Produse consumate 2024 #2 - Impresii

La fel ca data trecută, de poze m-am ocupat de la începutul lunii, ambalajele au ajus de mult la reciclat, dar m-am mobilizat mai greu cu scrisul. Nu știu exact care e perioada în care le-am adunat, dar sunt măcar vreo 4 luni și mă bucur că am reușit să mai reduc din cantitățile de produse folosite. Dacă acum câțiva ani prea puține produse consumate într-un interval de timp însemna că adunasem prea multe și nu mai făceam față să le folosesc, acum se întâmplă să fie puține pentru că folosesc mai puțin, am renunțat la unele categorii, iau lucruri mai spornice etc.

Tot am mai fost nevoită să arunc câte ceva neconsumat din zona de makeup, dar rar (cel mai recent o pudră care s-a făcut urâtă când mai aveam cam un sfert din ea), iar per total sunt într-un punct în care nu mai trebuie să fac eforturi pentru a evita risipa. Acum mă gândesc să reduc cantitățile de ambalaje de plastic alegând produse cu ambalaje mai prietenoase, dar n-am apucat să fac prea mult research în sensul ăsta.


Notă 1: Pentru că știu că există persoane care nu înțeleg scopul acestui tip de articol las enumerate mai jos motivele pentru care le fac și le consider de folos:

- vreau să încurajez achizițiile cu măsură și folosirea cosmeticelor, nu colecționarea acestora;
- impresia pe care mi-o lasă un produs până la consumare mi se pare și mai relavantă decât cea de la primele utilizări;
- prezența repetată a unora la consumate demontrează faptului că-mi plac foarte mult;
- am astfel ocazia să scriu și despre produse pe care n-am apucat să le prezint în altă parte.

Notă 2: Tot ce vă arăt aici sunt produse cu adevărat terminate, atât cât a fost posibil, nu și produse expirate sau aruncate/date pentru că nu mi-au plăcut. Dacă fac vreodată o excepție la capitolul ăsta o să menționez.


Încep cu două rimeluri care nu prea mi s-au potrivit: L'Oreal Volumissime Royale nu mi-a oferit nici prea mult din volumul promis și nici orice altceva (alungire, definire), iar celălalt e Avon Unlimited Drama la care chiar era o dramă dacă n-aveam mare grijă cât aplic, trecând rapid de la un aspect ok la unul prea încărcat și cu gene lipite. Le-am făcut pe ambele să funcționeze rezonabil ca să nu le risipesc, dar nu le-aș lua a doua oară.

Essence Make me brow e produsul de sprâncene pe care l-am recumpărat cel mai des - am și acum alt tub început - pentru că îmi oferă tot ce am nevoie (conturare discretă și fixare) la un preț super mic. Balsamul de buze Neutrogena e de asemenea un produs care își face treaba, la care am tot revenit de-a lungul timpului.


Pe categoria skincare am făcut câteva descoperiri faine în ultimele luni, printre ele fiind și crema Hada Labo pentru conturul ochilor și buzelor. S-au aruncat cam mult cu promisiunea că ar corecta riduri adânci (nicio cremă n-o s-o facă), dar chiar e o cremă hidratantă bună, a dat rezultate chiar și când aveam pielea mai puternic deshidratată sub ochi sau pe lângă buze și mi-a plăcut în general cum îmi lăsa pielea din jurul ochilor.

Tot la categoria descoperiri e și crema Geek & Gorgeous Hydration Station, a fost prima oară când încercam ceva de la brandul ăsta popular și am început bine, am alt tub din crema asta început. Nu e tocmai ce aș numi eu "gel-cremă" - așa cum zic ei - dar e o cremă fluidă și lejeră, potrivită pe tenul meu gras.

Crema Garnier Ambre Solaire SPF 50 e o preferată veche, am avut-o de multe ori, i-am făcut chiar și un review detaliat aici. Tubul ăsta l-am terminat pe începutul verii, apoi am trecut la altceva mai matifiant, dar acum că s-a răcit iar vremea e foarte posibil s-o cumpăr încă o dată.

Cred că am mai pomenit și de Bioderma Sebium Kerato+ cu 10% acid malic și 1,8% acid salicilic, mi-a plăcut consistența produsului și efectul de exfoliere blândă asupra pielii. Nu lipsește nici butelcuța de apă micelară Bioderma Sensibio, ea e prezentă mereu.


Sunt client fidel de câțiva ani pentru șampoanele Seboderm și Sebosalic, iar faptul că se găsesc tot mai greu prin farmacii sper că nu e un semn că vor să le oprească producția. Mi-ar părea foarte rău, mi se par excelente pentru un scalp cu dermatită.

Pentru a termina șamponul Seboradin am făcut eforturi, cred că îl aveam în baie de pe la începutul anului și abia recent l-am consumat. Poate nu e un produs rău, dar mie nu mi s-a potrivit, dacă îl foloseam mai mult de 2-3 spălări la rând îmi reapăreau cojile și mâncărimile de la dermatită, iar pe deasupra nu m-a încântat nici mirosul.

Am redescoperit balsamul de păr Avon Advance Techniques - unul dintre ele - după o perioadă lungă în care nu-l mai folosisem, iar pe firul meu de păr subțire își face treaba foarte bine și ador mirosul ușor masculin. Să știți că produsele de la Avon se pot comanda și de pe site-uri cu o mare varietate de branduri cosmetice - de exemplu aici - nu mai e neapărat necesară vechea metodă cu catalogul.

Balsamul de păr Garnier Botanic Therapy cu ulei de ricin îmi place și el, l-am mai avut, doar ambalajul aș prefera să-l schimbe, e incomod de stors după ce consumi vreo trei sferturi din el.


În sfârșit am mai consumat câte ceva din numeroasele produse pentru mâini începute: crema de mâini Ziaja cu lapte de capră pe care am mai avut-o și mi se pare eficientă pentru consistența lejeră pe care o are, dar nu mă încântă ambalajul ei din prezent, iar crema de mâini Neutrogena mi se pare una dintre cele mai eficiente, doar că o prefer pe cea în tub roșu (adică varianta asta), cea cu albastru fiind mult prea puternic parfumată.

Am dat gata și două anti-perspirante Nivea, veterane prin articolele astea și cu altul început în prezent, doar că încep să-mi doresc să mai schimb, numai că nu prea am idee cu ce.

Gelul de duș Elmiplant exotic elixir l-am luat pentru că îmi plăcuse mult varianta cu cocos din aceeași gamă. Din păcate la el nu m-a încântat la fel de mult mirosul. Probabil o să-l mai iau însă pe cel cu cocos.

Nelipsitele geluri de duș Balea s-a nimerit să le adun aici fix în cele trei variante preferate, iar dacă aș face un top le-aș pune exact în ordinea asta, de la stânga la dreapta din poză. Orice am mai încercat tot la ele mă întorc. Mă gândesc uneori să mai dau șanse unor săpunuri solide (poate unele bio și în ambalaj de carton, că tot ziceam la început), dar în trecut nu m-a încântat nimic de genul ăsta, deocamdată prefer geluri de duș.


Unele dintre link-urile inserate sunt de afiliere - în urma achizițiilor realizate prin accesarea acestora primesc un mic comision. Nu influențează cu nimic prețul de achiziție și recomand pe blog doar magazine de la care și eu cumpăr!

Niciun comentariu