Dinant, Belgia - orașul saxofoanelor

Printre orașele cele mai frumoase și interesante pe care le-am vizitat vara trecută în săptămână petrecută în Belgia se numără Dinant și poate că a fost surpriza cea mai mare, pentru că nu știam prea multe lucruri despre el, fiind un oraș mai puțin cunoscut și promovat, dar s-a dovedit a fi o mică bijuterie. Drept dovadă a cât de mult mi-a plăcut stă o fotografie cu el pe care o țin pe desktop de câteva luni bune... și încă nu m-am plictisit s-o văd de câte ori deschid laptopul. Am ajuns în Dinant în ultima zi petrecută în Belgia, am găsit loc de parcare lângă fluviul Meuse, iar de pe malul celălalt ne-a întâmpinat direct priveliștea emblematică a orașului - cetatea din vârful stâncii care domină orașul, la poalele căreia se află Catedrala Notre-Dame, casele colorate frumos aliniate și un pod plin de saxofoane uriașe. Deja eram cucerită din primul minut!

Arhitectură și natură

Dinant se află în Valonia și diferențele față de Flandra (regiune a Belgiei prin care ne-am perindat cel mai mult) le-am văzut nu doar în cazul limbii vorbite de localnici - franceză în loc de neerlandeză - dar și în arhitectura clădirilor, cu influențe din Franța, cu un stil mai simplist, fără dantelăriile superbe ale clădirilor din orașe precum Brugge sau Gent. Însă Dinant are un farmec al lui, toate dealurile verzi din jur, fluviul larg și stâncile mărețe se îmbină armonios cu ceea ce a construit omul în acest cadru natural superb, la care se mai adaugă o istorie bogată, câteva lucruri unice și autenticitatea nealterată (încă) de prea mulți turiști - abia am remarcat câțiva.

Adolphe Sax și podul cu saxofoane

Inventatorul saxofonului, Antoine-Joseph Sax pe numele său întreg, s-a născut în Dinant și datorită acestuia în oraș au loc și în prezent numeroase evenimente muzicale importante. Tot pentru că este orașul în care a fost inventat saxofonul (la 1846), pe podul ce leagă cele două părți ale orașului despărțite de fluviu au fost amplasate saxofoane uriașe, frumos decorate, câte unul dedicat pentru fiecare țară în care instrumentul este folosit - ansamblul a fost denumit Europa’s Sax și a devenit rapid o atracție importantă a orașului. Un simbol scos în evidență într-un mod interesant și... colorat, care a făcut ca Dinant să fie cunoscut și ca „orașul saxofoanelor”, de unde și titlul acestui articol.

El e al României... în caz că vă întrebați.

Catedrala Notre-Dame

Este construită în stil gotic (sec XIII -XIV), în locul unei alte biserici care a fost distrusă în urma unor căderi de piatră de pe stânca din apropiere. Nu este o construcție uriașă, dar are detalii frumoase și un turn unic în formă de pară (alții zic că de ceapă, fiecare cu imaginația lui), integrându-se perfect în cadrul în care e amplasată. A scăpat fără să fie distrusă din ambele războaie mondiale, în ciuda atacurilor nenumărate ale germanilor în Cel de-al Doilea Război Mondial.

Citadela și Charles de Gaulle

Cetatea cococațată pe stancă are o istorie bogată, a trecut prin mai multe distrugeri și reconstrucții, deși scopul ei inițial a fost de a controla valea fluviului Meuse. La aspectul ei actual a ajuns în urma recontrucției dintre 1818-1821. Se poate urca la cetate atât pe scări, cât și cu funicular, din păcate nu prea mai aveam timp și am renunțat la idee, dar cred că altfel ar fi meritat pentru priveliștea de sus. Tot în zona din jurul cetății au avut loc lupte importante în Primul Război Mondial, cu un număr mare de morți și de răniți, unul dintre cei răniți fiind Charles de Gaulle, căruia i s-a ridicat o statuie lângă pod.

Couque de Dinant

Deși e un orășel micuț, se mai poate lăuda și cu alte invenții, precum acești biscuiți uriași și foarte tari, cu o rețetă din doar două ingrediente: făină și miere, în cantități egale și nimic altceva, nici măcar apă. Secretul stă și în cât sunt ținuți la copt, bănuiesc. Legenda spune că au fost inventați prin 1466, în vremuri în care majoritatea alimentelor lipseau, dar nu și mierea și făina. Datorită mierii care se caramelizează nici nu au un termen de valabilitate, sunt folosiți și ca decor, dar se recomandă a fi mâncați cu cafea, lapte sau ceai, pentru a-i înmuia (să nu-ți rupi dinții, cu alte cuvinte). Mi-ar fi plăcut să știu de ei, dar am aflat atunci când i-am văzut într-o vitrină și nu mai aveam loc în bagaj nici măcar de un ac. Așa că am rămas cu privitul de data asta.

Pe malul fluviului Meuse...

Pe străduțele înguste ne-am plimbat mai puțin și atunci mai mult pentru a căuta un loc să mâncăm, am preferat să ne bucurăm mai mult de peisajul superb de pe malul apei, să urmărim bărcile, gâștile și oamenii care făceau jogging, în bătaia razelor timide de soare, care când se strecurau printre nori, când dispăreau total - asta explică diferanța de lumină din poze. Cel mai interesant obiectiv văzut printre străzi mi s-a părut Stânca Bayard, despicată în două, pe care n-am apucat însă s-o fotografiez prea bine, am văzut-o doar din mașină.

Am lăsat în urmă orașul pentru a ne îndrepta spre aeroport și apoi înapoi acasă, cu oarecare regrete că n-am alocat puțin mai mult timp pentru Dinant, ar fi meritat o zi întreagă, dar nu mă așteptam să fie un oraș chiar atât de frumos și interesant. Poate mai trecem vreodată pe acolo, pentru o urcare la cetate și pentru a lua ca suvenir câțiva din biscuiții faimoși...