10 citate din cărți scrise de neurologi

Continui seria articolelor cu citate din cărțile pe care le-am citit de-a lungul timpului, de data asta oprindu-mă asupra unor cărți scrise de neurologi sau alți medici din domenii adiacente - am și un neurochirurg, iar la final și un psihoterapeut. Pentru că mă fascinează aceste cărți și aș vrea să conving și alte persoane să le dea o șansă, dar și pentru că mi-am notat multe citate inspiraționale din ele, am vrut să adun câteva frânturi aici.

Dacă vă stârnește curiozitatea vreo carte o să găsiți link către ea direct pe nume - cu greu le-am mai găsit pe undeva, nu știu cât timp o să mai fie disponibile, interesul nu pare să fie prea mare pe zona asta.


Bărbatul care a uitat cine e, Niall Tubridy (neurolog):

„Într-o zi, sfârșitul va veni pentru fiecare dintre noi. Vă rog din inimă să vă bucurați atunci când ziua de azi nu este acea zi. Deși nu susțin ideea că ar trebui „să trăim fiecare zi ca și cum ar fi ultima” - la urma urmei, cei mai mulți dintre noi nu ne putem abandona slujbele și nu putem să ne cheltuim economiile pe o plajă însorită și să ne apucăm de băut - mulți dintre oamenii pe care îi întâlnesc își petrec singura tură pe care o au în caruselul vieții fiind obsedați de posibilele boli care ar putea opri cursa.”

În apărarea femeii cavernelor, Harold Klawans (neurolog):

„Va modifica epoca informației modalitatea de funcționare a creierului nostru? Fără discuție. Dar în ce sens? Asta e întrebarea de un milion de dolari.”

„Toată evoluția și dezvoltarea umană se produc fără participarea ADN-ului. De fapt, aproape toată evoluția are loc în afara corpului. Pentru că noi avem capacitatea de a modifica mediul așa cum nicio altă specie nu poate să o facă, iar mediul construit de noi înșine joacă un rol crucial în dezvoltarea postanatală a creierului uman.”

„Noi, cei din camera asta, suntem alfabetizați, am continuat, și de aceea presupunem că modul în care gândim este singurul în care creierul a fost programat să proceseze informația. Greșim amarnic. Creierele nealfabetizate din culturile orale, predominante până acum câteva sute de ani, organizează informația cu totul diferit. Sau, mai bine spus, noi, cei din culturile alfabetizate, organizăm diferit informația, iar această modalitate de cunoaștere ne-a modificat comportamentul.”

O mie și una de nopți albe, W. Chris Winter (neurolog și somnolog):

„Vrei ceva care să te ajute să-ți ridici moralul? Încearcă somnul. Serios! Somnul insuficient poate să ducă la depresie și la consecințe negative asupra dispoziției afective.”

„Nu vei reuși niciodată să-ți gestionezi insomnia fără un control și o perspectivă asupra temerilor pe care le poți simți când nu reușești să dormi așa cum ai vrea. Imaginează-ți că te duci diseară la culcare și vezi că de 30 minute nu ai putut să adormi. N-ai somn. Cum ar suna dialogul din mintea ta?”

Eroarea lui Broca, Hugues Duffau (neurochirurg):

„Aproape că am putea petrece o întreagă viață fără să gândim prin noi înșine, deoarece societatea gândește în locul nostru, propunând un același model social, pentru care sfârșim prin a dezvolta o formă de adicție. Dar, în definitiv, avem întotdeauna la îndemână alegerea, putem să scăpăm de aceste formatări folosind introspecția, meditația, imaginile mentale, cu condiția, înainte de orice, să știm ca în anumite împrejurări să inhibăm propunerile precondiționate ale creierului nostru, ca să ne eliberăm de ele și să preluăm în cele din urmă controlul.”

„Printre experiențele care merită să fie trăite, se numără uneori și aceea de a putea să te cufunzi într-un mediu necunoscut, deoarece asta poate să declanșeze un fel de electroșoc afectiv și cognitiv extrem de propice vindecării.”

„Dacă ar trebui să ascultăm toate limbile înecate în sosul fricii, sunt sigur că nu am mai ajunge să facem nimic: am sfârși prin a rămâne închiși într-o cameră, învârtindu-ne în cerc în aceeași veșnică celulă, cu speranța vană că se va întâmpla o minune.”

Poate ar fi bine să discuți cu cineva, Lori Gottlieb (psihoterapeut):

„Ca psihoterapeut, știu multe lucruri despre durere, despre modurile în care durerea este legată de pierdere. Dar mai știu un lucru mai puțin înțeles de toată lumea: că schimbarea și pierderea vin la pachet. Nu putem avea parte de schimbare fără pierdere, motiv pentru care foarte des oamenii spun că doresc schimbarea și cu toate acestea rămân exact la fel.”


Link-urile inserate în articol sunt de afiliere - în urma achizițiilor realizate prin accesarea acestora primesc un mic comision. Nu influențează cu nimic prețul de achiziție și recomand doar magazine / librării de la care și eu cumpăr!

Niciun comentariu