Vara nu e niciodată perioada din an cea mai bogată în lecturi, alte activități având prioritate, așa că cele 7 cărți finalizate vara asta nu sună chiar așa de rău. Au fost trei titluri care mi-au plăcut în mod special, dar nici celelalte n-au fost alegeri complet neinspirate. Cu speranța că toamna îmi păstrez obiceiul de a citi mult mai mult, vreau în continuare să vă povestesc puțin despre cărțile parcurse în vară...
Fata de pe peron, de Samantha M. Bailey
Pentru că am încep vara cu un nivel de concentrare mai scăzut am considerat că un thriller psihologic e o alegere bună. Nu știam nimic despre acesta, aveam cumpărată cartea dintr-un impuls de moment, dar s-a dovedit o alegere interesantă.
Acțiunea pornește cu ceea ce ar putea să fie o sinucidere sau o crimă, e cu suspans și multe răsturnări de situație. Povestea personajelor e dură, cu traume și probleme psihice. Scenariul e clasic pentru un thriller psihologic, m-a ținut curioasă până suficient de aproape de final, chiar dacă ultima încercare de a duce cititorul pe o pistă greșită nu a mai prins la mine, deja fiindu-mi clar cam care era misterul.
A fost o lectură captivantă și dură, însă am apreciat că atrage atenția asupra unor probleme mentale.
Pânza de păianjen, de Cella Serghi
Amânam de foarte mult timp să o citesc, iar la început am fost ușor dezamăgită, poate pentru că părea că subiectul principal o să fie o poveste de dragoste, însă urma să aflu în scurt timp că e mult mai mult de atât.
Romanul e scris în cea mai mare parte sub formă de jurnal al unei fete, al Dianei, cu durerile, neliniștile și sacrificiile acesteia, cu complexe de inferioritate, drame din dragoste și drama sărăciei, înfățișată în mai multe feluri, aparențe întreținute cu un mare efort și discrepanțe uriașe față de trăirile reale.
Acțiunea este plasată în România și Bulgaria, începând cu o parte scurtă în Primul Război Mondial și continuând cu perioada interbelică, principalele locații fiind Constanța, București, Mangalia și Balcic.
Fundalul istoric și social în care se desfășoară evenimentele relaltate sunt cel puțin la fel de importante în poveste și a fost deliciul cel mai mare pentru mine. Chiar dacă m-a acaparat și povestea protagonistei, cu trăirile ei descrise excelent. Marea e și ea descrisă absolut superb, atmosfera acelor vremuri de asemenea.
Am savurat plimbările prin toate locurile atât de bine cunoscute și totuși așa de străine, pentru că sunt versiuni ale lor pe care nu le-am cunoscut personal și de aceea consider că lecturile și călătoriile merg mână în mână. Fizic putem cunoaște doar anumite versiuni în timp ale unor locuri, pe când prin cărți le putem „vedea” și din alte perspective.
Clopotul, de Iris Murdoch
Dacă nu aveam experiența altor romane scrise de Iris Murdoch, printre care "Marea, marea" la care revin cu gândul frecvent chiar și după ani buni, erau șanse mari să abandonez lectura aceasta.
Romanul începe - direct și fără ocolișuri - cu descrierea unei relații disfuncționale și toxice, însă în scurt timp acțiunea se mută într-o mică congregație și apar tot mai multe personaje, iar în primul sfert de carte pare că nu se întâmplă mai nimic, totul se învârte în jurul unei comunități ciudățele de neadaptați făcând lucruri banale. Lucrurile devin mai intrigante și profunde pe parcurs.
Într-un stil subtil, cu o acțiune lentă, însă cu o intensitate a trăirilor personajelor pe care autoarea le-a conturat excelent, sunt tratate probleme existențiale care rămân valabile într-o oarecare măsură și în zilele noastre (romanul a fost publicat în 1958). Rămâne însă destul de mult loc de interpretare.
Îmi place cum scrie Iris Murdoch și din motivul ăsta a fost o lectură plăcută, însă n-a fost nici pe departe preferata mea, mi-au plăcut mult mai mult alte cărți scrise de autoare.
Enigmă la mansardă, de Rodica Ojog-Brașoveanu
Aveam nevoie de ceva la sigur pentru o lectură plăcută, care să mă acapareze fără să mă solicite peste măsură, iar doamna Rodica a fost alegerea perfectă. Credeam că e un roman fără legătură cu altul, însă am fost plăcut surprinsă când am descoperit două personaje savuroase din seria cu Melania Lupu, mai exact pe Cristescu și Azimioară.
Acțiunea e plasată în București, a fost și ea savuroasă, cu răsturnări de situație și umor, iar finalul a fost cu adevărat surprinzător. Totul începe cu o crimă și mai mulți suspecți, pe parcus fiind descoperite și altele, însă fiind scrisă de așa natură încât nu e nimic macabru.
Încerc să citesc toate cărțile scrise de Rodica Ojog-Brașoveanu cu timpul, dar le iau ușurel. Până acum nu m-a dezamăgit.
Tu ești muntele, de Brianna Wiest
S-a făcut multă vâlvă cu această carte încă de la lansare, nu știu exact ce m-a făcut s-o pun pe listă, dar știu că a fost cu unele îndoile. În cele din urmă mi s-a părut un amestec de idei bune despre autosabotaj îmbinate cu îndemnuri motivaționale cam forțate. Scurt și la obiect, dar și cam superficial uneori.
Se bazează destul de mult pe psihologie și neuroștiințe, fiind explicat totul destul de simplu și pe înțelesul oricui, dar eu mă îndoiesc că cineva care n-a mai "studiat" deloc subiectul înainte ar putea să aplice prea mult din cartea asta, e prea multă informație tratată pe scurt.
În schimb, pentru cine a citit deja câteva cărți de psihologie înaintea acesteia, o să fie mai mult bună de reamintit lucruri decât de aflat ceva nou. Eu mi-am scos câteva idei bune din ea, a fost o lectură cu folos, fără să fie însă ceva unic și ieșit din comun. Nu mi-a schimbat lumea, dar nu a fost nici timp pierdut, au fost bucăți din carte ce și-au atins ținta în cazul meu.
Maigret la tribunal, de Georges Simenon
Am vrut o poveste captivantă și ușor de parcurs pentru a o lua pe avion, iar aceasta a picat la fix cu câteva zile înainte de vacanță, când mi-a atras atenția într-un anticariat.
Aveam iar chef de un romam polițist și pentru că mi-a plăcut o altă carte citită din lunga serie Maigret, iar acțiunea știam că o să se desfășoare în Franța, mi s-a părut o alegere potrivită. A mers în contextul dat, dar nu mi s-a părut chiar la fel de captivantă, pe alocuri au devenit plictisitoare detaliile din tribunal.
Frida Kahlo și culorile dragostei, de Caroline Bernard
Nu știam ce așteptări să am de la acest roman construit în jurul vieții celebrei pictorițe mexicane, din moment ce știam deja în linii mari povestea Fridei. Am realizat însă citind că știam prea puține și aveam doar o imagine vagă, superficială.
Fiind un roman, povestea conține o anumite doză de ficțiune, cu interpretări și goluri umplute de autoare, însă aceasta explică la final că s-a folosit de toate sursele posibile pentru a afla tot ce se poate și a o cunoaște cât mai bine pe Frida Kahlo, astfel încât să construiască povestea cât mai aproape de realitate.
Această femeie cu trup fragil și totuși o putere interioară incredibilă, care a avut o viață foarte grea și totuși a iubit și a trăit cu pasiune, a fost o nonconformistă chiar și pentru vremurile de azi, cu atât mai mult pentru cea în care a trăit ea.
A făcut unele alegeri pe care probabil că mulți cititori le-ar dezaproba sau nu le-ar înțelege (mă număr și eu printre aceștia), dar nu cred că are vreo importanță asta, cred că e o inspirație prin prisma poftei de viață, a curajului și a determinării care au făcut-o să nu se dea bătută în fața provocărilor, a multiplelor probleme medicale, dureri cronice și suferințe din dragoste.
Mi-a plăcut că au existat pasaje extrase din jurnalele personale ale Fridei, unele sunt foarte emoționante, însă vă las să le descoperiți în carte, aici las notat doar unul scurt:
"Ei bine, atunci eu voi trăi prin propriile picturi. Viața e prea frumoasă, prea colorată, pentru a fi doar suportată. Eu vreau să o savurez, vreau să simt bucuria și dragostea!"
Link-urile inserate în articol sunt de afiliere - în urma
achizițiilor realizate prin accesarea acestora primesc un mic comision.
Nu influențează cu nimic prețul de achiziție și recomand doar magazine / librării
de la care și eu cumpăr!
.jpeg)
Niciun comentariu