Uitându-mă printre pozele făcute luna trecută, gândul mi-a zburat la copilărie, la bucuriile de atunci și la cât de entuziasmată eram de vară... Așa a venit simplu și firesc gândul de a așterne în scris câte ceva pe subiectul ăsta, mai ales că abia a trecut și 1 iunie. Cred că în fiecare dintre noi încă mai există ceva din copilul de altădată și poate ar trebui să-l lăsăm mai des să „își facă de cap”. Nu o să mă convingă nimeni că să te entuziasmezi de ceva bătând din palme, să râzi cu gura până la urechi sau să te joci e un semn de imaturitate. Eu zic că e doar o manifestare simplă a bucuriei, pe care de ce să ți-o reții? Uneori oamenii mari iau viața prea în serios...
Îmi e dor de vișinul din grădina bunicului în care mă cățăram în copilărie și de gustul minunat al fructelor lui, de asemenea de căpșuna aia culeasă din grădină de mine și mâncată nespălată... dar dacă (din păcate) pe astea nu le mai am, pofta de fructele de sezon încă există și încerc să mi-o satisfac cu ce se găsește de cumpărat. Nu sunt la fel, dar știți voi... hai să ne bucurăm de ce avem. Am tot mâncat luna trecută fructe de sezon, dar și tot mai multă înghețată, iar ăsta e doar startul. Abia ce a început vara!
Pofta de înghețată mi-am deschis-o cu una făcută în casă luată de la un târg din Pitești - am fost într-o vizită scurtă și am prins chiar Zilele Piteștiului, așa că am luat de la o tarabă de acolo. Prin orașul ăsta am trecut de o grămadă de ori, dar asta a fost prima oară când chiar am văzut ceva, luând la pas cam toate zonele de interes. Eram convinsă că nu e mai nimic de văzut, dar m-am înșelat, sunt multe clădiri frumoase printre blocurile alea urâțele și mi-a mai plăcut mult Pădurea Trivale, transformată parțial în parc.
În copilărie asociam vara cu vacanța și cu marea, iar în ciuda faptul că acum îmi place mai mult primăvara și că „vacanță” a început să însemne pentru mine călătorie activă, în loc de lenevit la plajă, deși nu mai plec doar vara la drum, ci pe tot parcursul anului, ajungând să-mi placă chiar mai mult excursiile din extrasezon, totuuuși... a mai rămas ceva din entuziasmul ăla de a vedea lucrușoare pentru sezonul estival, așa că m-am pierdut puțin prin raionul respectiv din Jumbo, când am fost cu un cu totul alt scop de fapt. Ba mi-am și luat o pălărie de plajă, pe care am inaugurat-o acum, pe început de iunie.
Că veni vorba... tot din Jumbo am luat și un puzzle. Am mai spus-o, mie încă îmi plac unele jocuri, iar la ăsta încă am răbdare să caut fiecare piesă și țopăi de bucurie când găsesc una mult căutată. Trecuse totuși ceva timp de când n-am mai făcut un puzzle, iar când am văzut la secțiunea de jucării (prin care mereu mă pierd) că au o mulțime mai mari și cu poze din diverse locuri frumoase (în special din Grecia și Italia) n-am putut rezista și am luat unul cu Positano, Coasta Amalfitana, loc pe care-l am de mult timp pe lista mea de dorințe - a fost inițial tentant să luăm ceva dintr-un loc în care am fost, dar poate data viitoare.
A fost muncă de echipă și o variantă puțin mai mică, de „doar” 500 piese (am mai făcut și de 1000), dar am stat ceva pe el două seri, o activitate numai bună pentru relaxare, chiar și pentru un adult...
Că tot veni vorba de joacă... se încadrează numai bine niște poze cu Max, jucându-se cu o cireașă, înainte s-o mănânce. În continuare e un jucăuș, face și multe prostii, dar e greu să rămăi supărat pe un blănos iubăreț prea mult timp. Există puține bucurii mai mari decât cea pe care o oferă un animal, poate în mod special un câine. Este, desigur, o părere foarte subiectivă, pentru că am crescut cu câini și poate de aceea mă atajez foarte repede de ei, iar după pierderea lor am nevoie de o perioadă lungă să mă obișnuiesc cu ideea... dar amintirile rămân.
Despre animăluțe am stat la taclale și cu Camelia, printre altele, când în sfârșit am reușit să ne vedem. Am fost la o plimbare prin IOR, unde am găsit trandafirii ăștia superbi alături de fântâni și unde am urmărit pe lac niște rațe care se ciondăneau într-un mod tare caraghios. Am prins ziua aia însorită după ce toată noaptea a tunat, fulgerat și plouat cu găleata... așa că am avut un motiv în plus să mă bucur de natură (chiar și în Bucureștiul cel plin de betoane) și de soare, deși nu-l mai tolerez așa bine ca în copilărie.
Mi-au tot fugit ochii după trandafiri în ultimele săptămâni, e perioada lor de glorie, când înfrumusețează garduri, grădini și parcuri... ba chiar mai servesc și drept decor de poze unora (i-am folosit la postarea Top 5 rujuri pentru vară). Pe unghii am tot purtat în ultima vreme oje holografice sau texturate ușor sclipicioase - nu știu cât vedeți în poză din frumusețea asta de la Melkior, către care întind mâna cel mai des.
La capitolul lecturi n-am excelat nici în mai, nu știu de ce am avut mai rar starea necesară pentru citit, dar tot am reușit să devorez câteva cărți, două tot despre Italia (apropo și de puzzle), cred că mă macină cam rău dorul. În schimb am mai terminat două seriale - Big Bang Theory, de care-mi pare tare rău că s-a încheiat și Teen Wolf, la care oricum nu m-a încântat ultimul sezon și îl urmăream doar pentru vreo doi actori care mi-au fost simpatici, așa că „suferința” a fost puțin mai mică, dar o să mai caut actorii.
De Ziua Copilului am pornit într-o mică excursie, întâmplător și cu ai mei (nu neapărat special pentru ocazia asta, ci că așa s-a nimerit să ne stabilim), am vizitat câteva locuri drăguțe, am și revăzut un loc care mi-a plăcut mult când am fost prima oară și pe care am vrut să-l vadă și ei, ne-am bucurat puțin și de o mare cam rece, dar și de alte lucruri... nu intru totuși în mai multe amănunte, poate mai povestesc la postarea despre iunie - dar o să puteți vedea la mine pe Instagram zilele astea mai multe poze și detalii.
Nu sunt foarte entuziasmată de zilele prea calde care probabil că vor urma, dar o să încerc să găsesc bucuria în tot ce aduce bun sezonul ăsta pe care-l așteptam cu atât de mult entuziasm în copilărie.
Mai savurați și voi micile bucurii din copilărie sau le-ați dat uitării?
sigur ca da! cand incetam sa mai fim copii, nu e bineee!!!
RăspundețiȘtergereAșa zic și eu... :D
Ștergereeu zic ca intotdeauna e bine sa ne pastram macar o farama din sufletul de copil de alta data. si eu ma bucur la lucruri simple si nu ezit sa ma manifest, chiar daca unii zic ca par imatura. ma bucur mult ca ai ajuns in orasul meu natal si ca ti-a plact. pitestiul are cateva locuri minunate, padurea trivale o strabateam zilnic spre liceu, dar si parcul strand e frumos
RăspundețiȘtergereFoarte bine faci, lumea oricum o să găsească ceva de comentat indiferent cum te comporți. Eu încă mă mai joc, mă mai dau în leagăn, mai mă entuziasmez ca un copil... și puțin îmi pasă dacă se uită cineva urât. Nu știam că ești din Pitești! Da, chiar e un oraș mai fain decât îmi imaginam...
Ștergere