În rutina mea de îngrijire a tenului brandul Paula's Choice e cel mai prezent și asta deja de multă vreme, am încercat în ultimii ani destul de multe produse și nu a fost niciunul care să nu-mi fi plăcut deloc, doar 1-2 care nu s-au potrivit nevoilor tenului meu. Mi-a fost destul de greu să aleg doar 5 produse favorite de skincare, dar am încercat să le aleg pe acelea pe care le consider nu doar cele mai bune de la Paula's Choice, dar și pentru care nu am găsit vreun înlocuitor la alt brand, sunt pur și simplu cele mai bune pe categoria respectivă (cremă de noapte, serum etc) încercate de mine până acum. Fac și de data asta precizarea că am un ten gras, cu probleme tipice - sebum, puncte negre, coșuri ocazinal, pori dilatați.
Pe lângă proprietățile lor în particular, ce mă încântă la produsele PC e că sunt foarte concentrate, așa că sunt și spornice, iar de faptul că nu conțin iritanți în compoziție cred că nu mai e cazul să specific, în schimb vreau să menționez că nu miros urât, chiar dacă nu au parfum care să acopere mirosul ingredientelor. O bilă albă au și pentru că produsele nu sunt testate pe animale! O să vă vorbesc în continuare despre cele 5 favorite, dar la final o să vă spun câteva cuvinte și despre cea mai recentă gamă.
Nu îl mai am în momentul de față, am tot vrut să mai încerc și altele, dar până acum rămâne cel mai bun dintre toate serumurile încercate de mine. Ce m-a cucerit din start a fost textura acestuia, greu de descris în cuvinte, cumva spumoasă, în primă fază aparent uleioasă, dar care după ce e aplicat lasă tenul perfect mat și foarte mătăsos. Conține antioxidanți și retinol, ajută la îmbunătățirea aspectului pielii, inclusiv a semnelor de îmbătrânire (am văzut un subtil efect sub ochi) și m-a ajutat mult atunci când aveam pielea descuamată. Un tubuleț de 5 ml mi-a ajuns de foarte multe utilizări.
Singurul motiv pentru care rămâne spre coada listei e că nu-mi e la fel de necesar pe tot parcursul anului ca un exfoliant cu BHA, dar cu siguranță face și acesta o diferență atunci când îl folosesc - și chiar îi duc dorul, fiindcă nici pe el nu-l mai am momentan. Îmi place însă mai mult pe timp de iarnă, când tenul îmi e mai sensibil și uneori nu tolerez alți exfolianți în afară de el. Pe lângă 5% acid glicolic și 0,5% acid salicilic, mai conține ceramide, antioxidanți și peptide. Promite multe, nu cu vorbe prin reclame, ci prin ceea ce conține, iar unele efecte sunt vizibile în scurt timp de la aplicare - îndepărtarea celulelor moarte și pielea mai fermă. După o perioadă mai lungă de utilizare am observat de asemenea că tenul îmi arăta mai bine, mai sănătos.
Produsul ăsta e miraculos, cel puțin pentru un posesor de ten gras, cu pori dilatați! De la prima aplicare am sesizat că în doar câteva secunde porii nu mai erau la fel de vizibil lărgiți, iar cine se confruntă cu o astfel de problemă cred că-mi poate înțelege entuziasmul, de altceva nici nu m-a mai interesat pe moment. Am putut să observ mai târziu și efectul de uniformizare a culorii pielii și faptul că tenul arată mai luminos. Textura e ca de apă, la început am încercat să îl amestec în cremă sau serum, dar până la urmă am sfârșit prin a-l aplica direct pe ten, ca pe un serum, parcă efectele sunt mai vizibile astfel.
Fiindcă este însă un produs destul de scump, cel mai scump dintre cele din acest mic top personal, în cazul în care nu vă permite bugetul să investiți în acest produs, vă recomand ca alternativă Tonerul Skin Balancing Pore Reducing. Nu se exclud unul pe altul, fiecare vine și cu proprietăți diferite, dar și tonerul conține niacinamide și oferă același efect de micșorare a porilor, ba chiar și o reglare a secreției de sebum, în plus. E singurul toner care mi-a plăcut vreodată, trebuia să-l recomand, chiar dacă nu l-am inclus în top!
Primul exfoliant chimic pe care l-am încercat a fost cel din gama asta, doar că în varianta lichidă, încă mai am un tubuleț mini și în ziua de azi (am terminat mai multe până acum). Am mai încercat și alții, toți exfolianții cu BHA mi-au plăcut, toți au aceleași efecte asupra tenului meu - îndepărtează celulele moarte și punctele negre, estompează semnele de la coșuri și ajută în lupta cu acestea, lasă tenul mai luminos. L-am ales fix pe acesta ca favorit al meu dintr-un singur motiv - are efectul cel mai rapid! Dacă fac o pauză mai lungă de la BHA, serumuri și alte poțiuni magice, de exemplu când plec în vacanță sau când am o perioadă de lene cruntă, că se mai întâmplă, cu o singură aplicare din Skin Perfecting 2% BHA gel am rezolvat mare parte din problemele reapărute.
E de asemenea mai puternic, nu-l aplic de mai mult de 2 ori pe săptămână, în timp ce varianta lichidă o pot folosi zilnic, dar și efectul celui gel parcă e mai de lungă durată. Dacă n-ați mai încercat deloc astfel de produse, poate ar fi totuși mai bine să nu începeți cu el, pentru o primă încercare eu îl recomand pe cel de aici, e conceput pentru ten sensibil - îl am și pe el și-mi place, mi se pare cel mai „lejer”, îl prefer pe el iarna.
Dacă ar trebui să aleg un singur produs Paula's Choice, cu toate că mi-ar fi cumplit de greu să renunț la exfolianții chimici, totuși alegerea mea ar fi acest gel hidratant, fără să stau prea mult timp pe gânduri. I-am dedicat și un review aici, e foarte veche postarea, dar impresiile mele rămân aceleași. E categoric cea mai bună cremă de noapte pentru tenul meu gras, din câte am încercat. Mă întreb dacă va veni o zi în care să-l detroneze ceva... Am mai făcut pauză de la acest produs, din dorința de a mai încerca și altele, dar m-am întors de fiecare dată cu coada între picioare la el. Nu mai intru în alte amănunte tehnice, găsiți pe site detalii, găsiți mai multe și în postarea unde am povestit despre el. A se observa că îl am din nou și în variantă travel size, special pentru călătorii, cam atât de mult îmi place.
Între timp au fost schimbate ambalajele, dar v-am lăsat link pentru fiecare produs pe numele lui, în caz că vreți să vedeți cât costă sau să aflați alte detalii. Vă recomand să vă uitați și aici, să verificați dacă există variantă mini pentru vreun produs pe care vreți să-l încercați, ca să nu investiți direct într-un produs full size care poate n-o să vi se potrivească. Nu mai zic cât de bune sunt pentru călătorii variantele astea...
Acum mai bine de o lună am fost la o conferință ținută de Paula Begoun, fondatoarea brandului, iar cu această ocazia ne-a fost prezentată cea mai recentă gamă - Defense - care va putea fi cumpărată din toamnă și care se adresează tuturor tipurilor de ten. Este pentru prima oară când Paula scoate o gamă potrivită oricui. Chiar dacă nevoile sunt diferite de la un tip de ten la altul, aceste produse sunt astfel concepute încât chiar cred că s-ar putea înțelege oricine cu ele - o spun după ce le-am testat puțin. Desigur, cel mai potrivite sunt pentru cineva care nu-și cunoaște prea bine tenul și nevoile acestuia.
Nu știu încă dacă va ajunge sau nu vreun produs din gama asta să se numere printre favoritele mele, deocamdată am folosit doar de 2-3 ori din fiecare. Serumul are o textură lejeră ca apa și conține acid salicilic, ceea ce ar putea fi o alternativă dacă nu vreți să folosiți direct un exfoliant chimic, dar vreți ceva care să vă ofere beneficiile acestui ingredient. Gelul de curățare își schimbă textura sub apă, devenind ușor cremos, curăță blând tenul și sigur s-ar potrivi oricui. Crema de noapte are o textură foarte plăcută, între cremă și gel, aș spune eu, se absoarbe repede și nu lasă peliculă, nu încarcă tenul, abia aștept să văd cum ne înțelegem pe termen lung. Crema de zi are SPF 30 și mă înțeleg ok cu ea, dar cred că ar aprecia-o mai mult cineva cu ten normal sau uscat, e singura despre care aș spune asta.
V-am lăsat doar câteva scurte impresii, nu le-am folosit prea mult pentru a putea emite păreri mai detaliate, nici nu prea le-am studiat listele de ingrediente, dar poate o să revin cu un articol detaliat atunci când o să apară în magazine. Aștept să îmi spuneți dacă v-ar interesa un astfel de articol, iar dacă vă interesează o impresie mai detaliată pentru vreun alt produs, aștept de asemenea să-mi spuneți.
Ați încercat produsele Paula's Choice? Care sunt favoritele voastre?
Ați încercat produsele Paula's Choice? Care sunt favoritele voastre?
Mie mi-e greu la momentul asta sa aleg doar cateva produse, desi folosesc si de la alte branduri, dar daca e sa ma opresc la 3 as zice asa: boosterul cu acid hialuronic, Clinical 1% Retinol Treatment, exfoliantul ala nou cu 10% AHA.
RăspundețiȘtergereNu știu de ce nu mă surprind alegerile tale. :)) Pe mine boosterul cu acid hialuronic nu m-a convins, poate l-am folosit prea rar sau poate pur și simplu nu e ce are tenul meu mai mare nevoie în momentul de față.
ȘtergereCelelalte două produse vreau și eu să le încerc, în special exfoliantul cu 10% AHA, l-am ochit de când a apărut. :D
oh my! de ce am intrat aici?
RăspundețiȘtergereAm ramsa setata pe produsele rosii, cum le zic eu... nu am incercat nimic din gama. Must buy!
Gama Defense apare abia pe la toamnă, până atunci sper să apuc să le încerc pe toate suficient de bine și poate revin cu un articol mai detaliat.
Ștergeren-am incercat nimic de la ei, dar serios ca m-as potoli odata cu testarea asta a 1000 de produse si m-as pune sa investesc serios in produse pentru ten! nu de alta, dar pe masura ce ma apropii de 30, parca ma ia panica. nu se vede exagerat, momentan, dar o sa vina o vreme cand o sa-mi para rau daca n-am grija de pe acum
RăspundețiȘtergereEu am renunțat de mult să mai folosesc 7 creme de seară în paralel și să îmi pun pe față orice îmi cade în mână, iar tenul meu e mai fericit acum. Mai încerc lucruri noi, dar mult mai rar și nu orice.
ȘtergereInvestiția în produse pentru îngrijirea tenului merită de la orice vârtă, efectele se văd imediat dacă alegi ce trebuie. Dacă vrei să încerci ceva de la Paula's Choice, ia niște miniaturi sau chiar mostre, să-ți faci o idee.
Mi-a facut placere sa citesc acest articol. Nu am incercat pana acum produsele PC, insa chiar mi-as dori. Sunt pe lista mea si chiar nu as sti cu ce sa incep, dar ma gandesc sa incerc variante travel size, mai ales ca spui ca sunt suficiente pentru cateva utilizari..banuiesc ca 4-5?
RăspundețiȘtergerePentru foarte multe utilizări, nu doar câteva. :)) Asta dacă nu le irosești aplicând inutil prea mult produs. Majoritatea variantelor mini mi-au ajuns de vreo 20-40 utilizări, exceptând protecția solară, că deh... acolo a trebuit să aplic din abundență. Tot excepție e și exfoliantul lichid, care ajunge de mult mai multe utilizări, n-aș putea să spun exact de câte.
Ștergere