

Produse consumate - Aprilie 2016

Deja a trecut prima săptămână din luna mai, cât de curând o să încep să mai consum din alte produse, așa că era cazul să prezint și eu consumatele din aprilie. Nu sunt deloc multe, ba chiar sunt mai puține ca niciodată, dar asta am și cu astea mă prezint, dar și cu speranța că o să compensez luna asta, trebuie neapărat să mai eliberez rafturile și baia, iar între timp încerc ca măcar din produsele mai voluminoase să nu mai cumpăr, că efectiv nu mai am pe unde să le pun. Revenind totuși la ambalajele mele goale...

10 rujuri pentru primăvară

Chiar dacă încă mai avem parte de zile cu vreme cam mohorâtă, cum a fost azi, totuși e primăvară și împreună cu Ira am pregătit o selecție de rujuri în nuanțe potrivite acestei perioade a anului. Celor care ne citiți de mult sigur vă e deja familiară ideea acestui tip de articol, pe care-l facem în colaborare încă de vara trecută, pentru fiecare sezon. Amândouă avem o mare pasiune pentru rujuri și o „colecție” generoasă, de aici a și pornit ideea, care probabil că o să mai continue și pe viitor.

Produse favorite - Martie 2016

E timpul să scriu și despre favoritele mele din martie, că am întârziat deja destul cu ele, iar de acum în colo am decis ca pe lângă produsele noi descoperite să prezint la final și redescoperirile lunii, fiindcă de obicei am printre favorite și astfel de produse, de care pentru o vreme am uitat sau pur și simplu au fost altele care m-au atras mai mult, dar la care mă reîntorc la un moment dat cu plăcere. M-am gândit că merită și ele menționate, mai ales că despre unele n-am mai vorbit de mult și e astfel o metodă bună să le mai aduc în atenție. 

Însă produse cărora le sunt fidelă constant n-o să menționez, că n-are sens să mă repet lunar cu aceleași și aceleași produse (și cu siguranță s-ar întâmpla asta, în special cu cele de skincare).

Cumpărături din Roma

Aveam lista de cumpărături pentru Roma pregătită încă de pe la începutul anului, știam clar tot ce-mi doresc, dar din păcate n-am găsit multe dintre ele. Deși nu aveam nevoie de absolut nimic, erau produse pe care mi le doream mult și care la noi nu se găsesc, așa că am fost puțin supărată că nu am dat de multe produse pe care le aveam pe wishlist, dar asta e, o să mai fie ocazii și m-am orientat la fața locului spre alte produse care mi-au atras atenția.

Produse consumate - Martie 2016

După postarea de aici cu multe noutăți adunate în ultimele două luni cred că merge numai bine să vă prezint și ce produse am mai consumat în martie, înainte să mai public pe blog orice alte cumpărături, ca să nu credeți cumva că doar adun mormane de produse ca să fie, că nu e cazul, îmi folosesc produsele și automat consum constant din ceea ce am de mai mult timp în uz.

New in - Februarie & Martie

Am început anul ăsta cu gândul că pentru câteva luni nu o să mai cumpăr prea multe produse, că am o grămadă în uz și deja multe noutăți de încercat adunate de pe finalul anului trecut, dar nu m-a ținut prea mult cumpătarea. În ianuarie am luat doar niște produse Paula's Choice și încă vreo două mărunțișuri, dar din februarie m-am lăsat păgubașă, nu e de mine treaba asta cu limitările de shopping pe termen lung și pe toate categoriile, îmi place să încerc noutăți și punct, că de aia am și blogul ăsta (bag scuza asta mereu)

Și pentru că nu am mai prezentat niște cumpărături pe blog de câteva luni bune (nu știu de ce, că am tot avut), m-am gândit să le adun pe cele din februarie și martie la un loc și să le prezint într-o postare - m-am speriat când le-am strâns pe toate la un loc, dar gata, am depășit șocul...

Produse favorite - Februarie 2016

Dacă m-aș fi lăsat purtată de val și aș fi inclus în postarea asta toate produsele noi încercate în februarie care mi-au plăcut la prima probă, ar fi ieșit o postare foarte lungă, dar ca de fiecare dată... încerc să-mi stăpânesc entuziasmul și să nu includ produse pe care am apucat să le încerc doar de 2-3 ori, să mă concentrez pe a vă arăta doar produse favorite noi, dar pe care le-am folosit mult într-o lună și care, evident, mi-au plăcut mult.

Produse consumate - Februarie 2016

Am o plăcere fantastică să golesc la începutul lunii punguța cu ambalaje goale, cea în care am adunat recipientele produselor consumate în luna precedentă, iar faptul că am de fiecare dată destule adunate mă bucură, deși a devenit ceva normal, ba chiar mi se pare acum că în februarie am consumat anormal de puține, dar am totuși câteva...

Produse de skincare Paula's Choice | Review

Mi-a luat destul de mult timp să conștientizez cât de importantă e îngrijirea tenului, una corectă, regret și acum anii în care nu-mi demachiam și curățam corect tenul, nu-l protejam deloc de soare (nici la plajă, ce să mai zic iarna) și nu-l hidratam, dar mai regret și toate produsele pline de iritanți puse pe față! Nu e însă niciodată prea târziu să facem ceva în sensul ăsta, să învățăm mai multe despre tenul nostru și produsele pe care le folosim, dar și să investim în produse care să facă cu adevărat diferența, pe moment dar și pe termen lung!

În căutarea celor mai bune produse de îngrijire a tenului meu, cu ajutorul cărora să-mi formez o rutină cât mai corectă și benefică, am început încet să descopăr renumitele produse Paula's Choice. Poate știți că de câțiva ani folosesc dicționarul de ingrediente de pe site-ul oficial Paula's Choice, cel de aici, pentru a verifica formulele produsele pe care le pun pe ten și a înțelege cât mai multe despre ele, însă prima experiență cu un produs Paula's Choice am avut-o abia anul trecut, dar apoi mi-am dorit să încerc și altelte, iar în prezent am mai multe care fac parte din rutina de îngrijire a tenului meu și despre ele vreau să vă vorbesc pe scurt azi.