Se afișează postările cu eticheta Cărți. Afișați toate postările

10 cărți citite recent

E ușor forțat acel „recent” din titlu, fiind cărți citite pe parcursul mai multor luni, iar unele dintre ele tocmai prin primăvară, însă pentru că am avut inspirația de a-mi nota câteva impresii despre fiecare pe măsură ce le-am citit îmi e ușor să scriu despre ele chiar și după mai mult timp. În cazul celor care mi-au plăcut în mod deosebit - și sunt destule dintre următoarele titluri în situația asta - probabil puteam să-mi împărtășesc impresiile și după un an sau mai mult, chiar și fără notițe.

Lecturile mele din iarnă

Iarna asta a fost dedicată lecturilor cu mister și suspans, majoritatea alegerilor mele fiind mai mult sau mai puțin din categoria asta - ba roman poliștit, ba thriller psihologic - și cred că e pentru prima oară când pățesc să am un apetit atât de mare pentru genul ăsta de lecturi. De obicei le alegeam printre alte cărți mai greoaie, dar eu fac periodic câte o mică obsesie pentru un subiect sau un gen. Am citit totuși vreo două cărți și din alte categorii.

Cărți și citate favorite din 2023

Acest articol e deja o tradiție veche la care nu vreau să renunț, chiar dacă de data asta am întârziat mai mult decât îmi doream cu publicarea. Oricât de bogat sau de sărăcăcios e un an în lecturi se găsesc de fiecare dată câteva favorite de dat mai departe, așa că nu are importanță că în 2023 am citit un număr de „doar” 25 de cărți - lista completă aici, pe Goodreads, alături de diverse statistici - pentru că au fost destule cele care s-au remarcat în sens pozitiv.

În ultimii 3-4 ani mi-au scăzut considerabil numărul cărților citite, însă pentru prima oară nu mă mai simt vinovată că n-am putut mai mult, în schimb sunt bucuroasă că n-am abandonat complet obiceiul de a citi, fie și doar câteva pagini la finalul unei zile pline. Ceea ce încurajez pe oricine!

Lecturile mele din toamnă

Ce puține cărți am citit toamna asta, dar ce alegeri minunate am făcut - așa aș putea să descriu pe scurt lecturile mele din toamnă. Nu mi-am făcut pe cât de mult timp mi-am dorit pentru citit, au intervenit multe, dar măcar am fructificat bine timpul ăla puțin petrecut cu o carte în mână. Am fost surprinsă constatând că 3 din 5 cărți sunt scrise de autori români, n-a fost voit, așa s-a nimerit. Am făcut însă multe descoperiri bune pe categoria asta în ultimii ani.

Lecturile mele din vară

Vara nu e niciodată perioada din an cea mai bogată în lecturi, alte activități având prioritate, așa că cele 7 cărți finalizate vara asta nu sună chiar așa de rău. Au fost trei titluri care mi-au plăcut în mod special, dar nici celelalte n-au fost alegeri complet neinspirate. Cu speranța că toamna îmi păstrez obiceiul de a citi mult mai mult, vreau în continuare să vă povestesc puțin despre cărțile parcurse în vară...

Lecturile mele din primăvară - 7 recomandări

Tocmai am aruncat o privire la ce scriam despre lecturile mele din iarnă și am văzut că pentru primăvară îmi doream diversitate la acest capitolul, așa că pot spune că am făcut ce mi-am propus. Că am rămas cu unele cărți începute și nefinalizate e partea a doua, dar s-a strâns și un mic teanc de cărți citite până la capăt, iar cel mai important e că mi-au plăcut, nu simt că mi-am pierdut vremea cu vreuna.

Mă bucur mult și că am reușit să citesc destul de des afară pe parcursul primăverii, uneori pe o păturică sub pomii ce prindeau viață, alteori pe o bancă printre razele blânde de soare. Aș vrea să fac asta și mai des pe parcursul verii, am spor mai mare când schimb peisajul și când mă bucur totodată de natură în timp ce parcurg paginile unei cărți.

Cărți despre Japonia pe care le recomand

Deși lecturile mele de primăvara asta nu au fost foarte numeroase, au fost diverse și interesante, iar acesta e al doilea articol inspirat de una dintre ele. Citind o carte despre Japonia mi-am amintit că într-o perioadă alegeam foarte des cărți cu și despre țara asta fascinantă, care continuă să mă intereseze, chiar dacă am căutat mai rar lecturi cu acest subiect.

Până o să-mi îndeplinesc dorința de a lua contact direct cu țara asta vizitând-o, am să mai aprofundez treptat subiectul prin lectură. Mai jos vă las o listă de cărți despre Japonia, iar la final autorul meu japonez preferat, cu câteva dintre cărțile care mi-au plăcut cel mai mult de la el.

Romane preferate cu trăiri interioare intense

Nu am gândit intenționat acest articol pentru Ziua Internațională a Cărții ce urmează - doar s-a nimerit astfel, dar e numai bine cu ofertele librăriilor - ideea acestui articol fiind de fapt stârnită de o carte finalizată săptămâna trecută. Este vorba despre prima din lista de mai jos, iar pentru mine trăirile intense descrise cu măiestrie sunt cele care s-au remarcat cel mai mult în acea poveste. Iar așa am realizat că în ultima perioadă nu am mai citit prea multe romane de aceat tip, deși cândva le căutam în mod special.

Asta e ceea ce m-a făcut să adun în acest articol 10 romane cu zbucium și trăiri interioare intense, puse excelent în cuvinte și care pe mine m-au făcut să trăiesc alături de personaje, acaparată complet.

Lecturile mele din iarnă

Mare parte din iarnă am dedicat-o unei cărți care mi-a acaparat foarte mult din timpul de lectură - e la finalul articolului, fiind ultima terminată - așa că n-am parcurs un număr mare de cărți, însă am încetat de mult să mă focusez pe asta. Pentru primăvară am în plan o diversitate mai mare de cărți, unele așteptând deja în teanc, altele începute, dar până atunci hai să vă povestesc despre cele (puține și bune, în general) citite pe parcursul iernii.

Cărți favorite 2022 și wishlist 2023

Mi-aș dori să pot spune că anul 2022 a fost bogat în lecturi, dar adevărul e că au existat perioade lungi în care abia am reușit să citesc câteva pagini, iar în final am reușit să citesc până la capăt doar 26 de cărți, cu mult mai puțin decât în anii din urmă. Am mai avut și altele începute și abandonate, unele deja donate pentru că nu mi s-au potrivit, iar altele care încă mai așteaptă o șansă. Am învățat să nu mai forțez lecturile, nu are rost, prefer mai puține și savurate cum trebuie, decât multe din care să nu rămân cu nimic.

Cu speranța unui 2023 în care o să mai echilibrez totuși balanța și cantitativ - alocând timp mai mult lecturii, alegând doar ce vreau și mă atrage - am decis să selectez totuși câteva favorite din 2022. Nu e o listă lungă și o să le încadrez pe categorii diferit de alți ani (tocmai pentru că sunt puține), dar sunt cărți care mi-au plăcut foarte mult și le recomand cu toată încrederea.

11 cărți citite toamna asta

După o perioadă în care am redus surprinzător de mult numărul poveștilor de ficțiune citite, în toamnă a revenit „pofta” de mai multe romane, însă n-am ignorat complet nici poveștile reale de viață sau cărțile cu utilitate practică, au fost destul de echilibrate alegerile - cu excepția faptului că lipsesc clasicii, dar acolo mi s-a micșorat mult lista.

Ce mi-am mai propus - ca experiment, să zicem - a fost să citesc mai multe e-books decât cărți tipărite și mi-a ieșit, dar concluzia e cea veche: prefer experiența de a ține o carte în mână. Totuși, măcar din când în când, o să încerc să citesc și în formatul ăsta modern pentru că există unele avantaje. Tocmai de aceea, deși pe câteva nu le-am avut fizic, eu o să las link tot către cartea tipărită, dar pe majoritatea le găsiți și de cumpărat ca e-book (sau cu abonament pe Voxa).

Ce am mai citit | Lecturi din vară

Am creat această rubrică cu scopul de a scrie despre toate cărțile pe care le citesc, fără a se vrea a fi vreo analiză literară și nici măcar o recenzie, ci doar o scurtă impresie personală, fără a dezvălui mai mult decât e cazul din subiect - nu mai mult decât o fac cei de la editură sau poate nici măcar atât, așa că nu veți găsi aici „spoilere”.

Adunând cărțile citite în ultimele luni - cu lista de pe Goodreads în față, altfel nu-mi mai aminteam totul - am făcut două constatări. Prima e că am citit foarte puțin (2-3 dintre cărți sunt din primăvară), însă asta nu m-a surprins prea mult, eram conștientă că anul ăsta nu am dedicat lecturii pe cât de mult timp mi-aș dori. Probabil că o să mai compensez în toamnă și iarnă sau cel puțin așa visez eu. Poftă există!

A doua constatare e că n-am citit ficțiune mai deloc, doar trei cărți dintr-o serie, toate celelalte fiind majoritatea de psihologie, plus neurologie și jurnale. Așa mi se mai pune uneori pata pe câte o categorie, însă acum parcă aș avea chef mai mult de romane. Vedem, momentan să vă povestesc despre ultimele cărți citite: puține, dar una mai interesantă ca alta.

Cărți pe care vreau să le recitesc

Având în permanență sute de cărți pe lista de citit, la care adaug alte și alte titluri frecvent, mi-e destul de greu să fac loc și pentru a reciti anumite romane, însă mi-am propus să încep să fac din când în când și asta, fiindcă simt că sunt unele la care n-ar strica și n-ar fi deloc o pierdere de timp, din varii motive: fie consider că le-am citit mult prea devreme și nu le-am înțeles/apreciat cu adevărat, ori mi s-au schimbat mie anumite perspective și cred că le-aș vedea cu alți ochi după niște ani, la care se adaugă și acele cărți atât de frumoase încât ar merita recitite la fiecare câțiva ani.

Intenționam să fac o listă - scurtă, parțială - doar pentru mine, să fie notate cu scopul de a alege la ceva vreme din ele, însă m-am gândit apoi că poate va servi ca inspirație dacă o las aici, cu câteva scurte explicații, pentru a readuce în atenție niște titluri bune și poate să retrezesc interesul pentru un titlu cuiva, cu tot cu pofta pentru a reciti cartea cu pricina.

10 citate din cărți scrise de neurologi

Continui seria articolelor cu citate din cărțile pe care le-am citit de-a lungul timpului, de data asta oprindu-mă asupra unor cărți scrise de neurologi sau alți medici din domenii adiacente - am și un neurochirurg, iar la final și un psihoterapeut. Pentru că mă fascinează aceste cărți și aș vrea să conving și alte persoane să le dea o șansă, dar și pentru că mi-am notat multe citate inspiraționale din ele, am vrut să adun câteva frânturi aici.

Dacă vă stârnește curiozitatea vreo carte o să găsiți link către ea direct pe nume - cu greu le-am mai găsit pe undeva, nu știu cât timp o să mai fie disponibile, interesul nu pare să fie prea mare pe zona asta.

Lecturi iarna 2021 - 2022

Am creat această rubrică cu scopul de a scrie despre toate cărțile pe care le citesc, fără a se vrea a fi vreo analiză literară și nici măcar o recenzie, ci doar o scurtă impresie personală, fără a dezvălui mai mult decât e cazul din subiect - nu mai mult decât o fac cei de la editură sau poate nici măcar atât, așa că nu veți găsi aici „spoilere”.

Începutul de primăvară m-a prins citind mai des știri decât cărți, însă încerc să-mi reiau ritmul obișnuit cu lecturile și mi-am dat seama că am rămas restantă cu a povesti aici despre cărțile citite pe parcursul iernii - cele finalizate, mai bine zis, pentru că iarna asta am început mai multe cărți pe care le-am abandonat. Există riscul ăsta când vreu să experimentez cu genurile și subiectele mai mult, să mai fac și alegeri cam proaste, dar asta să fie cea mai mare problemă în viață. Din fericire am avut și destule alegeri inspirate.

Cărțile mele preferate din 2021

După ce am publicat 10 citate preferate din lecturile anului 2021 a venit și rândurile cărților pe care le recomand în întregime. Alegerile sunt cât se poate de subiective, ca de fiecare dată, în funcție de ce mi-a plăcut, de unde am învățat ceva sau ce mi-a stârnit anumite sentimente. Sunt cărți la care cel mai probabil că o să mai revin cu gândul în anumite contexte.

Conform statisticilor de aici se pare că am citit până la capăt doar 34 cărți în 2021 și comparând de curiozitate listele din Goodreads pe anii din urmă am descoperit că n-am mai citit așa de puțin din 2016. Însă numerele astea contează mai puțin, a fost un an cu succes ca alegeri (doar 3 titluri le-aș încadra la pierdere de vreme) și am experimentat mai mult cu genurile și subiectele. Tocmai de aceea mi-am împărțit de data asta preferatele în 3 categorii.

10 citate preferate din lecturile anului 2021

O să urmeze separat un articol cu lecturile mele preferate din 2021, însă pentru primul articol din 2022 am selectat câteva dintre citatele pe care mi le-am notat din cărțile citite anul trecut, acelea care mi se par că oferă - direct sau indirect - niște mici lecții sau îndemnuri bune, ori informații foarte interesante. Am decis să le adun separat de lecturile preferate pentru că nu sunt toate din cărțile care mi-au plăcut cel mai mult, uneori extrag câte o idee care-mi place chiar și din cele mai banale cărți. Erau mult mai multe notate, am ales doar zece, iar un articol similar am mai făcut anul trecut cu Citate inspiraționale din seria Dune.

Lecturi toamnă 2021

Am creat această rubrică cu scopul de a scrie despre toate cărțile pe care le citesc, fără a se vrea a fi vreo analiză literară și nici măcar o recenzie, ci doar o scurtă impresie personală, fără a dezvălui mai mult decât e cazul din subiect - nu mai mult decât o fac cei de la editură sau poate nici măcar atât, așa că nu veți găsi aici „spoilere”.

Mă uitam recent pe Goodreads la cărțile citite anul ăsta și am realizat că am schimbat mult alegerile față de anii anteriori, am experimentat mai mult cu genuri pe care le ocoleam și am dat mai multe șanse cărților de non ficțiune, în special celor din zonele de psihologie și neurologie. Iubesc în continuare romanele, în special cele clasice, însă încerc să nu rămân blocată pe niște genuri. Însă despre asta mai scriu când o să fac o listă de preferate ale anului, deocamdată să vă povestesc despre cărțile citite toamna asta - dintre cele 7 doar 4 sunt de ficțiune, ca dovadă a ce spuneam.

Citate inspiraționale din seria Dune

După ce ani la rând am tot amânat să citesc Dune crezând că o să fie doar un SF care mi se va părea maxim cât de cât interesant, iată-mă acum cu întreaga serie scrisă de Frank Herbet citită cu nesaț și fascinație și cu dorința de a o recomanda mai departe cu cât mai multe ocazii. Nu i-am înțeles pe cei care ziceau că e mult mai mult decât un SF decât după ce le-am citit și eu, iar citatele pe care le-am selectat mai jos sper să întărească această afirmație pentru cei care n-au citit-o și poate vor ajunge pe articolul de față, dar cred că unele dintre ele sunt bune și luate doar ca atare, notate undeva ca o reamintire - inspirațională, motivațională, cum vrea fiecare să-i spună.

Despre cele șase titluri din serie am scris câte o scurtă impresie pe măsură ce le-am citit - vedeți în secțiunea lecturi - și îmi mențin părerea că primele trei au fost preferatele mele, însă parcurgând citatele notate am realizat că am salvat foarte multe și din celelalte trei părți, deși au fost mai puțin pe placul meu, n-au fost nici ele degeaba citite. Vă las cu cele câteva citate inspiraționale, pe preferatele mele (alese cu greu) le vedeți evidențiate cu bold și italic.

Lecturi de vară | Ce am citit vara asta

Am creat această rubrică cu scopul de a scrie despre toate cărțile pe care le citesc, fără a se vrea a fi vreo analiză literară și nici măcar o recenzie, ci doar o scurtă impresie personală, fără a dezvălui mai mult decât e cazul din subiect - nu mai mult decât o fac cei de la editură sau poate nici măcar atât, așa că nu veți găsi aici „spoilere”.

N-am mai scris în fiecare lună despre cărțile pe care le-am citit pe parcursul verii fiindcă - după cum se vede mai jos - n-am citit foarte mult, nu reușesc să-mi schimb acest obicei de a-mi ieși din ritm cu lectura pe parcursul lunilor de vară. Atât s-a putut și atât am avut chef, e mai bine decât deloc și mă bucur că am făcut niște alegeri inspirate, vreo două au potențial să intre pe lista mea de preferate de anul ăsta și am avut subiecte și stiluri variate.