E interesant cum se schimbă părerile sau alegerile noastre odată cu trecerea timpului, atât de mult uneori încât poți da dintr-o extremă într-alta. Cam așa a fost în cazul meu cu serialele - cândva nici nu voiam să aud de ele, mi se părea plictisitoare ideea în sine, ca acum să am o listă de câteva zeci urmărite sau cel puțin vizualizate parțial în ultimii ani. Când m-am gândit să fac un top 10 al acestora mi-am dat seama că ar trebui mai întâi să fac o listă cu toate, ceea ce mi-a luat ceva vreme și dacă tot am făcut-o am să o las la final. Deocamdată vă prezint un top 10 seriale foarte personal și cât se poate de subiectiv.
1. Friends (primul episod: 1994) - nu puteam să pun altul pe primul loc, pentru că el a fost cel care mi-a deschis apetitul pentru seriale, în urmă cu vreo 5 ani. Deși a început să se tragă pe când eu aveam doar un an, consider că rămâne cel mai bun serial de comedie și singurul (deocamdată) la care am început să mă uit o a doua oară. Personajele mele preferat sunt categoric Joey și Chandler!
2. Prison Break (primul episod: 2005) - nu știu de ce nu m-a prins imediat, dar acum vreau să-l văd iar cap-coadă cândva. Acțiunea începe cu Michael Scofield (categoric personajul meu preferat, jucat excelent de Wentworth Miller) care intră intenționat în pușcărie pentru a-și ajuta să evadeze fratele mai mare, care a primit pedeapsa capitală deși e nevinovat. Ideea cu planul minuțios pregătit și tatuat pe propria piele a fost genială, iar în ciuda tuturor exagerărilor rămâne pentru mine cel mai bun serial de acțiune.
3. The Good Doctor (primul episod: 2017) - categoric cel mai bun serial cu doctori văzut de mine până acum. Shaun Murphy este personajul principal, un băiat autist care visează să devină medic chirurg și reușește să fie acceptat rezident cu mare greutate, din cauza deficiențelor de comunicare și a reticienței medicilor față de faptul că e special, diferit. Îmi place tot mai mult cum își joacă rolul Freddie Highmore, iar cazurile din spital sunt cât de cât mai realiste față de alte seriale similare. Aștept cu nerăbdare noi episoade de fiecare dată când ajung cu el la zi...
4. The Big Bang Theory (primul episod: 2007) - niște tocilari și o fată prostuță... nimic atât de promițător la prima vedere, însă în opinia mea peste trei sferturi din farmecul acestei comedii e datorat lui Sheldon, personajul meu preferat de departe. Au și ceilalți farmecul lor, dar el e cireașa de pe tort. Au fost și episoade mai slabe, dar și altele la care am râs cu lacrimi. Tocmai am aflat că mai sunt doar câteva episoade până la marele final și nu sunt deloc bucuroasă că îl încheie.
5. The Flash (primul episod: 2014) - din punctul meu de vedere e cea mai bună reproducere a unor benzi desenate sub formă de serial. M-a cucerit de la început Barry Allen/Flash, dar cel puțin la fel de mult îmi place Cisco Ramon, cel mai simpatic și amuzant personaj din serial. Însă cel mai bun actor e Tom Cavanagh, care joacă multiple roluri pe parcursul serialului. Sunt cu el la zi și în ultima vreme pare că o dă prea mult pe sentimentalisme și drame, dar mă aștept să vină din nou cu o idee genială care să schimbe total perspectiva, cum s-a mai întâmplat.
6. You (primul episod: 2018) - la primul episod am crezut că e doar o poveste de dragoste plictisitoare, motiv pentru care m-a lăsat puțin cu gura căscată văzând în ce direcție se duce. Acțiunea e foarte de actualitate, cu oameni care-și expun prea mult din viața privată în online și cu aparențe înșelătoare - asta așa, foarte pe scurt. Fiind un thriller psihologic e cam greu să împărtășesc mai multe opinii fără să dezvălui nimic din acțiune, mă rezum la a spune că mi-a plăcut neașteptat de mult primul sezon și sunt foarte curioasă de următorul...
7. Suits (primul episod: 2011) - dacă n-ar fi fost câteva personaje anume - Mike Ross, Rachel și Louis - care să ofere farmec serialului, nu cred că m-ar fi interesat prea mult, cu atât mai puțin să ajungă printre preferate mele. Uneori mi-a fost simpatic și Harvey, dar alte ori mi s-a părut cel mai antipatic. Acțiunea e oarecum simplă, niște avocați și un caz de fraudă comis de Mike cu sprijinul lui Harvey, însă cazurile prezentate sunt destul de complexe. N-am sărit în sus de bucurie când am aflat că devină Meghan ducesă și părăsește serialul (încă n-am ajuns acolo, așa că nu știu dacă o să mă mai uit mai departe sau nu).
8. How I met your mother (primul episod: 2005) - producătorul e același cu Friends, mi-a plăcut pentru partea de umor, dar am și simpatizat personajele, în special pe Lily și pe Marshall. Ce nu mi-a plăcut absolut deloc a fost modul în care au ales să îl încheie, dar în ciuda acelui final dezamăgitor mi-a plăcut, am râs și la el cu lacrimi uneori și m-a binedispus de fiecare dată.
9. Lost in space (primul episod: 2018) - e un SF destul de diferit de ceea ce urmăresc în mod normal, care cred că îmi place în special pentru Will, puștiul ăsta mic. Povestea începe cu familia Robinson, care se prăbușesc pe o altă planetă decât cea spre care se îndreptau. La început sunt doar ei încercând să supraviețuiască, apoi apare un robot-extraterestru, alți oameni aflați în aceeași situație cu ei, printre care și o intrusă cam nebună, iar în paralel ni se prezintă cum și de ce au ajuns într-o astfel de misiune. Acțiunea e mai lentă, dar destul de interesantă încât să sper că n-au de gând să se oprească la acest prim sezon.
10. Breaking Bad (primul episod: 2008) - nu i-am dat nicio șansă la început, părea doar o dramă prea plină de suferință, cu o acțiune prea lentă, ca apoi să fiu luată prin surprindere de întorsătura situației și de schimbarea lui Walter, personajul principal, care mi-a plăcut mai mult în varianta omului rău, decât a celui suferind. Are și câteva scene puțin cam scârboase pentru care l-am „taxat” punându-l la urma acestui top, dar per total a fost foarte interesant.
Mai departe las împărțite pe categorii și subcategorii toate serialele văzute sau cel puțin toate de care am reușit să îmi amintesc. Mai sunt destule altele care mi-au plăcut, în afară de cele prezentate mai sus, așa că poate vă servește drept inspirație...
Comedie
1. Friends (primul episod: 1994) - nu puteam să pun altul pe primul loc, pentru că el a fost cel care mi-a deschis apetitul pentru seriale, în urmă cu vreo 5 ani. Deși a început să se tragă pe când eu aveam doar un an, consider că rămâne cel mai bun serial de comedie și singurul (deocamdată) la care am început să mă uit o a doua oară. Personajele mele preferat sunt categoric Joey și Chandler!
2. Prison Break (primul episod: 2005) - nu știu de ce nu m-a prins imediat, dar acum vreau să-l văd iar cap-coadă cândva. Acțiunea începe cu Michael Scofield (categoric personajul meu preferat, jucat excelent de Wentworth Miller) care intră intenționat în pușcărie pentru a-și ajuta să evadeze fratele mai mare, care a primit pedeapsa capitală deși e nevinovat. Ideea cu planul minuțios pregătit și tatuat pe propria piele a fost genială, iar în ciuda tuturor exagerărilor rămâne pentru mine cel mai bun serial de acțiune.
Mai departe las împărțite pe categorii și subcategorii toate serialele văzute sau cel puțin toate de care am reușit să îmi amintesc. Mai sunt destule altele care mi-au plăcut, în afară de cele prezentate mai sus, așa că poate vă servește drept inspirație...
Favorite: Friends, The Big Bang Theory, How I met your mother
Mai recomand în mod special: Joey, Two and a half men, Young Sheldon, Man with a plan, The odd couple și clasicul Married, with children (Familia Bundy)
Au fost ok și: The office, Seinfeld, The new girl, The king of Queens
Nu m-au prins prea tare: Modern Family (de fapt ăsta a fost chiar enervant, cu tanti aia care tot urla), Parks and Reacreation și Kevin can wait.
Deocamdată au fost abandonate după primele episoade: The good place și One Day at a time.
Medici
Favorite: The Good Doctor și Grey's Anatomy până la un punct.
Mi-au mai plăcut: House, Lie to me, Scrubs.
SF
Favoritul: The Flash
După primul sezon mi-au plăcut și: Lost in space și Limitless
Bunicele și ele de ceva relaxant: Supergirl, Legends of tomorow și mai nou (pentru mine) Teen wolf, singurul serial cu vârcolaci care m-a prins.
Am mai încercat Arrow, nu mi-a plăcut prea mult, iar The walking dead și Vampire Diaries absolut deloc. Am văzut frânturi din câteva variante de Star Trek, dar nu m-am uitat la niciunul cap-coadă.
Am mai încercat Arrow, nu mi-a plăcut prea mult, iar The walking dead și Vampire Diaries absolut deloc. Am văzut frânturi din câteva variante de Star Trek, dar nu m-am uitat la niciunul cap-coadă.
Acțiune / Crime / Drame etc
Favoritul: Prison Break
Mi-a plăcut mult primul sezon din: You
Mai recomand și: Suits, Breaking Bad, The Mentalist și Da Vinci's Demons
Am abandonat destul de repede: Orange is the new Black, Bates Motel, din Lucifer și din Dexter am văzut doar frânturi, cel din urmă fiind foarte bun ca poveste și totuși cam sângeros pentru gustul meu, iar Games of Thrones nu m-a prins și pace, dar poate o să mai încerc cu el în viitor.
Lista asta cu siguranță o să mai crească și o să se mai schimbe odată cu trecerea timpului, dar deocamdat cam așa arată.
Update martie 2020: Între timp am văzut integral Games of Thrones și m-a prins până la urmă povestea, păcat de ultimul sezon, iar în rest am mai văzut în ultimul an mini-seria Cernobîl (binișor realizată) și am început serialele The Handmaid's Tale și See, interesante ca poveste ambele. Doar atât nou în cursul unui an, în afară de ce urmăream deja.
Avem ceva preferințe în comun? Ce alte seriale bune recomandați?

Mie imi plac mult GoT, House, Jurnalele Vampirilor, Anatomia lui Grey... si Supernatural. Incearca si Fringe, e un SF fain. si... nu mai stiu. Acum ma chinuiam sa ajung cu Lucifer la zi. Dar mai am vreo 10 episoade si zau ca nu stiu de ce, dar nu ma mai atrag serialele ca inainte... prefer sa ies cu aki, sa citesc...sa fac orice altceva
RăspundețiȘtergereAm și eu perioade în care n-am chef deloc de seriale, dar și perioade în care aloc timp pentru măcar 1-2 episoade pe seară, înainte să trec la lectură... :)) Depinde și ce am de văzut, iar comediile le mai lăsăm pe fundal, cât timp mai facem și altceva.
ȘtergereO să verific Fringe, nu cred că-l știu, nu-mi sună cunoscut.
am ales din lista ta sa vad numarul 8, nu-l stiam, in rest cred ca le-am bifat, ma mai intorc cateodata la cate unul, depinde de timp cu care stau prost!
RăspundețiȘtergereMă bucur dacă ai descoperit ceva nou și sper să-ți placă, mie mi s-a părut foarte simpatic și amuzant. Cam așa și eu... văd când și cum apuc, în funcție de timp și de dispoziție. Am mai multe unde trebuie să mă pun la zi acum și o grămadă pe wishlist, dar nu știu când le vine timpul...
ȘtergereBates Motel abandonat destul de repede ?!?! Mare pacat... Freddie Highmore e genial si acolo !
RăspundețiȘtergereSpecial pentru Freddie Highmore am vrut să-l urmăresc, dar nu m-a prins prea tare povestea, cum juca el era cam tot ce-mi plăcea... Poate mai încerc altă dată! Am mai pățit să nu mă prindă deloc un serial, să-l abandonez o vreme și apoi să ajungă printre favorite.
Ștergere