Raftul cu amintiri - Septembrie 2017

Mă simt datoare să încep prin a explica pe scurt motivul întârzierii acestui articol, precum și a altora mult întârziate ce vor urma să mai apară în următoarea perioadă, deși puteam să sar peste orice explicații, dar îmi place să reamintesc ocazional că prin genul ăsta de postare încerc să vorbesc despre lucruri și momente frumoase, care mi-au adus bucurie, însă asta nu înseamnă că n-am parte și de perioade mai proaste, întâmplări neplăcute sau diferite probleme. Iar luna septembrie, spre finalul ei în mod special, n-am fost în cea mai bună stare, nici fizic și nici psihic, iar pentru că luna octombrie am început-o cu o operație (ușurică, dar din cauza căreia a trebuit să stau la pat o vreme) mi-am prelungit destul de mult absența de pe blog. Acum sunt bine din toate punctele de vedere și cu o energie incredibilă, că s-a adunat prea multă neconsumată, așa că hai mai bine să vă povestesc despre lucrurile faine cu care am rămas pe raftul cu amintiri de luna trecută...


De atmosfera și culorile tomnatice m-am bucurat prima oară pe începutul lunii, când am dat o fugă la Palatul Ghica din Căciulați, aflat la vreo 20 km de București, unde am fost întâmpinați de pomi colorați pe alocuri și de un covor de frunze ruginii pe aleea de la intrare, chiar dacă în rest peisajul era încă verde. Între timp, că deja a trecut destul de atunci, am avut repetate ocazii să admir nebunia de culori tomnatice prin parcuri și chiar pe străzi, dar în acea zi s-a dat startul sezonului pentru mine...


Cât despre palat... starea lui m-a entuziasmat și m-a întristat în același timp. Pe de-o parte, sălbăticia are farmecul ei, iar modul în care frunzele s-au extins în voie pe scările din spatele palatului mi-a plăcut, dar pe de altă parte, dacă va mai fi lăsat mulți ani în paragină, cum e acum, se va alege praful de el. Și e păcat, construcția e frumoasă, în zonă e și o pădurice cu un lac, ar putea avea destul de mult succes. Din păcate mai sunt atâtea alte construcții prin țara asta în aceași situație... Oricum, am savurat timpul petrecut acolo, am dat o tură și până la lac, m-am bucurat de liniște și am făcut o grămadă de poze. Aștept ocazia să fac și cu el amenajat în viitor, sunt o optimistă.


În alt weekend am fost din nou prin Bulgaria, de data asta într-o escapadă doar de o zi, relativ sponană, spre câteva locuri din nordul țării de care n-am mai avut timp în excurisa din iunie, când le aveam în plan și la care-mi rămăsese gândul. Cum aveam chef de ducă, am profitat de o zi călduroasă sperând că fugim la răcoare în Munții Balcani, când de fapt acolo ne aștepta o căldură și mai mare. Nu mai contează, mi-au plăcut foarte mult Cascadele Krushuna și așa, pe caniculă, iar apoi am ajuns și la Ivanovo, unde priveliștea de la biserica în stâncă e superbă. O surpriză plăcută a fost și Ruse, orașul de la graniță din care până acum văzusem doar blocurile dărăpănate de la șosea, așa că nu mă așteptam ca centrul să fie atât de fain.


Nu o să insist acum cu mai multe poze din celelalte locuri menționate din acea excursie, dar trebuia să vă arăt căprioara asta simpatică, pe care am zărit-o din drum și care a stat cuminte s-o fotografiem. A fost amuzant că într-o singură zi în Bulgaria ne-au ieșit în cale un șarpe imens, doi fazani și apoi căprioara asta... o mulțime de întâlniri neașteptate. :))


Spuneam în postarea despre luna august că îmi doresc să citesc cât mai mult toamna asta și am început binișor, am devorat patru cărți în septembrie, n-ar fi un număr impresionant, dar au fost destul de lungi toate și chiar am stat mult cu nasul în cărți, am citit în fiecare seară cu un ceai alături - una dintre activitățile mele preferate toamna. O să vă scriu mai multe despre fiecare titlu în parte într-o postare viitoare, doar căăă... eu încă sunt „restantă” cu lecturi din vară despre care n-am scris, trebuie să mă mobilizez cât mai repede.


Septembrie n-a fost cea mai bogată lună în călătorii, dar măcar am adăugat „colecției” o gentuță cu hărți pe ea, ceva ce voiam de mult - mi s-a părut tare simpatică și n-am putut să mă abțin, chiar dacă-mi propusesem să nu-mi mai cumpăr nicio geantă prea curând. Eh, mă abținusem destul, iar o geantă cu hărți chiar n-aveam. N-a fost nici prea scumpă, e de la Avon și cred că a fost doar vreo 40 lei, nu mai știu sigur, dar cam așa ceva, iar de calitate n-am nimic de comentat, am mai zis că ăștia fac accesorii mai bune decât cosmetice.

Am mai reușit luna trecută și să vizionez câteva filme, după ce toată vara nu cred că am văzut niciunul, însă singurul care merită menționat e Răzbunarea lui Salazar - Pirații din Caraibe 5. A fost fost foarte reușit, dar eu sunt oricum subiectivă pentru că Pirații din Caraibe a devenit filmul meu favorit încă de la prima parte văzută acum vreo 10 ani, iar Johnny Deep e unul dintre actorii mei preferați. În rest am dat doar de filme slabe sau chiar foarte proaste.

Dacă vreți să vedeți mai multe poze, vă aștept pe Instagram, mă găsiți cu numele #ellabeautycorner!

Cum a fost începutul ăsta de toamnă pentru voi? Cum petreceți zilele astea calde de toamnă?

14 comentarii

  1. Toamna asta pare agitata rau pentru multa lume si eu nu fac exceptie. Fa-ti timp sa ne vedem la un vin fiert. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici nu vreau să mă gândesc câte o să am de rezolvat în următoarea perioadă, dar intenționez să-mi fac timp și de plimbări și relaxare. :D
      Ne vedem și la un vin fiert cât de curând!

      Ștergere
  2. Ma bucur ca ai inceput luna cu energie si optimism.
    Eu egret ca n-am profitat la maxim de zilele frumoase si n-am mai mers in excursii asa cum o faceam in trecut dar... asta e. ;))
    Am vazut ca ai ales niste titluri WOW si sunt foarte curioasa daca o sa-ti placa la fel de mult ca si mie.
    Sa ai o luna exceenta in continuare!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, până și operația aia m-a bucurat într-un fel, știam că trebuie s-o fac și acum am scăpat de o grijă. :D
      Te înțeleg, nici eu n-am mai plecat așa mult de pe final de august, dar intenționez să recuperez. :))
      Mi-au plăcut foarte mult toate cărțile citite luna trecută!
      Mulțumesc, la fel îți doresc și eu ție! Pupici

      Ștergere
  3. Pe mine nu m-a prea impresionat „Pirații din Caraibe 5”, deși prima parte mi-a plăcut foarte mult. Refacere rapidă... Dacă te pot ajuta cu ceva de prin Oradea, anunță-mă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi s-a părut și mie ceva mai slăbuț decât celelalte părți, dar mi-a plăcut, mai ales prin comparație cu ce alte porcării am văzut... a părut chiar genial. :))
      Mulțumesc frumos!

      Ștergere
    2. Apropo, am reușit să fac tag-ul acela, „This or that”, mersi mult încă o dată de idee...

      Ștergere
    3. Mă bucur dacă te-am inspirat cu acea postare, e un tag foarte simpatic. :*

      Ștergere
  4. sper ca esti ok, chiar ma intrebam ce e cu tine pana acum de nu dai niciun semn. Dragoste in vremea holerei am citit si eu, e tare frumoasa cartea! acum sunt pusa pe elif shafak, cred ca a devenit autoarea mea preferata. in rest... toamna asta se pare ca imi rezerva surprize frumoase. astept ziua mea cu nerabdare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, sunt bine, aș putea să mă duc și la un maraton, dacă ar fi după mine, dar medicul a fost de altă părere, mai trebuie să evit efortul prea mare vreo lună. Într-adevăr, e o carte foarte frumoasă, mi-a plăcut și mie mult.
      N-am citit-o încă, dar o s-o țin minte, mi-ai trezit interesul cu recenziile tale. :D
      La cât mai multe surprize frumoase și să petreci așa cum îți dorești!

      Ștergere
  5. Imi pare rau sa aud ca ai avut probleme de sanatate dar este bine ca ai trecut peste ele. Ca de obicei vizitezi locuri minunate si din aceasta cauza imi place si contul tau de Instagram...mai vad una alta si dupa aceea imi proun sa ajung si eu pe acelasi locuri :) Spor la citit, titlurile suna bine si iti doresc o toamna plina de energie! Te imbratisez.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce mă bucur să aflu că îți plac și te inspiră pozele mele de pe Instagram! Este oricum reciproc sentimentul, am văzut și eu la tine mai multe locuri în care mi-am propus să ajung.
      Mulțumesc, o toamnă frumoasă să avem! Te îmbrățișez cu drag!

      Ștergere
  6. Eu parca n-am reusit sa ma bucur asa mult de natura. Ba chiar am iesit destul de rar la plimbari si cand se nimerea o zi libera pentru amandoi, era urat si ploua...
    Iar seara, cand ies de la munca, e deja prea frig si intuneric sa ma pot bucura de ceva cu o prietena...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu n-aș putea spune că m-am bucurat de toamna asta pe cât de mult mi-aș fi dorit, dar am făcut-o cât de mult s-a putut.
      Seara merge numai bine de un local cozy, o băutură caldă și companie plăcută. Nu că timpul petrecută singură, cu o carte, în confortul propriei case, ar suna rău. Ba chiar deloc! :D

      Ștergere