Produse consumate - decembrie 2019

Am vrut să scap de gunoiul cosmetic înainte de finalul anului trecut, așa că le-am scos la fotografiat atunci și... la atât m-am oprit, n-am avut dispoziție să scriu despre ele și m-am gândit că oricum n-are nimeni chef să citească despre asta în preajma sărbătorilor. De aceea vine atât de târziu articolul ăsta, la care nici n-am vrut să renunț dacă tot aveam pozele făcute. Nu sunt multe, dar marea majoritate sunt produse care mi-au plăcut foarte mult, pe unele le-am mai consumat de un milion de ori, altele sunt o noutate pe aici și în general pe blog, fiindcă n-am apucat să le aduc prea tare în atenție, așa că e un moment bun s-o fac acum. Să vedem...


Am dat gata două produse de makeup, primul fiind rimelul Melkior Space Volume în varianta maro - eu n-am înțeles niciodată rostul acestei nuanțe, dar ăsta chiar îmi plăcuse inițial, oferea un efect suficient de intens, totuși natural, însă toată treaba a ținut doar de câteva aplicări, cum s-a îngroșat puțin nu m-a mai încântat prea tare. A mers în machiaje foarte naturale, dar nu l-aș vrea iar.

Cu primerul de pleoape NYX proof it! am avut o relație mai bună, mi-a plăcut la fel de mult de la început până la final, nu mi se clinteau din loc fardurile de ochi când îl foloseam, nici măcar la căldură foarte mare. Mă gândesc să-l recumpăr cândva, dar deocamdată mai am rezerve din altele.


Pe partea de skincare am terminat două produse mini de la Paula's Choice, un veteran și o noutate, primul fiind mult iubitul meu Clear Skin Hydrator, cea mai bună cremă de noapte pentru mine - găsiți aici o părere pe larg (wow, acum 4 ani l-am descoperit) sau aici mai pe scurt. Noutatea e masca de față Super Hydrate Overnight, pe care eu am folosit-o tot ca un fel de cremă de noapte - adică o aplicam la final și nu mai îndepărtam nimic, o lăsam peste noapte. Mi-a plăcut foarte mult, am vrut dar n-am mai apucat să scriu despre ea, însă vreau s-o mai iau, măcar tot miniatură.

Am început să folosesc din parfumurile astea tip mostră, oricum când călătoresc uit de ele și iau miniaturi mai generoase cu mine. Aceste două parfumuri Karl Lagerfeld nu mi-au spus prea multe, n-am avut eu contact nici cu hainele designerului... dar parfumurile mi s-au părut total neinteresante, oarecum sport. Le-am mai folosit pe acasă numai să scap de ele.


În poza asta am adunat aproape numai lucruri din care consum constant, de mai mulți sau mai puțini ani. Aș fi curioasă să știu cam câți litri am consumat din micelara Garnier (roz) de-a lungul anilor - cu siguranță foarte mulți, e mai mult decât mulțumitoare pentru mine, în continuare. Din ceva mai recent descoperitul șampon Bioderma Node G am consumat de asemenea multe tuburi în cei vreo doi ani de când îl folosesc. Am început să mai experimentez iar pe zona asta, dar el rămâne o opțiune sigură la care să mă reîntorc.

Nu e prima oară când am nici gelul de duș Cien în varianta asta cu flori de lotus, e preferatul meu de la ei și e incredibil de ieftin, dar m-am cam plictisit după 2-3 tuburi (nu consecutive, totuși), așa că luăm o pauză. Am mai dat gata și un exfoliant de picioare Avon cu portocală și scorțișoară, e un moft genul ăsta de produs, dar mie mi-a plăcut mult pentru miros, de asta l-am și luat cu o iarnă în urmă - așa că nu știu dacă mai există, dar o să verific, l-aș mai lua.

Doar atât pentru ultima lună a lui 2019, între timp am adunat deja câteva produse consumate în ultimele două săptămâni, dar am decis că nu mai fac postările astea lunar decât dacă am suficient de multe să vă arăt (de exemplu cele din postarea asta îmi par foarte puține), altfel o să le adun și 2-3 luni, după cum consider.

Voi ce ați mai consumat în ultima vreme? Ați încercat vreunul dintre produsele prezentate?

4 comentarii

  1. scrubul l-am avut iarna trecuta si mai am unul de rezerva. miroase minunat :). la mine chiar face si treaba.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Își face și la mine treaba, dar la fel o poate face și un scrub de corp, de asta zic că e mai mult moft unul special pentru picioare.

      Ștergere
  2. si eu am avut o perioada destul de slaba pe consum, dar sper sa ma mai mobilizez la capitolul produse de make-up. se aduna si parca nu se mai termina...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mda, știu ce zici. Văd că fără să-mi propun am consumat destul de multe produse în ianuarie, cred că o să fac postare zilele astea, am despre ce să scriu - deși de makeup tot nu sunt multe, dar am câte ceva din toate.

      Ștergere