Se afișează postările cu eticheta Bruxelles. Afișați toate postările

Bruxelles văzut într-o vizită scurtă

Nu o să încurajez niciodată călătoriile în urma cărora te alegi doar cu o bifă în dreptul unui oraș sau al unor obiective. În schimb, consider că în unele situații e o metodă bună să faci o primă vizită scurtă și apoi să aprofundezi la viitoare vizite, mai ales dacă ți-a plăcut acel oraș/loc. Motivul pentru care am ajuns doar scurt în Bruxelles e că am fost mai interesați de alte orașe mai frumoase din Belgia, iar la final n-am rămas cu un regret că n-am petrecut mai mult timp în acest oraș considerat (neoficial) capitala Uniunii Europene. Am reușit să îmi fac o idee în linii mari, să văd o parte dintre locurile cele mai interesante, iar pentru asta îi mulțumesc și Irei care s-a oferit să ne fie ghid și care ne-a arătat și câte un loc mai puțin cunoscut de turiști.

N-aș spune despre Bruxelles că e un oraș frumos ca întreg, dar e interesant și mi-ar plăcea să-l descopăr mai bine pe viitor, însă aș profita și a doua oară să mai merg prin alte orașe din Belgia, nu m-ar atrage să pornesc la drum doar pentru el. O să vă spun în continuare cu ce impresii am rămas din vizita asta scurtă și ce am apucat să vedem - teoretic o zi e de ajuns pentru toate cele despre care o să scriu.