Relația cu timpul | Raftul cu amintiri - Aprilie 2019

În ultimii ani pare că timpul a ajuns să fie dușmanul cel mai mare al omului, rar trece o zi în care să nu aud sau să citesc ceva de timpul care trece prea repede, dar observ cum aceiași oameni abia așteaptă să treacă zilele până la weekend, până la vacanță sau până la te miri ce alt eveniment. De fapt nu e nicio luptă de dat cu timpul, cred că a ajuns mai degrabă o plăcere, chiar o mândrie, să ne plângem de asta. Timpul se scurge în același ritm ca acum câteva secole și la fel pentru toată lumea, doar de noi depinde ce facem cu el, cum ne stabilim prioritățile și cum ne trăim viața...

Am trecut prin perioade în care încercam să fac tot timpul chestii interesante, să ies și să bifez locuri, evenimente sau experiențe cât mai multe, dar am trecut și prin perioade în care am lăsat să treacă timpul pe lângă mine degeaba, fără ceva deosebit realizat, învățat sau experimentat. M-am gândit la asta mult în ultima vreme și cred că echilibrul e ideal, cel puțin pentru mine. Am nevoie să dedic timp pasiunilor mele - cam multe - și să învăț constant lucruri noi, dar am nevoie și să-mi las timp de făcut nimic deosebit - de stat să admir cerul, de pildă. 

Pe termen lung am nevoie să experimentez și să fac lucruri care să-mi lase amintiri pe viață, dar pe termen scurt încerc să mă bucur și de lucrurile mărunte, banale chiar... Așa văd situația la momentul ăsta, încă mai am momente în care sunt copleșită de tot ce-mi doresc să fac, dar nu mai dau vina pe un „individ” imaginar - timpul - pentru că trebuie să le iau pe rând.

Prima parte din aprilie s-a scurs cu puține evenimente mai speciale, dar pe lângă plăcerile mărunte mi-am mai ținut entuziasmul viu cu diverse planuri pentru un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat. Pentru vacanța de pe final de lună am sucit și răsucit ideile de câteva ori, e tradiția noastră în cuplu de prin 2013 să plecăm pe undeva de Paște, iar anul ăsta am ales, în cele din urmă, să facem o excursie prin Bulgaria. Am ezitat între mai multe țări, apoi planul traseului prin vestul Bulgariei l-am schimbat de câteva ori de acasă, ca în final să-l mai modificăm și la fața locului. 

Am învățat și legat de călătorii că e cel mai bine să lași loc de modificări, nu ne batem niciodată în cuie un program pentru că e greu de estimat cât timp pierzi pe drum sau chiar și cât stai într-un loc sau altul. Așa s-a întâmplat că am găsit timp să ajungem și la un loc fabulos de care nici nu știam că există până să vedem un indicator - piramidele din Stob - de unde vedeți un cadru mai sus.

Ideea de a merge în partea asta a Bulgariei a pornit de la Belogradchik, un orășel cu o fortăreață și un peisaj splendid, la care-mi doream să ajung de când am văzut prima oară o poză de acolo. A fost prima oprire din excursie, n-am avut noroc de vremea bună de care speram și totuși poate a fost mai bine așa, ceața care s-a ridicat în depărtare de la ploaie a făcut peisajul și mai interesant. O să vedeți mai bine despre ce vorbesc când o să scriu mai detaliat despre locurile văzute, pentru că am de povestit despre mai multe pe care n-o să le menționez acum - țara asta m-a surprins încă o dată cu locuri frumoase, ce păcat că la noi e promovat intens doar litoralul lor.

Un alt loc la care-mi doream de mult să ajung e Vf. Musala din Munții Rila, cel mai înalt vârf din Balcani, dar am realizat mai apoi că o să fie prea multă zăpadă acolo, așa că am lăsat-o pentru altă dată, în schimb am făcut traseul celebru sub numele de „Cele 7 lacuri”, unde am fost întâmpinați tot de cam multă zăpadă, dar și de brândușe, de vânt puternic, dar și de soare la fel de puternic. A fost o experiență minunată, despre care o să relatez cât mai curând pe larg.

Așa cum se găsește timp de multe, dacă vrem, la fel se poate găsi și voință, fiindcă dacă-mi spunea cineva acum câțiva ani că o să mă aventurez pe trasee montane înzăpezite i-aș fi râs în față... și iată-mă acum entuziasmată de o astfel de experiență (și nu e prima oară, probabil nici ultima).

Ceva mărunt de care m-am bucurat în această excursie a fost să dau de maternitsa, niște păpușele de mărțișor tradiționale din Bulgaria, pe care noi le-am găsit agățate într-un pom pe malul Dunării în Vidin, unde ne-am oprit scurt chiar după ce am trecut granița. Fără altă legătură în afară de entuziasmul meu, vedeți alături și o plantă carnivoră (Venus, mai exact), cea mai faină floare pe care am primit-o vreodată. M-am distrat la început cu mușcatul de deget, dar am încetat când am aflat că după câteva închideri o să moară „floarea” aceea, dar e simpatică oricum și de admirat - se găsește la Ikea.

M-am bucurat când mi-au ieșit în cale și alte floricele de sezon, zona centrală a Bucureștiului a fost iar plină de lalele, ca în fiecare an - mai ales prin Cișmigiu, de unde e și poza. Pentru cine nu locuiește aici și vrea totuși să viziteze capitala, eu recomand cu ochii închiși două luni ideale pentru asta - aprilie și octombrie - deși în cazul din urmă e cu risc mai mare de ploaie. Deși cu vremea asta sucită cine mai știe? Zilele astea de mai mie îmi par oricum mai mult de noiembrie...

Nu mai alerg eu după toate evenimentele/târgurile din București, dar sunt unele care-mi plac și la care încerc să ajung anual, Spotlight fiind unul dintre ele. Anul ăsta a fost însă cea mai slăbuță ediție, deși poate a fost interesant pentru copii faptul că aproape totul era interactiv, dar pentru acest copil mare care vă scrie a fost drăguț, dar nu impresionant, prin comparație cu alți ani. Totuși, măcar a fost un bun pretext să mă bucur - a mia oară - de frumusețile de pe Calea Victoriei.

N-am ieșit și umblat prea mult în prima parte a lunii, după cum spuneam, în schimb am avut program de joacă și alergat deseori, cu acest ghemotoc pe nume Max. Am pomenit în treacăt la postarea despre martie că dintr-o ieșire scurtă la munte ne-am întors cu un cățel adunat de pe drum și am zis că e cazul să vi-l și arăt, cu niște poze la diferență de o lună - s-a dublat între timp, de la 4 kg a ajuns la 8 kg (în ultimele zile cred că a mai luat deja) și dintr-un câine murdar și speriat a ajuns un răsfățat și un nebunic. Deși golul imens pe care mi l-a lăsat Rocky n-o să fie umplut de nimeni, mi-a fost imposibil să nu mă atașez și de el, slăbiciunea mea pentru câini e prea mare...

În aprilie am cumpărat cărți mai multe decât am reușit să citesc, ceea ce nu era oricum prea greu, dat fiind cât de puțin am citit - o să vedeți în următoarea postare ce (și cât de puțin) am citit, aici am zis să vă arăt ultima comandă plasată (abia aștept să intru în ele, erau toate pe wishlist de mult). Ca să fac legătura cu ce spuneam la început, nu o să pun asta pe seama lipsei timpului, ci pe faptul că nu mi-am făcut eu timp de citit mai mult, am dedicat mai mult timp serialelor și chiar am stat mai mult și pe Youtube. Am și descoperit un canal bun - Rezumatul Zilei - pe care recomand să aruncați un ochi, dacă nu-l știți.

Cred că am să păstrez această formă a articolelor lunare din rubrica asta, în care să abordez un subiect general despre care vreau să spun ceva, în funcție de gândurile din acea perioadă și ce s-a mai întâmplat în luna respectivă. În aprilie am avut momente în care m-am simțit vinovată că n-am făcut una sau alta, de aici și gândul despre timp, dar mi-a trecut vinovăția realizând că poate nici n-am vrut să fac acel lucru sau nu a fost momentul potrivit.

Închei spunând că n-am uitat de niște articole promise pentru luna trecută (de exemplu cel cu rujurile), doar n-am reușit să mă coordonez cu vremea bună pentru poze, dar în perioada următoare o să vânez soarele, deși după cum se anunță cred că o să stau ceva la pândă.

Cum a fost luna aprilie pentru voi? 

O relație mai bună cu timpul vă doresc... ca să fiu în temă cu subiectul!