Se afișează postările cu eticheta Germania. Afișați toate postările

Potsdam, Germania - excursie de o zi din Berlin

Aflat la doar vreo 35 km de Berlin, Potsdam e un orășel colorat și bogat în palate și alte clădiri cu încărcătură istorică, fiind pentru Germania cam ce e Versailles pentru Franța. Ne-am decis la fața locului că nu-l putem rata, așa că ne-am rupt o zi din Berlin pentru el, în ciuda faptului că martie nu era cea mai minunată perioadă să-l vedem, natura fiind moartă în Parcul Sanssouci, iar pe deasupra a fost o zi cam întunecată. Dacă nu era de ajuns nici asta, mai adaug și că am găsit orașul parțial în renovări (văzut în 2017). Mi-am putut însă imagina cam cât de minunat e în alte perioade, dacă în cele mai nefavorabile condiții mi s-a părut foarte frumos.

La fața locului nici n-am conștientizat cu adevărat toate aceste dezavantaje, fiind prea ocupată să mă bucur de frumosul din jur. Am studiat cu încântare detaliile arhitecturale splendide ale palatelor, m-am entuziasmat la fiecare străduță pastelată și m-am bucurat de faptul că măcar era foarte liber, ceea ce nu cred că ar mai fi valabil vara - însă mi-aș asuma riscul să-l revăd și-n sezon cândva, însă pentru moment păstrez cu drag amintirile și impresiile din acea zi, din care vă împărtășesc parțial în continuare.

10 recomandări pentru Berlin

Am avut multe tentative de a scrie despre Berlin și de fiecare dată am amânat momentul, din cauza impresiilor contradictorii în privința acestui oraș cosmopolit. Pe de-o parte nu mi s-a părut deloc un oraș frumos ca întreg și totuși luat pe bucățele m-a cucerit cu o mulțime de locuri frumoase, interesante, unice. Însă orașul merită văzut și pentru istorie, chiar cea destul de recentă, iar până la urmă călătoriile nu sunt doar despre frumos. Am reușit să pun cap la cap 10 recomandări - în care sunt de fapt mai multe - și vi le prezint în continuare prin ochii mei, cu precizarea că în ciuda sentimentelor amestecate față de acest oraș, vreau negreșit să mai revin pentru alte locuri și poate pentru a-l vedea în prag de sărbătoare, plin de piețe cu miros îmbietor de vin fiert...

O zi în Hamburg, Germania

De aș fi știut că o să-mi placă atât de mult, poate aș fi ales să dedic măcar două zile pentru Hamburg, în loc de o escapadă din Berlin de o singură zi, dar adevărul e că nimic nu indica a fi genul de metropolă care să mă cucerească, nefiind vreun oraș care abundă în clădiri istorice și vestigii antice, ba la o privire superficială nici nu părea că ar fi prea multe de văzut. A fost însă suficientă acea zi - de acum un an pe vremea asta - pentru a realiza că l-am subestimat.

Hamburg este cel mai verde oraș al Germaniei, cel mai mare oraș-port din Europa, al doilea oraș ca mărime din Germania, orașul cu cele mai multe poduri din Europa și lista mai poate continua cu câteva detalii interesante, un oraș care a fost distrus în timpul Celui de-al doilea Război Mondial, dar care a renăscut, azi fiind un oraș frumos și consmopolit, unde nu se înghesuiau însă foarte mulți turiști, cel puțin nu în acea zi - și poate că ăsta a fost unul dintre motivele pentru care mi-a plăcut atât de mult, sentimentul că mă amestec prin mulțimea de localnici, nu printre turiști, că mă pot alătura ritualului lor de plimbare sau de lenevit pe marginea lacului, într-o zi însorită și neașteptat de caldă pentru mijlocul lui martie.