Nostalgie | Raft cu amintiri - Ianuarie 2021

Sunt o mare uitucă atunci când vine vorba de banalități de zi cu zi, în timp ce la amintirile frumoase revin atât de des cu gândul încât mi-e mai ușor să-mi amintesc în ce dată am vizitat un loc, cu ce pictură am participat la un concurs sau când am mers cu trenul pentru prima oară, decât să-mi amintesc unde mi-am lăsat telefonul. Nu sunt genul de nostalgic care are veșnica senzație că „pe vremuri era mai bine”, sunt în schimb genul de om care nu se satură niciodată să-și revadă pozele care au povești dragi în spate. Sunt veșnic dornică de creat amintiri noi, evident, dar savurez și momentele în care le rememorez pe cele vechi.

În ultima lună am picat în starea asta nostalgică dese ori, am avut și motive - pe de-o parte ianuarie a fost o lună încărcată de treburi de rezolvat, presărată doar cu plăceri relaxante și nici n-am avut prea multă energie fizică, pe de altă parte mi-am și amintit cum anul trecut eram în Puglia, acum doi ani în Cipru, acum trei ani urma Atena etc. Însăși dorul de o călătorie mă macină, dar dorul mă apucă și față de alt tip de lucruri, de locuri sau momente. Nu-mi displace starea asta, uneori e încărcată de tristețe, dar de cele mai multe ori doar de bucurie.

Ne-am pus în sfârșit harta răzuibilă pe perete, în dormitor, iar faptul că acum dau în fiecare zi nas în nas cu harta lumii atunci când mă trezesc mă face să prelungesc starea de visare cu ochii deschiși. Presupun că sunt o nostalgică și o visătoare în același timp, îmi iau energia din trecut și totodată din speranțele sau dorințele pentru viitor. Asta când nu sunt prea tare prinsă cu prezentul - și e perfect ok să nu fim așa tot timpul.

Mă uitam prin telefon la ce poze am făcut în ianuarie și se pare că nu prea am făcut. Am pozat mai des paragrafe interesante din cărțile citite decât orice altceva. Cândva aș fi considerat o astfel de lună o perioadă pierdută doar pentru că nu s-a întâmplat nimic extraordinar, dar între timp am învățat că sunt perioade și perioade, iar clipele „mărunte” care nu pot fi surprinse în imagini fac și ele parte din viață și sunt la fel de importante - discuții interesante, un animal smotocit, bazele puse pentru schimbări din viitor, un film văzut și apoi dezbătut în doi, râs cu poftă și multe altele.

M-a „bântuit” aceeași stare și cât timp am mai urmărit câte un serial, ba suspinam la câte un loc văzut, ba asociam o întâmplare cu ceva din viața mea. Poate de asta am și abandonat rapid serialul Mindhunter, deși ca subiect mă tentează, dar n-aveam dispoziția pentru ceva atât de serios. Pe aceeași zonă cu crime am văzut The Flight Attendant, o combinație de thirller și comedie destul de captivantă, aștept cu interes următorul sezon. În rest ne-am hlizit la comedii precum Space force și Young Sheldon. Unele sunt pe Netflix, celelalte pe HBO go.

Nostalgia are și o utilitate practică - ne reamintește ce contează cel mai mult pentru noi. Iar asta diferă pentru fiecare om, așa că în iureșul vieții nu strică să ne mai lăsăm învăluiți și de stări melancolice.

Am planuri mai mari pentru februarie? Doar într-un sens: vreau să fac mai des lucruri creative, am idei în mai multe sensuri, numai de timp și energie am nevoie.