Se afișează postările cu eticheta Nail Team Challenge. Afișați toate postările

Nail Team Challenge - 16. Water marble

Cu pași rapizi ne apropiem de finalul acestei colaborări, mai avem doar două teme în afara celei de azi (care vor fi o adevărată provocare pentru mine, fiind total pe lângă stilul meu), iar apoi aș vrea să fac o pauză de la astfel de colaborări, dar nu știu în ce măsură o să reușesc, dacă iar vin fetele cu idei foarte drăguțe. Mai vedem! Tema de azi a fost propusă de Mădălina și este water marble, o tehnică foarte interesantă pe care din păcate eu am încercat-o doar o dată - nici nu știu de ce n-am mai repetat experiența, fiindcă mie mi-a plăcut, deși știu că multor fete le dă bătăi de cap. Pentru azi am vrut să fac un model abstract, nu prea mult gândit. Mi-a ieșit ceva destul de aproape de ce-mi doream, dar vă las să vedeți...


Nail Team Challenge - 15. Inspired by a pattern or outfit

Ne apropiem cu pași rapizi de finalul acestei colaborări, iar eu sunt în pană de idei, cred că am nevoie de o pauză de la astfel de colaborări (chiar dacă îmi plac foarte mult!). Dar să revenim la tema de azi, propusă de Andrea, și anume: Inspired by a patter or outfit. Mi s-a părut o idee foarte drăguță, am mai făcut astfel de manichiuri și m-am apucat din timp să-mi caut inspirația. Din păcate ideea pe care o aveam pregătită n-am mai putut s-o pun în practică din cauză că mi-am scurtat unghiuțele, așa că m-am reorientat în ultimul moment...

Nail Team Challenge - 14. Floral

După ce am sărit peste o sâmbătă fără manichiură, de azi revenim la normal cu colaborarea noastră. Tema de azi este floral și a fost propusă de Kinga. Vă spuneam chiar în ultimul tag postat pe blog că îmi plac foarte mult floricelele pe unghii și probabil ați observat că trandafirii sunt favoriții mei. Trebuie să vă mai spun că aceasta e ultima manichiură pe care am avut-o făcută pe unghiile mele foarte lungi, de acum în colo veți vede unghiuțe scurte (pe care parcă nu mai am loc să desenez nimic) pentru o vreme.

Nail Team Challenge - 13. Degrade

Pentru sâmbăta asta Alina este cea care a propus tema degrade! Eu recunosc că am fost total lipsită de inspirație, n-am avut nicio idee prea interesantă pentru această temă, așa că am ales să merg pe o combinație care mă reprezint perfect: albastru, texturată și sclipici! Nu a rezultat vreo manichiură spectaculoasă, dar mie mi se pare drăguță și sper să vă placă și vouă!


Nail Team Challenge - 12. Glam nails

O nouă sâmbătă, o nouă colaborare din cadrul colaborării Nail Team Challenge! Tema de azi este glam nails și a fost propusă de Alyce. Pentru mine o manichiură glam înseamnă manichiură sclipicioasă și știți deja cât de mult îmi plac aceste manichiuri! Am vrut ca în cadrul acestei manichiuri să pun în valoarea cea mai faină ojă cu glitter din colecția mea și am fost foarte mulțumită de rezultat, dar din păcate mi-a cam dat bătăi de cap la poze. Cam atât am putut să redau în imagini:


Nail Team challenge - 11. Water decals

Pentru colaborarea de săptămâna asta Deyutza a fost cea care a ales tema water decals. Probabil știți deja ce înseamnă, sunt niște abțibilduri care se desprind în apă și care arată mult mai frumos și natural pe unghii decât clasicele abțibilduri. Sunt foarte ușor de aplicat, perfecte chiar și pentru cele dintre voi care n-aveți prea multă răbdare pentru decorarea unghiilor. Eu am ales pentru manichiura de azi oje și modele primăvăratice, măcar când mă uit la unghii să am senzația că e într-adevăr primăvară, dacă vremea de afară numai a primăvară nu seamănă. Sper să vă înveselească măcar puțin și pe voi!

Nail Team Challenge - 10. Retro manicure

Azi a venit timpul pentru tema propusă de Iulia - retro manicure! Din prima clipă în care m-am gândit la această temă mi-au venit în minte bulinele care dau un aer retro manichiurii, mai alese cele mai mari. Mi-au venit și alte idei mai interesante între timp, dar neavând prea mult timp la dispoziție pentru realizarea manichiurii, am revenit la ideea cu bulinele. Chiar dacă a rezultat o manichiură simplă, mie mi-a plăcut, mai ales datorită combinațieie cromatice - vă mărturisesc că mi-a fost milă să mai aștern apoi pe unghii bulinele după ce am văzut cât de bine arată combinația dintre oja roșie și cea mov!


Nail Team Challenge - 9. Tape mani

Nu-mi vine să cred că deja am ajuns la jumătatea acestei colaborări, repede mai trece timpul. Pentru azi Rita a propus tema tape mani, o temă care pe mine m-a încântat! Sunt sigură că deja știți că ador să mă joc pe unghiuțe cu benzile de nail art și chiar nu mai făcusem asta de mult. Mie mi se pare o tehnică foarte ușoară, rapidă și din care pot rezulta niște manichiuri superbe, mai ales dacă ne folosim de niște oje mai deosebite. Eu am ales, ca de obicei, niște oje texturate!

Nail Team Challenge - 8. 50 shades of green

Așa cum probabil majoritatea ne așteptam, Andra a propus în cadrul colaborării Nail Team Challenge tema 50 shades of green. Recunosc că nu sunt cea mai mare iubitoare a ojelor verzi, dar de cum am văzut tema mi-a fugit imediat gândul la cea mai frumoasă ojă verde din colecția mea - Avon Gel finish Envy! Este un verde smarald superb, cu irizații fine de sclipici și cu o textură chiar de gel. Se aplică extrem de frumos și e opacă dintr-un singur strat mai gros (așa am aplicat-o eu la această manichiură). N-am făcut nimic prea elaborat sau special, am vrut să las această ojă să rămână în centrul atenției, sper că mi-a ieșit!

Nail Team Challenge - 7. Inspired by someone close to you

Pentru azi Andra Kitty a propus tema „Inspired by someone close to you”, o temă care mi-a dat destul de mult de gândit. În cele din urmă am ales să mă las inspirată de prietenul meu, dacă pot spune așa, și am decis să desenez pe unghiuțe un peisaj cu marea și plaja. Nu o să detaliez prea mult de ce tocmai asta (e oricum o poveste prea lungă, nu pot reda în doar câteva rânduri), vă spun doar că are o semnificație anume pentru noi. Recunosc că mereu m-am ferit să desenez peisaje pe unghii, mi se par greu de redat și nici nu știam de unde să încep cu această manichiură, dar vă las să vedeți ce a ieșit...


Nail Team Challenge - 5. Cartoons

Pentru azi am avut o temă foarte frumoasă propusă de Teo - Cartoons! Pe cât de drăguță e ideea de a desena pe unghii personaje din desenele animate favorite în copilărie, pe atât de greu mi-a fost să aleg! Asta pentru că am îndrăgit multe personaje și să fiu sinceră... încă îmi mai plac desenele animate, mai ales cele vechi, „de pe vremea mea”. În cele din urmă am ales două personaje pereche (să fie și în ton cu Valentine's Day): Minnie Mouse și Mickey Mouse!

Nail Team Challenge - Recreate a mani by your favorite blogger

Azi am ajuns la tema propusă de mine: recreate a mani by your favorite blogger! Mi s-a părut o idee drăguță să facem fiecare ce manichiură vrem de la o bloggeriță favorită, dar recunosc că mi-a fost destul de greu să aleg din atâtea fete talentate! Dar în cele din urmă am ales-o pe draga de Mădă - Miss Happy and her nails. Îi ador stilul și reușește mereu să mă surprindă cu modelele ei originale și mereu impecabil realizate. Sunt totuși puțin supărată fiindcă din cauza unui accident avut la mână mi-a fost foarte greu să desenez și în plus abia azi am putut să pregătesc manichiura, în grabă. Totuși am fost destul de mulțumită de model, deși era loc de mai bine, dar a intervenit apoi problema pozelor fiindcă afară era deja întuneric. Well, gata cu plânsetele, să vă arăt totuși manichiura...

Nail Team Challenge - 3. Negative Space

Am fost foarte bucuroasă în momentul în care Mădălina - Frumusețe la preț mic, a propus tema pe care o avem azi: Negative Space! Încă de la prima încercare avută (aici o puteți vedea) mi-am dorit să mai încerc și alte combinații! Așa cum era de așteptat, de data asta am ales o combinație de oje texturate și m-am folosit tot de benzile de nail art pentru a realiza modelul! Mie mi-a plăcut rezultatul, sper să vă placă și vouă!


Nail Team Challenge - 1. Inspired by...

Fete frumoasă, azi începem o nouă colaborare cu manichiuri, una foarte interesantă! Oana a fost cea care a venit cu ideea să facem o colaborare în care fiecare din noi să propunem câte o temă, orice temă ne dorim! Ne-am adunat rapid 18 fete și tot atâtea teme care mai de care mai interesante și frumoase! Puteți vedea care sunt temele și cine le-a propus în frumosul banner creat de Andrea: