În rubrica „Produsul lunii” o să scriu mai detaliat
despre câte un produs care îmi place foarte mult și pe care vreau să-l
recomand în mod special. Uneori o să scriu despre un produs pe care îl
folosesc și îmi place de ani, dar care nu are încă un articol pe blog,
alte ori despre o descoperire mai recentă, dar întotdeauna doar despre
acelea pe care le consider foarte bune, cel puțin raportat la nevoile și
așteptările mele.
N-am crezut că o să simt vreodată nevoia să dedic un întreg articol unui antiperspirant, cu atât mai puțin unuia de picioare, dar acesta m-a impresionat atât de mult încât vreau să dau de știre despre el, mai ales că pot expune impresia din mai multe puncte de vedere, știind și alte persoane care îl folosesc și pentru care funcționează la fel de bine - de altfel eu am aflat de el de la o mătușă. Am încercat mai multe spray-uri de picioare de-a lungul timpului, însă pentru mine ăsta e primul care chiar face o diferență foarte mare.
Problema în cazul meu era că aveam mereu picioarele umede (inclusiv iarna), ceea ce era deranjant ca senzație, dar și pentru că în sandale efectiv îmi alunecau picioarele, nu mai zic și de tot praful care se lipea și se transforma în mizerie... Nu era deloc amuzant. La căldură foarte mare aveam oarecare probleme și cu mirosul neplăcut, iar acum nu mai am niciun stres în sensul ăsta.
Produsul se folosește în felul următor - se aplică întâi pentru 3 seri la rând, iar dimineața se clătește cu apă. Ulterior, pentru menținerea efectului trebuie reaplicat la 10 zile sau când reapare transpirația. Eu îl folosesc cam o dată pe săptămână, poate chiar la vreo 5 zile, acum că e foarte cald, dar probabil că la temperaturi mai joase o s-o fac mai rar. Bănuiesc că e de la sine înțeles că înainte de aplicare trebuie să spălăm picioarele cu apă și săpun, lucru de care nu ești „scutit” nici în restul zilelor...
Cu mirosuri neplăcute nu mai am nici cea mai mică problemă - nici eu, dar nici alte persoane apropiate care aveau probleme mult mai mari decât mine înainte să folosească acest antiperpirant. Iar acea senzație de picioare transpirate, umede, mai apare doar foarte rar și muuult mai puțin, atunci când e foarte cald - în trecut aveam picioarele transpirate stând în frig, încălțată sau desculță, cu picioarele reci și totuși transpirate. Ca să înțelegeți de unde am pornit. În momentul de față îmi simt mâinie mult mai transpirate decât picioarele, mai că-mi vine să-l folosesc și pe palme.
Singurul mic inconvenient e mirosul medicamentos pe care-l are - dar nu rămâne pe picioare, se simte însă pentru câteva minute în încăpere, atunci când îl aplic. Prețul de 40 lei (la Farmacia Tei) pentru doar 50 ml poate părea mare, dar cum nu trebuie folosit zilnic ține destul de mult timp, noi îl folosim doi oameni de aproape două luni și încă mai e destul în el.
Ingredientele active din produs și cum funcționează:
Clorură de aluminiu - blochează transpiraţia;
Methenamină - ingredient antibacterian cu un spectru larg de acţiune;
Methenamină - ingredient antibacterian cu un spectru larg de acţiune;
Glicerină - înmoaie pielea, previne uscarea.
E primul produs pe care-l folosesc de la Biotrade (brand bulgăresc), n-am idee cum sunt celelalte produse, dar am văzut că au foarte multe și pentru ten, o să le mai studiez, să văd dacă e ceva ce ar merita încercat. În plus am văzut că au un astfel de antiperspirant care blochează transpirația și pentru axilă, dar mie nu mi se pare prea sănătos să oprești complet transpirația în zona aia. Pentru picioare, în schimb, e cu totul altă poveste, transpirația favorizând apariția micozelor și a ciupercilor.
Pentru mine a fost descoperirea verii, nu credeam că o să ajung vreodată să-mi simt și eu picioarele uscate, iar faptul că suplimentar mă scapă complet de orice miros neplăcut e un mare plus.
Nu pot garanta că funcționează la fel de bine chiar la oricine, dar cred că dacă vă confruntați cu o transpirație abundentă a picioarelor sau cu miros neplăcut e o opțiune de luat serios în calcul! Atenție doar să nu aveți leziuni, nu se recomandă în acest caz.
nu pot spune ca am o problema pe partea de transpiratie, ci doar pe parte de calcaie crapate. nu prea mai gasesc nimic care sa faca fata....
RăspundețiȘtergereAi încercat cremele de picioare Scholl? Am avut una acum câțiva ani care mi s-a părut extraordinară pe partea de hidratare, dar eu neavând probleme prea mari nu am mai luat-o, fiind cam uleioasă. Eu mă împac bine cu cremele de picioare Avon, au silicon și sunt de ajuns pentru mine. Sau mai aveau unele bune la Yves Rocher.
Ștergere