Lecturile lunii - Mai 2021

Am creat această rubrică cu scopul de a scrie despre toate cărțile pe care le citesc, fără a se vrea a fi vreo analiză literară și nici măcar o recenzie, ci doar o scurtă impresie personală, fără a dezvălui mai mult decât e cazul din subiect - nu mai mult decât o fac cei de la editură sau poate nici măcar atât, așa că nu veți găsi aici „spoilere”.

În mai m-am îndreptat mai mult spre lecturi ușoare și cu suspans, genul de cărți pe care eu le consider de relaxare, fiindcă de asta am avut dispoziție - oricât de mult îmi plac cărțile profunde și complexe nu am mereu starea necesară pentru așa ceva, n-are rost să forțez nota cu Tolstoi când nu m-aș putea concentra cu adevărat. Am făcut oricum niște alegeri foarte inspirate și n-am nicio dezamăgire majoră.


Canonicatul Dunei
, de Frank Herbert
 
Și-am ajuns și la ultima carte din seria Dune scrisă de Frank Herbert - a mai continuat-o fiului lui, însă deocamdată am vrut să închei doar cu ce a scris el. A fost captivantă și partea asta, totuși aveam așteptări ceva mai mari, mi s-a părut destul de previzibilă pe alocuri. Ingenioasă ideea per total, însă cumva eu oricum am rămas blocată pe ideea că primele trei părți erau de ajuns, oricât de fascinante au fost din anumite puncte de vedere și următoarele.

N-o să insist mai mult de atât pe cartea de față, recomand Dune și vedeți apoi dacă vreți s-o continuați sau rămâneți la primul roman. Mie mi-a plăcut suficient de mult seria încât mă bate gândul să adun într-un articol mai multe dintre citatele pe care mi le-am salvat din cele șase cărți. Oricum, chiar dacă n-o să pun ideea în practică eu sigur o să mai revin asupra bucăților interesante pe care mi le-am notat.

>>Cel mai bun preț găsit aici<< sau aici pachet cu toatele volumele
 

320 de pisici negre
, de Rodica Ojog-Brașoveanu
 
Mi-am propus de multe ori să citesc mai des autori români, nu prea m-am ținut de planul ăsta, iar pe Rodica o aveam pe listă de mai mult timp fără să am habar ce pierd. Cu siguranță nu e cea mai palpitantă carte polițistă pe care am citit-o, pe alocuri evenimentele sunt absurde (intenționat), însă faptul că acțiunea e plasată în România, mai exact în București, i-a dat un alt farmec, m-a purtat prin locuri cunoscute, dar în niște vremuri în care n-am trăit însă...

Cartea face parte din seria Melania Lupu, e a treia parte, dar cum a fost adăugată în coș la finalul unei comenzi, fără prea mari verificări, n-am băgat de seamă acest amănunt. Povestea în sine a avut sens și fără să știu părțile anterioare, însă am rămas cu câteva mici curiozități cu privire la personajul principal, pe care aș vrea să mi le satisfac într-un viitor cât mai apropiat. M-a intrigat acest personaj, îmi imaginam cu totul altceva despre Melania, dar am fost surprinsă în mod plăcut. O să mai apară pe la mine sigur cărți ale autoarei și o recomand dacă n-ați citit-o încă!

>>Cel mai bun preț găsit aici<<


Câinele de teracotă
, de Andrea Camilleri
 
Din anumite puncte de vedere - îndepărtate, ce țin mai mult de atmosferă - mintea mea a făcut o legătură între stilul cărții anterioare și cărțile scrise de Camilleri, mi s-a făcut dor și din fericire mai aveam luată o carte din seria cu Comisarul Montalbano. Am savurat-o ca pe toate celelalte, în mică parte pentru mister și într-o mai mare parte pentru atmosfera din Sicilia, farmecul personajelor și al dialogurilor.

Am spus asta și pe Instagram, dar simt nevoia s-o fac și aici: mi-ar plăcea să mă pot muta pentru câteva luni în Sicilia și să recitesc întreaga serie. Încă îmi mai lipsesc câteva părți, dar o să le iau de cum le prind. În cazul ăsta le-am citit haotic, nu în ordine, dar nu m-a deranjat, e chiar mai amuzant așa din punct de vedere al vieții personale a comisarului - acum știam deja încotro merg lucrurile după cartea de față, fiindcă citisem deja altele care urmează.

>>Cel mai bun preț găsit aici<< - așa un chilipir sunt majoritatea cărților din serie.


Alaska - Singur în sălbăticie
, de Dave Metz
 
Dave a făcut o călătorie îndrăzneață, traversând Alaska prin munți prin care au ajuns foarte puțini oameni, pe trasee uneori chiar complet virgine, campând prin zăpezi, întâlnind numeroase animale sălbatice în drum și fiind la limită cu hrana, iar toate astea singur - de fapt însoțit de doi câini. E o aventură care devine însă mai palmitantă cam după un sfert de carte, iar eu am avut cele mai intense trăiri și emoții pentru câinii lui.

Ce și-a dorit el a fost să fie departe de lumea modernă pentru câteva luni, să trăiască cu adevărat în mijlocul naturii și să-și testeze limitele fizice și psihice. Nu e o călătorie pe care s-o poată face oricine, el deja avea ceva experiență și tot a întâmpinat multe dificultăți. Ce și cum a ieșit din toată aventura asta vă las să aflați dacă o veți citi, presupunând că mai apare pe undeva, momentan e indisponibilă. Mie mi-a trezit un chef nebun de stat la cort, de călătorit cu patrupedul și în general de drumeții în munți.

> N-am mai găsit-o disponibilă în prezent pe niciun site.


Ați citit vreuna dintre cărți? Voi ce lecturi interesante ați avut în ultima perioadă?

4 comentarii

  1. cartea cu alaska, daca e cu caini... prefer sa nu. plang groaznic la tot ce are legatura cu ei. am fost si la film la chemarea strabunilor si... nu am plans niciodata atat de mult. in schimb, ojog-brasoveanu imi place mult, are un stil comic pe alocuri, e una din cele mai faine autoare de la noi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La fel fac și eu, cel mai repede plâng la filme și cărți care au povești emoționante cu câini. În cazul cărții de aici emoționantă a fost povestea câinelui pe care l-a avut înainte de aventura asta, când a povestit cum s-a stins din viață am bocit de n-am mai putut să citesc o bucată de vreme. Deci te înțeleg.

      Ștergere
  2. Am citit 320 de pisici negre, insa prin 2010 si nu-mi aduc aminte prea multe lucruri. Tot in perioada aia am citit mai multe romane de Rodica Ojog-Brasoveanu :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu tot caut prima carte din seria asta, dar nu știu de ce nu se găsește (restul sunt cam pe orice site).

      Ștergere