Experiența mea cu acidul salicilic după 5 ani

În ultimii ani au început să fie tot mai populare în produsele de îngrijire a pielii ingrediente active precum niacinamide sau peptide, care-mi plac și mie mult și pe care le găsim în tot mai multe produse, dar și unele chiar și mai noi ca bakuchiolul sau acidul tranexamic. Industria asta e într-o continuă dezvoltare și asta e minunat, sunt și eu curioasă de beneficiile oricărei noutăți, dar asta nu înseamnă că renunț la ce știu deja că funcționează excelent pentru tenul meu. Unul dintre ingredientele care nu-mi lipsesc de 5-6 ani din rutina de îngrijire a pielii e acidul salicilic și de aceea vreau să-l readuc în atenție prin acest articol.

Prima oară am descoperit acidul salicilic în urmă cu mai mulți ani, dar abia în urmă cu aproape 6 ani l-am încercat într-o concentrație mai „serioasă” (2% BHA), mai exact în produsul Paula's Choice Skin Perfecting 2% BHA Liquid, despre care am scris pentru prima oară aici. Între timp am încercat și alte variante, dar recent am revenit la acesta și așa mi-a venit ideea acestui articol, fiindcă acidul salicilic rămâne unul dintre ingredientele mele preferate.
 
 
Am folosit dese ori în toată această perioadă și exfolianți chimici cu acid glicolic, în diverse concentrații (5%, 10% sau chiar 15%), dar dintre cele două tipuri de exfolianți eu sunt mai mare „fană” a salicilicului, pentru tenul meu gras e mai potrivit, iar glicolicul îl folosesc oarecum în completare. Azi o să mă rezum la a vorbi despre acidul salicilic, deși câteva idei se aplică la ambele.
 
Menționez de la început că eu am rămas fidelă exfolianților cu BHA/acid salicilic de la Paula's Choice pentru că au formule mai complexe și fiind pe deasupra extraordinar de spornici nu văd rostul să-mi bat capul cu opțiuni mai ieftine. O să vă spun spre final și ce variante de la Paula mi-au plăcut cel mai mult, dar până acolo vreau să vorbesc puțin despre experiența mea în termeni generali.

Ce beneficii aduc pielii exfolianții chimici cu BHA:
 
- îndepărtează celulele moarte, curăță porii și oferă pielii un aspect mai luminos, neted și sănătos;
- ameliorează aspectul porilor dilatați și estompează imperfecțiuni precum semnele de la coșuri;
- ajută în a menține sub control excesul de sebum, coșurile și înlătură punctele negre;
- stimulează regenerarea celulelor și ameliorează semnele de îmbătrânire ale pielii.

Exceptând ultimul punct, pe care îl spun mai mult din teorie, celelalte mențiuni de mai sus le zic și din experiența personală - chiar îmi simt pielea mult mai netedă și arată mai luminoasă, m-a scăpat în timp de semne minore, mă ajută mult cu punctele negre, porii dilatați, coșurile și sebumul, astea din urmă fiind cele mai importante aspecte pentru mine.

Foarte important de ținut minte / luat în calcul:

- Am spus mai sus că ajută în a menține sub control coșurile, dar nu vă așteptați ca doar salicilicul să facă minuni în cazul unei acnei serioase, acolo poate să fie și o problemă hormonală și oricum ar trebui un cumul de mai multe produse pentru a ajuta pielea. În situația asta cel mai bine e să apelați la un medic bun, dacă nu chiar mai mulți (dermatolog, ginecolog, endocrinolog), în funcție de situație.

- Protecția solară e obligatorie zilnic, în orice perioadă a anului. Acizii în general sensibilizează pielea, iar salicilicul nu face excepție.
 
- E de preferat să nu introduceți în același timp mai multe ingrediente active noi pentru tenul vostru, lăsați timp să se obișnuiească cu ele pe rând.
 
- În aceeași idee cu punctul anterior, introducerea acizilor e de preferat să se facă treptat, la distanță de câteva zile între primele aplicări, pentru a da timp tenului să se obișnuiească, dar și pentru a observa reacția pielii. Dacă apar probleme precum iritația întrerupeți utilizarea. Eu n-am avut niciodată astfel de probleme, cu niciun exfoliant încercat, dar știu că nu toată lumea tolerează la fel de bine acidul salicilic.
 
- Atenție dacă sunteți însărcinate, vorbiți cu medicul ginecolog despre orice ingredient activ vreți să folosiți, din câte știu eu acidul salicilic e interzis în sarcină (cred că și glicolicul, retinolul etc).
 
- Personal prefer să întrerup utilizarea exfolianților chimici atunci când știu că urmează să mă expun foarte mult la soare (în cazul vacanțelor mai lungi la mare, de pildă). Chiar dacă reaplic periodic crema cu SPF, e totuși posibil ca furată de diverse activități plăcute să o fac cu întârziere uneori, așa că mi se pare mai sigur să nu mai folosesc acizi începând cu câteva zile înaintea vacanței.

Ce exfolianți cu acid salicilic prefer:
 
Am încercat mai mulți și după cum spuneam mie mi-au plăcut toți de la Paula's Choice, însă pentru mine cei mai eficienți au fost cei din gama Skin Perfecting, mai exact:

- Skin Perfecting 2% BHA Gel e de departe preferatul meu, am rezultate imediate cu acest produs încă de la prima aplicare, lucru ușor de văzut mai ales atunci când mai fac pauză (vezi exemplul cu vacanța), iar în plus nu simt nevoia să-l folosesc mai mult de 2-3 ori pe săptămână, de regulă îl aplic cam la 3 zile. Textura poate părea ușor lipicioasă la aplicare, dar dispare senzația de pe piele în câteva minute. Nu l-aș recomanda cuiva cu ten sensibil, cred că e cel mai „puternic” exfoliant cu salicilic pe care l-am încercat.

- Skin Perfecting 2% BHA Liquid e cel pe care l-am încercat primul, dar și pe care l-am avut de cele mai multe ori. Textura lichidă se absorbe rapid, rezultatele cu el se văd mai bine după mai multe aplicări și pentru a le menține îl folosesc zilnic de regulă, maxim la două zile, dar îl simt și ca fiind mai ușor decât anteriorul și mai potrivit pentru sezonul rece.

Pe numele fiecăruia am lăsat trimitere către produs, vă recomand să profitați de variantele mini dacă nu le-ați mai folosit, pentru a vă face o idee. Oricum mie variantele mari mi se par greu de terminat în termenul de 12 luni de la deschidere - mai ales în cazul variantei gel.
 
În final - nu uitați că un singur produs nu o să rezolve toate problemele și nevoile pielii, e important ca toate produsele din rutina de îngrijire să vă fie potrivite și să fie cât mai bine formulate!

4 comentarii

  1. Eu in perioada asta nu prea mai folosesc nici un exfoliant pentru ca pielea mea nu are nevoie. Ritmul de regenerare celulara este accentuat (gratie retinolului si stilului de alimentatie) si am renuntat aproape de tot la exfolianti - rar de tot mai folosesc pe nas daca simt zona mai incarcata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oricum BHA mi se pare mai util pe un ten gras sau mixt, ceea ce nu e cazul tău. De mult mă gândesc să fac un articol fix pe ideea asta de a da tenului doar ce simțim că are nevoie, că nu e cazul să punem toate ingredientele posibile în același timp. Eu nu (mai) folosesc retinol (deși i-aș mai da o șansă), așa că dacă scot și exfolianții chimici o iau razna toate pe fața mea.

      Ștergere
  2. Scuza-mi intrebarea de nestiutoare: in general, acesti acizi exfolianti ii clatesti (chiar cu ajutorul unui gel / unei spume de curatare ) la cateva minute de la aplicare sau ii folosesti pe post de "crema" si ii lasi sa actioneze de exemplu ii aplici seara dupa ce te-ai spalat pe fata si ramai cu produsul pe fata pana dimineata cand te speli iarasi pe fata?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu e nimic de scuzat. Ce folosesc eu de la Paula, Bioderma etc se lasă pe ten, dar sunt și opțiuni tip mască, pe care trebuie să le clătești. Depinde de produs, eu am folosit exclusiv variante pe care le las pe piele peste noapte - și întotdeauna aplic după și o cremă de seară, pentru a „sigila” tot ce am aplicat înainte.

      Ștergere