10 cărți citite recent

E ușor forțat acel „recent” din titlu, fiind cărți citite pe parcursul mai multor luni, iar unele dintre ele tocmai prin primăvară, însă pentru că am avut inspirația de a-mi nota câteva impresii despre fiecare pe măsură ce le-am citit îmi e ușor să scriu despre ele chiar și după mai mult timp. În cazul celor care mi-au plăcut în mod deosebit - și sunt destule dintre următoarele titluri în situația asta - probabil puteam să-mi împărtășesc impresiile și după un an sau mai mult, chiar și fără notițe.

Cișmigiu & Comp., de Grigore Băjenaru

E o lectură ușoară și plăcută, potrivită începând de la liceeni și până la orice vârstă adultă, aș spune, fiind adunate în acest volum povești din anii de școală ai autorului, de la Liceul Lazăr și de prin învecinatul Cișmigiu.

Întâmplările povestite sunt din perioada interbelică, începând chiar după Primul Război Mondial, dintr-o vreme în care multe lucruri erau diferite - în sistemul de învățământ, în mentalitate, limbaj, în locurile din București - și asta mi-a plăcut în mod deosebit: perspectiva anilor de școală de acum un veac.

Însă în ciuda diferențelor majore mi-a stârnit și nostalgii, de exemplu m-a surprins când am văzut pomenite "oracolele" pe care le-am prins și eu în școală, fără să am idee că "istoria" lor era atât de veche. A fost o lectură plăcută și amuzantă pe alocuri, foarte ușor de parcurs.

>>Cel mai bun preț găsit aici<<

Un bărbat pe nume Ove, de Fredrik Backman

Povestea începe cu un bărbat de 59 ani, aparent un morocănos veșnic nemulțumit de lume și de viață, antipatic, certăreț și cam neadaptat schimbărilor. Numai că pe măsură ce înaintează povestea și descoperim omul și parcursul viații sale, comportamentele acestuia capătă alt sens, fiind puse în contextul lui de viață. Cred că e întâi de toate o lecție despre graba de a-i judeca pe alții și cât de ușor ne putem înșela.

Este o poveste emoționantă, cu evenimente triste pe parcurs și totuși presărată cu mult umor. Am râs copios de câteva ori, iar în alte momente m-am ales cu un nod în gât și lacrimi în ochi. Acțiunea este plasată în Suedia, țara de origine a autorului.

Am văzut ulterior și una dintre ecranizările cărții - cea cu titlul Un bărbat pe nume Otto - și n-a fost rea, mi-a plăcut în mod special interpretarea lui Tom Hanks. A fost amuzant, dar a și fost foarte "americanizat" filmul, iar multe lucruri au fost schimbate și semnificații pierdute. Recomand mai mult cartea.

>>Cel mai bun preț găsit aici<<

Crimă prin mica publicitate, de Rodica Ojog Brașoveanu

E de departe cel mai scurt roman de la Rodica și printre cele mai scurte citite de mine vreodată - are sub 100 pagini - și totuși a reușit într-o poveste atât de scurtă să mă facă să îndrăgesc niște personaje (soții Pavelescu) și să savurez unele pasaje suficient de mult încât să le citesc de două ori.

Acțiunea este plasată la câteva luni după căderea comunismului în România, iar în dezlegarea misterioasei crime o să aibă însemnătate amânuntul ăsta, dar aici fac precizarea aceasta pentru a spune că descrierea atmoaferei din acea vreme în București - de pe străzi, din casele oamenilor - mi s-a părut că face lectura mai interesantă și mai savuroasă.

Mi-a plăcut cartea, dar și mesajul din final despre presa liberă și importanța acesteia.

>>Cel mai bun preț găsit aici<<

La capătul lumii și în țara aspră a minunilor, de Haruki Murakami

M-am reîntors la un alt autor preferat, după o pauză cam lungă. Are Haruki Murakami un talent prin care mă face curioasă de la primele pagini, în ciuda bizareriei poveștii, de n-am habar despre ce citesc de fapt și totuși înaintez cu ceritudinea că de la un punct o să fiu tot mai fascinată. A fost exact așa și de data asta.

Pentru cititorii care preferă doar poveștile clare și foarte bine ancorate în lumea noastră reală, poate că această carte nu e chiar cea mai bună alegerie. E însă un deliciu pentru cine vrea fantezie, originalitate și mesaje cu subînțeles.

În toată nebunia și bizareria poveștii sunt multe substraturi și posibile înțelesuri, cu o excețională introspecție a personajului principal. Un capitol e din "Țara aspră a minunilor", următorul din "La capătul lumii" și tot așa, ambele la fel de fanteziste. Mi s-a părut excepțional cum s-au contopit spre final cele două părți.

E greu de crezut la începutul romanului că povestea se va duce într-o zonă foarte profundă, dar o va face treptat, promit. Pentru mine a devenit una dintre cărțile preferate de la Haruki Murakami.

>>Cel mai bun preț găsit aici<<

Iubiri paralele, de Cella Serghi

Am continuat să merg la sigur cu încă o autoare preferată, doar că de data asta m-a atins mai puțin decât romanele pe care le-am citit anterior de la Cella Serghi („Pânză de păianjen” și „Cartea Mironei”). Îmi place haosul studiat din scriitură, ceva ce pare specific autoarei, am savurat și de data asta părțile poetice și cum a conturat personajele.

Cu toate astea, povestea în sine mi s-a părut că urmărește același tipar ca în Cartea Mironei, tot cu drame de familie și relații toxice în cuplu, doar că n-am reușit să mă atașez de niciun personaj. Cred că nu pot să fiu prea entuziasmată din cauză că mi-au plăcut prea mult celelalte, nu pentru că nu mi-a plăcut deloc aceasta.

>>Cel mai bun preț găsit aici<<

Oglinda spartă, de Agatha Christie

Am luat o pauză de la seria cu Hercule Poirot pentru a citi un roman și din seria Miss Marple, primul pentru mine. Am descoperit un roman polițist la fel de savuros, dar și o analiză a lumii în schimbare din perspectiva seniorilor. Mi s-a părut fermecătoare Miss Marple, această bătrânică expertă în dezlegat misterele din jurul unor crime.

M-a ținut cu sufletul la gură pe tot parcursul acțiunii, m-am lăsat păcălită de întorsăturile de situație și de perspectivele false, ca în final să fiu surprinsă de explicația atât de simplă, dar atât de greu de intuit. O să mai iau sigur romane din seria asta, chiar dacă va trebui să scotocesc prin anticariate pentru ele - în librării se găsesc greu, inclusiv acest titlu.

"Noua lume era la fel cu cea veche. Casele erau diferite, străzile se numeau Incinte, hainele erau diferite, vocile erau diferite, dar oamenii erau așa cum fuseseră dintotdeauna. Și, deși se exprimau ușor diferit, subiectele de conversație erau aceleași."

>>Cel mai bun preț găsit aici<<

Maigret și oamenii de bine, de Georges Simenon

Un titlu mai potrivit era "Maigret și oamenii cumsecade" pentru că asta e toată ideea povești: un asasinat într-o familie în care toată lumea e cumsecade, nimeni nu pare suspect, dar tocmai asta e suspect în toată povestea. Parcursul e plăcut de urmărit, finalul nu e previzibil și totuși nici impresionant, dar asta e valabil pentru majoritatea cărților din serie pe care le-am citit. Iată că totuși revin asupra seriei, sunt cărți potrivite pentru relaxare.

>>Cel mai bun preț găsit aici<<

Apel din necunoscut, de Rodica Ojog-Brașoveanu

Exceptând seria cu Melania Lupu, care rămâne preferata mea de la autoare, acest roman polițist tocmai a devenit preferatul meu de la Rodica Ojog. Se întinde pe mai multe piste, povestea pornind de la doi locotenenți tineri - Andrei și Traian - și un apel disperat primit de la o bătrână care pretinde că e amenințată cu moartea.

Povestea părinților lui Andrei e și ea prezentată în detaliu, precum și alte personaje a căror legături cu subiectul inițial se desleșește treptat. Mai există fragmente presărate pe parcurs dintr-o poveste ce nu pare să aibă nicio legătură cu restul, abia de pe la jumătatea cărții am început să întrevăd o legătură.

Sunt prezente relații de cuplu felurite și diverse, de dragoste reală sau din cele toxice, analize psihologice și despicarea multor sentimente, precum invidia sau complexele de inferioritate. Personajele nu sunt cele mai plăcute pentru că sunt departe de perfecte, exact ca în lumea reală.

Există în romanele polițiste ale autoarei o savoare a personajelor și a dialogurilor de care nu m-am săturat încă. Sunt foarte bine ancorate în realitatea societății românești, iar relațiile dintre personaje prind viață, sunt pline de înțelesuri, credibile. E un roman reușit și cu mai mult decât o acțiune palpitantă.

>>Cel mai bun preț găsit aici<<

Nimic nu e imposibil, de Nimsdai Purja

A fost relativ spontană decizia de a lua cartea asta, mi-am amintit că îmi atrăsese atenția de la apariție, înainte de a exista și o ecranizare (pe care n-am văzut-o) și mi-am zis că nu mai citisem nimic din zona asta de mult timp. Nimsdai Purja a urcat cele 14 vârfuri cu peste 8000m altitudine într-un timp record: doar 7 luni. Recordul anterior era deținut de Kim Chang-ho, timpul fiind de 7 ani, 10 luni și 6 zile. A vrut să demonstreze că nimic nu e imposibil, de unde și titlul cărții.

Între timp Kristina Harila i-a întrecut recordul în 2023, dar cred că asta nu anulează performanța celui din urmă (a celor din urmă, de fapt). Eu nu sunt fană a acestor recorduri stabilite, dar am vrut să văd ce pot lua din povestea lui Purja și chiar am avut ce, poate pentru că am citit-o și într-o perioadă în care îmi era pusă la încercare determinarea.

Povestea lui Nims poate să fie o lecție pentru oricine, e un exemplu de ceea ce poți realiza cu determinare și curaj. Nu trebuie neapărat să te pasioneze urcatul pe munți sau să ai mari cunoștiințe de alpinism pentru a o citi, deși cred că îi apreciezi altfel efortul dacă ai cât de cât idee despre ce efort fizic și psihic presupune asta.

Mie mi-a captat interesul cu întreaga sa poveste de viață, am aflat cu ocazia asta lucruri despre soldații gurkha, dar și despre ce presupune viața unui luptător de elită. Am apreciat și că a subliniat în repetate rânduri nevoia de a li se acorda public mai mult merit șerpașilor din Nepal, dar și că a vorbit despre efectul schimbărilor climatice asupra celor mai înalți munți și a comunităților locale.

Controversele ulterioare apărute în jurul lui am preferat să nu le aprofundez, prefer să rămân cu informațiile și lecțiile din carte. Las de final și unul dintre citatele notate:

"De fiecare dată când cel mai mic fir de îndoială încerca să-mi clatine încrederea, făceam recurs la noul meu zeu: să dovedesc lumii că imaginația e cea mai mare putere dintre toate câte există."

>>Cel mai bun preț găsit aici<<

Poveste imorală, de Rodica Ojog-Brașoveanu

După o perioadă în care "am tras" de lecturi pe care nu reușesc să le duc la capăt, am revenit IAR la alegerea sigură a unui roman polițist de Rodica Ojog (încă mă așteaptă și altele într-un teanc). De data asta căpitanul e și narator, dar și unul dintre cele mai ciudățele personaje ale autoarei.

Acțiunea e plasată în București și de data asta, undeva spre finalul anilor '90. Începe direct cu o serie de crime a unor femei cu îndeletniciri "imorale", de unde și legătura cu titlul, deși sensul acestuia e și altul, îl aflăm din ultimele pagini.

De data asta am simțit că e cam mult forțată acțiunea pe alocuri, dar a fost și așa suficient de captivantă. Nu e preferata mea dintre cărțile autoarei, dar a fost suficient de faină încât să o citesc cu plăcere.

E des amintit și criticat regimului comunism, sunt și glume la adresa politicienilor vremurilor respective, cu niște mesaje destul de usturătoare față de politică și justiție. A avut un umor delicios, ca de obicei, iar când credeam că lucrurile sunt deja suficient de încâlcite se mai adăugau alte și alte detalii. A fost o lectură plăcută.

>>Cel mai bun preț găsit aici<<

Link-urile inserate în articol sunt de afiliere - în urma achizițiilor realizate prin accesarea acestora primesc un mic comision. Nu influențează cu nimic prețul de achiziție și recomand doar magazine / librării de la care și eu cumpăr!