Nerăbdare | Raft cu amintiri - Februarie 2021

Răbdarea nu e tocmai punctul meu forte, dar parcă nerăbdarea din luna ce tocmai a trecut a fost la cote maxime - nerăbdare să vină primăvara, să avem zile mai lungi și mai calde, să ies din starea de amorțeală și eu, la fel ca natura care o să înceapă să prindă viață din martie. Mereu aștept primăvara cu entuziasm, mereu sunt deja sătulă de iarnă în februarie, însă poate pentru că mă învățasem cu o mică doză de căldură din câte o vacanță prin locuri mai calde - care iarna asta a lipsit cu desăvârșire - acum a fost și mai mare nerăbdarea. Sau poate pentru că nu m-am bucurat la maxim de primăvara 2020.

N-o să insist și pe cât de nerăbdătoare sunt să avem liber la umblat prin lume pe unde vrem - „sănătoși să fim”, ca s-o dau pe vorbe bătrânești - în schimb ce vreau să spun e că n-am așteptat cu brațele încrucișate un nou sezon, ci am încercat să mă focusez pe alte lucruri mai relaxante, creative, introspective și alte cele cât timp clocotea în mine dorința pentru zile mai calde și însorite. Pentru că viața nu stă pe loc cât așteptăm noi după un sezon sau vreun eveniment...

Am zis că e cel mai potrivit să încep cu niște poze de la vizita în Cărturești Carusel, pentru că abia așteptam să mai revin în librăria mea preferată din București, în care nu mai fusesem de mult prea mult timp - iar cândva mergeam frecvent - dar și pentru că februarie a fost o lună în care am citit mult. Cu ocazia asta am trecut multe cărți noi pe wishlist, să iau la rând rafturile unei librării cu atmosferă plăcută are mai mult farmec decât să cotrobăi printr-o librărie online sau prin vreuna înghesuită din mall.

L-am și bătut puțin la cap pe Dan cu niște poze pe aici, însă pe alea le-am publicat prin alte părți, n-am vrut să le mai repet și acum. În schimb vreau să vă arăt ceaiul luat (bun, aromat, dar trebuie pus cam dublu față de ce scrie pe el), dar și ceainicul luat din Jumbo pe care l-am pomenit cândva, dar am uitat să vă mai scriu despre el după ce l-am încercat - și să știți că e practic cu sita aia, deși mai trece ceai prin ea, nu m-a deranjat totuși.

Cred că am încheiat săptămâna trecută cu vânătoarea de picturi murale prin București, o să le adun pe toate într-un articol - probabil pe săptămâna viitoare - dar am zis s-o pun pe asta și aici pentru că mi se pare și impresionantă ca simbol, nu doar ca execuție, dar și pentru că a fost cea pe care am găsit-o cel mai greu, fiindcă nu știa nimeni nicio adresă - vă zic eu că e în Dorobanți pe Str Crăciun.

Mult am avut de căutat și fotografiile mai vechi cu astfel de picturi, pe care știam că le am pe undeva fără să am idee exact pe unde, așa că a trebuit să iau multe foldere la rând. Ocazie cu care mi-am dat seama că în afară de pozele din vacanțe/excursii în rest e un dezastru total în pozele și filmările mele. Cândva poate mă ocup și de asta.

Aveam mai multe idei și pentru a mă juca cu aparatul de fotografiat pe acasă, chiar eram nerăbdătoare cu câteva, însă nu a fost cea mai minunată perioadă pentru a face asta din cauza lipsei de lumină. Singura care a ajuns „în lumina reflectoarelor” e asta, care în imaginația mea avea și niște raze de soare, dar de unde? Să le adaug nici gând, nu-mi place să editez excesiv, iar că veni vorba de asta, hai să mă destăinui cu ceva...

Fără să vă spun, cât de evident era că acei nori pufoși sunt adăugați? Atunci când am chef să mai experimentez cu editarea și fac astfel de modificări drastice asupra pozelor parcă mă simt cu musca pe căciulă. Sigur, adaug de cele mai multe ori lumină, contrast, puțină saturație sau alte chestii de genul ăsta, cât să fie poza mai clară și plăcută privirii, dar să adaug sau să șterg chestii din realitate nu mă încântă.

În cazul ăsta cerul era complet senin și părea prea golașă poza, de asta am recurs la varianta asta când am vrut s-o public pe Instagram (cu ocazia zilei de naștere a lui Brâncuși), însă în general evit astfel de schimbări, deși știu că ar ajuta la atractivitate și reacții. Fiindcă aici e ironia, tot mai multă lume „țipă” că vrea să vadă poze reale, nu intens prelucrate, dar în reacții și interacțiuni online se vede altceva. Cred că ne place să ne mințim singuri.

Lipsa de răbdare nu mă ajută când vine vorba de șah, așa că piesele alea au fost scoase doar pentru poze, în schimb am jucat table într-o seară și chiar îmi era dor, nu mai făcusem asta de foarte mult timp. Parcă n-am apucat să mă bucur suficient de des de jocuri de masă/societate iarna asta, însă poate o s-o mai facem la iarbă verde sau pe plajă și în lunile ce urmează.

Ce am reușit în schimb a fost să mă organizez mai bine - anul trecut mi s-a părut că am fost foarte împrăștiată, chiar dacă mai punctuală decât obișnuiam în trecut - și în sensul ăsta m-au ajutat listele, pe care îmi place să le fac de mână, în agende. Mi-am scos la înaintare și câteva suveniruri practice, ca să-mi fie și mai drag să fac planuri de orice fel.

Neașteptat total a fost să-mi recuperez niște poze foarte vechi de pe niște CD-uri zgâriate și vai de ele, pe care eu le credeam pierdute de mult. M-am minunat de ce am găsit pe acolo, majoritatea erau din primul an de liceu și mi-au trezit o grămadă de amintiri, pe alocuri abia m-am recunoscut - și nu mă refer atât de mult la fizic, ci mai mult la alt gen de schimbări. Mă întrebam dacă la fel de surprinsă o să mă uit și la pozele din perioada asta. Rămâne să aflu.

Acum mă încearcă și niște emoții bizare față de lunile următoare, aștept eu cu mare entuziasm și nerăbdare pomi înfloriți, brândușe și lalele, dar și primăvara trecută le așteptam cu o nerăbdare similară și nu a ieșit tocmai cum mă așteptam. Cred că știți unde bat, dar sper ca primăvara asta să ne rezerve doar surprize plăcute.

Pentru voi cum a fost ultima lună de iarnă? Ați așteptat și voi cu nerăbdare primăvara?