Tocmai am aruncat o privire la ce scriam despre lecturile mele din iarnă și am văzut că pentru primăvară îmi doream diversitate la acest capitolul, așa că pot spune că am făcut ce mi-am propus. Că am rămas cu unele cărți începute și nefinalizate e partea a doua, dar s-a strâns și un mic teanc de cărți citite până la capăt, iar cel mai important e că mi-au plăcut, nu simt că mi-am pierdut vremea cu vreuna.
Mă bucur mult și că am reușit să citesc destul de des afară pe parcursul primăverii, uneori pe o păturică sub pomii ce prindeau viață, alteori pe o bancă printre razele blânde de soare. Aș vrea să fac asta și mai des pe parcursul verii, am spor mai mare când schimb peisajul și când mă bucur totodată de natură în timp ce parcurg paginile unei cărți.
Mă bucur mult și că am reușit să citesc destul de des afară pe parcursul primăverii, uneori pe o păturică sub pomii ce prindeau viață, alteori pe o bancă printre razele blânde de soare. Aș vrea să fac asta și mai des pe parcursul verii, am spor mai mare când schimb peisajul și când mă bucur totodată de natură în timp ce parcurg paginile unei cărți.
Cofetăria cu miracole, de Christian Escriba și Silvia Tarrago
Povestea e construită în jurul unui loc real - Cofetăria Escriba din Barcelona - unde realul se împletește frumos cu ficțiunea, într-o scriitură simplă și foarte ușor de parcurs. Împreună cu gravitarea în jurul "magiei dulciurilor", a micilor bucurii și a entuziasmului dat de pasiune a rezultat o lectură plăcută și foarte potrivită pentru momentele de relaxare.
Prepararea dulciurile este prezentată ca o artă, iar pe lângă povestea reală a Cofetăriei Escriba, pe parcursul cărții mai sunt inserate și alte frânturi din istoria Spaniei.
Povestea are și o încărcătură de motivație spre a crede în lucrurile la care visezi și a merge pe drumul ales de tine, iar în a doua parte a cărții au loc unele întorsături de situație neașteptate. Pe mine m-a entuziasmat mai mult baza reală a cărții, însă a fost per total o lectură plăcută și frumoasă.
Gheișele, de Robert Guillain
Este un volum de povestiri adunate din experiența reală a autorului în Japonia secolului trecut, jurnalist francez care a locuit acolo vreme îndelungată, povești cu și despre gheișe, dar și pe scurt despre viața, tradițiile, evenimentele istorice și transformările din Japonia.
Mi-a plăcut că a alocat încă de la început câteva pagini de prezentare a istoriei gheișelor, încă de la apariția acestora (pe scurt), povestind procesul de formare, cum o gheișă studiază diverse arte, numele chiar asta înseamnând: "gei" artă, iar "sha" persoană. Totodată, povestește și din experiența proprie despre cunoștiințele culturale vaste ale celor cu care a interacționat direct, dar și despre cele care își luau acest nume deși nu prea erau...
Pentru că am citit mai multe cărți în trecut despre Japonia, nu mi-au fost străine toate informațiile presărate pe parcurs și totuși au fost câteva informații noi, iar poveștile personale au fost captivante. De aceea m-a inspirat să fac recent un alt articol - Cărți depsre Japonia pe care le recomand.
Cred că cea mai interesantă parte a fost cea a liberalizării gheișelor de după război - libertatea și dreptul de a iubi, de a își face singure alegerile. Practica de vânzare a fetelor de mici a fost interzisă (înțeleg că nu și respectată în totalitate), devenind o opțiune meseria de gheișă și cu mai multe opțiuni de cum e practicată. Autorul consideră că dreptul la respect și dragoste l-au dobândit mai întâi gheișele, înaintea soțiilor.
Parfumul, de Patrick Süskind
E o carte ce se afla de mulți ani pe lista mea de dorințe, am ocolit inclusiv filmul realizat după ea cu gândul că vreau să citesc mai întâi cartea și în sfârșit i-a venit rândul. Povestea se desfășoară în fundalul și atmosfera secolului 18, în Franța, în jurul vieții unui copil ciudat, nedorit și neînțeles de nimeni, care simțea și trăia viața numai prin mirosuri, pe care le percepea cu totul diferit de restul oamenilor.
Date fiind aceste puteri ale personajului principal, e de așteptat ca povestea să fie cu și despre mirosuri, dar lucrurile devin și mai intrigante odată ce încep să aibă loc niște crime. Deși dur, romanul ăsta e o capodoperă prin modul în care e scris și ingeniozitatea autorului.
Cartea chiar are pasaje cu descrieri frumoase pentru trăirile pe care le pot trezi mirosurile și despre parfumuri, ba chiar sunt și informații interesante despre conceperea parfumurilor la începutul industriei, însă toate pe fondul unei povești dure și bizare. La toate astea mai adăugăm o fină ironizare a ipocriziei și fățărniciei.
Modul în care urâtul și frumosul se întrepătrund în poveste e fascinant. Te poartă de la mirosurile cele mai minunate până la cele mai groaznice, de la duioșie la scârbă, de la tandru la înfricoșător.
O consider o capodoperă datorită ingieniozității și imaginației, a stilului în care e scrisă - de la descrierile trăirilor și până la cum sunt conturate personajele. M-a inspirat și aceasta să fac într-un articol o listă cu romane preferate cu trăiri interioare intense.
Răspunsuri scurte la marile întrebări, de Stephen Hawking
De când am citit acum câțiva ani "Scurtă istorie a timpului: De la bing bang la găurile negre" mi-am propus să-l mai citesc pe Stephen Hawking, dar am tot amânat până anul ăsta. Dincolo de ce avea de spus, mi se pare fascinantă pofta de viață manifestată printr-o curiozitate fără margini, în ciuda dizabilităților care îl limitau fizic.
E totodată fascinant să înțelegem mai bine Universul, dar pentru cei mai mulți oameni - fără legătură cu domeniul, care nu suntem savanți - nu prea e o opțiune studierea informațiilor științifice foarte complexe doar ca hobby.
Iar această carte - spre deosebire de prima pe care i-am citit-o, din care am rămas cu multe informații interesante, dar m-am și simțit depășită de anumite părți - sunt tratate pe scurt întrebările pe care Hawking le primea cel mai des și e mai potrivită pentru publicul larg. Atinge și subiecte precum încălzirea globală, inteligența artificială, mutația genetică etc.
Am citit-o ușor și o recomand, cu sfatul de a acorda atenție la exprimare pentru a diferenția părerile lui personale de certitudini științifice. S-ar putea ca unele perspective ale acestuia să nu fie pe placul multora, însă eu recomand cartea pentru informațiile prețioase, explicate pe cât de simplu posibil, astfel încât să înțeleagă și un om mai puțin preocupat de știință.
Însă poate că cel mai mult o recomand pentru motivația pe care o insuflă spre curozitate, cunoaștere, imaginație și deschidere spre progres. Nu trebuie luat ca literă de lege totul, dar cred că și numai scurte fragmente pot avea o influență bună.
Casa judecătorului, de Georges Simenon
Știam de seria Maigret de mult timp, însă nefiind o mare împătimită a romanelor polițiste nu am avut ocazia să citesc vreo carte din ea. Asta până când am dat de acest volum într-un anticariat și l-am luat din impuls. Este romanul cu numărul 70 din serie, dar n-am avut dificultăți în a înțelege povestea.
Probabil că singurul lucru comun în toate romanele seriei este comisarul Maigret, așa cum se întâmplă cu multe alte serii similare. A fost un roman clasic, m-a dus cu gândul la o combinație între Chandler și Aghata.
A fost o lectură plăcută, relaxantă, cu suspans moderat, savuroasă prin descrieri și unele dialoguri. Iar dacă nu te prinzi din nume în ce țară se petrece acțiunea, sigur îți dai seama după cât de prezente sunt mâncarea și pofta personajelor că e în Franța (anul fiind 1940). E foarte posibil să mai iau și alte romane din serie, însă e puțin probabil că o să mă apuc să o citesc toată.
100 zile de fericire, de Fausto Brizzi
Dacă ai mai avea doar 100 zile de trăit, ce ai face cu ele? Aceasta e tema propusă de autorul italian al acestei cărți. Deși romanul tratează un subiect pe care tindem să-l ocolim - moartea - maniera în care e abordat subiectul e una amuzantă, cu multe glumițe pe parcurs. Mesajul principal e, din punctul meu de vedere, să realizăm ce lucruri sunt mai importante în viața noastră și dacă nu cumva ne comportăm de parcă avem timp nelimitat pentru ele.
Încă de la primele rânduri aflăm că personajul principal urmează să moară, iar după o introducere în viața acestuia începe „numărătoarea inversă”, adică zilele rămase și cum le petrece. Mi-am mai dat ochii peste cap din când în când, dar mi-a plăcut ideea și am apreciat modul în care sunt inserate informații/curiozități de tot felul, cu multe menționări ale inventatorilor și scriitorilor italieni. Leonardo da Vinci e pomenit des.
Nu m-a zdruncinat teribil, dar au fost momente în care m-a emoționat, altele în care m-a amuzat și m-a pus puțin pe gânduri. Pentru o lectură ușor de parcurs mi-a oferit mai mult decât speram.
Încă de la primele rânduri aflăm că personajul principal urmează să moară, iar după o introducere în viața acestuia începe „numărătoarea inversă”, adică zilele rămase și cum le petrece. Mi-am mai dat ochii peste cap din când în când, dar mi-a plăcut ideea și am apreciat modul în care sunt inserate informații/curiozități de tot felul, cu multe menționări ale inventatorilor și scriitorilor italieni. Leonardo da Vinci e pomenit des.
Nu m-a zdruncinat teribil, dar au fost momente în care m-a emoționat, altele în care m-a amuzat și m-a pus puțin pe gânduri. Pentru o lectură ușor de parcurs mi-a oferit mai mult decât speram.
Călătorie în jurul omului, de Alexandru N. Stermin
Citesc destul de rar cărți de la autori români, dar și când o fac se pare că sunt de obicei alegeri bune, cum e și cazul de față. Aceasta e o combinație excelentă între jurnal de călătorie prin lume - de la Jungla Amazoniană până la jungla urbană - și călătorie în jurul istoriei existenței omului, cu date culturale, din biologie și neuroștiință, iar totul presărat cu filozofie.
Nu am simțit nimic forțat, mi-a dat de la început sentimentul că ce are Alexandru de spus chiar e extras din experiența proprie de viață și cunoștiințele acumulate ca biolog. Poate am dreptate, poate nu, dar mi-a plăcut și o să-l mai citesc și urmăresc.
Rar mi-a fost dat să întâlnesc o îmbinare atât de fascinantă între știință și gânduri profunde. Sunt abordate atât de multe subiecte privind viața și natura încât nu-mi venea să cred la final, când am terminat de citit cartea, că nu are nici măcar 200 pagini. Mi-a părut mai lungă prin prisma nenumăratelor informații și gânduri stârnite, nu pentru că m-a plictisit (n-a fost cazul nicio clipă).
N-aș vrea să mă mai întind cu vreun rezumat sau o trecere în revistă a subiectelor abordate, vreau să mai notez doar că mi-a plăcut perspectiva cum că viața nu trebuie să aibă un sens, ci doar să dăm semnificații cât mai multor momente din viață. Mie mi se pare că nu se exclud cele două, dar nu trebuie să fiu complet de acord ca să apreciez perspectiva cuiva.
Link-urile inserate în articol sunt de afiliere - în urma
achizițiilor realizate prin accesarea acestora primesc un mic comision.
Nu influențează cu nimic prețul de achiziție și recomand doar magazine / librării
de la care și eu cumpăr!
.jpeg)
Niciun comentariu