Am rămas la gândul care mă bătea acum câteva săptămâni, acela de a renunța la postările săptămânale week in photos, în locul cărora să introduc o rubrică lunară cu un rezumat similar, în care să aștern în scris și reprezentând prin poze cele mai interesante amintiri și lucruri mărunte care mi-au adus bucurie. Această postare e prima dintr-o serie de care intenționez să mă țin, așa că sper să vă fie pe plac și, într-un fel sau altul, să vă inspire sau măcar să vă relaxeze lectura. August a fost o lună plină de călătorii faine, momente frumoase și chiar amuzante, descoperiri de tot felul și, în general, multe momente de bucurie, din care o să încerc să rezum cât mai bine, cât să nu iasă o postare exagerat de lungă.
Pe începutul lunii am ajuns în sfârșit în Iași, oraș pe care îmi doream să-l vizitez de atât de multă vreme, dar de fiecare dată când eram prin zonă erau altele în plan și tot lăsam pe altă dată. Deși orașul per total nu mi s-a părut din cale afară de frumos, blocurile comuniste stricând aspectul general, totuși sunt multe motive pentru care merită vizitat - Palatul culturii e principalul motiv, construcția e superbă la exterior și adăpostește multe comori în interior, dar și Parcul Copou cu Teiul lui Eminesc, Bojdeuca lui Creangă și o mulțime de alte locuri faine.
Mai departe am mers spre Chișinău, nu mai fusesem deloc în Moldova până acum și mi s-a părut ironic să merg să vizitez țări mai îndepărtate și scumpe, iar aici să n-ajung... Fiecare cu fixurile lui, pur și simplu eram curioasă, fiind totadată conștientă că nu e vreun oraș superb capitala, dar întreaga experiență a fost interesantă și deseori amuzantă, aș avea multe de povestit, poate o fac cândva într-un articol separat. Deocamdată mă rezum la a spune că oamenii mi s-au părut în general prietenoși, relaxați și tare haioși când vorbesc, mâncarea delicioasă și foarte ieftină, iar ce mi-a plăcut mult e că întreg orașul e foarte verde!
N-am stat prea mult pe acasă după ce ne-am întors din Chișinău și am pornit-o iar la drum... parțial în aceeași direcție ca-n excursia anterioară, doar că de data asta am mers în final spre Bucovina. În regiune am mai ajuns de câteva ori, teoretic, dar nu văzusem mai nimic din ce e mai reprezentativ și important. De data asta am colindat Dealurile verzi ale Bucovinei, am vizitat mai multe mănăstiri, am parcurs și niște trasee mai mult sau mai puțin solicitante, am văzut și Mocănița, am ajuns și-n mina din Cacica, ba chiar și la un atelier de ceramică. Cert e că mi-a plăcut mult și că o să mai revenim prin zonă, mai sunt multe de văzut și vreau, în mod special, să descopăr pe îndelete frumusețea Munților Rarău.
Pentru sâmbăta în care urma să împlinesc 24 ani știam doar că vreau să plec pe undeva, dar nu reușeam să mă decid între a merge spre munte sau spre mare. Până la urmă le-am avut pe amândouă... Sâmbătă am mers prin Județul Argeș, am făcut o oprire la Curtea de Argeș, apoi am făcut puțină mișcare urcând cele 1480 scări de la Cetatea Poenari, care au fost mai solicitante decât mă așteptam, dar priveliștea de acolo a făcut să merite efortul, iar ziua am încheiat-o la Lacul Vidraru, unde peisajul e impresionant și l-am putut savura în voie după ce ne-am îndepărtat de nebunia de la baraj.
Duminică am petrecut apoi în familie, cu noaptea în cap am pornit-o la drum spre mare și am avut noroc de o zi superbă, cu marea agitată și niște valuri numai bune să te arunci în ele, chiar dacă nu prea departe de mal. Cum părinții mei n-au fost niciodată pe vreo plajă sălbatică la noi pe litoral, i-am convins să mergem de dimineață în Tuzla, plaja mea favorită din Constanța, pe care deși am găsit-o mult mai aglomerată decât o văzusem în trecut, totuși încă și-a păstrat farmecul, iar Marea Neagră arăta absolut superb, n-am văzut-o niciodată așa frumoasă. Pe la prânz am dat o raită prin Eforie, iar mai târziu am ajuns pe plaja Azur (dintre Eforie N și S, fostă plajă de nudiști), care din păcate nu mai era așa curată și liniștită cum o știam, dar nici la fel de aglomerată ca alte stațiuni bine cunoscute.
Deși s-a vrut a fi o escapadă relaxantă, cum am stat aproape numai în apă, luptându-mă cu valurile, m-am întors acasă cu o febră musculară mai rău decât de la cele 1480 de scări sau vreo urcare pe munte și, bonus, cu niște julituri (nu întrebați!) de toată frumusețea, dar a fost o zi foarte frumoasă!
Deși s-a vrut a fi o escapadă relaxantă, cum am stat aproape numai în apă, luptându-mă cu valurile, m-am întors acasă cu o febră musculară mai rău decât de la cele 1480 de scări sau vreo urcare pe munte și, bonus, cu niște julituri (nu întrebați!) de toată frumusețea, dar a fost o zi foarte frumoasă!
Pentru că vara asta am tot plecat în unele excursii în toiul nopții, iar după o noapte nedormită nu prea arătam a om viu când începea să răsară soarele, am fost „nevoită” să mă machiez în drum, nu care cumva să sperii pe cineva, așa că m-am specializat în a mă machia în mers (în dreapta, nu la volan) și la prima plecare din august îmi amintesc că mă rimelam și-mi aranjam sprâncenele prin niște curbe, pe un drum nu tocmai extraordinar, de nu știu cum de nu doar că nu mi-am scos vreun ochi, dar nici măcar nu m-am mânjit. Următorul pas e să îmi fac codițe în serpentine... inventez sporturi extreme noi. În poză puteți vedea cam cum decurge treaba și ce prefer să folosesc la drum.
Iar dacă am adus în discuție partea de cosmeticale... am adunat la o poză câteva noutăți, alături de câteva favorite. Despre noutăți n-am multe de spus, tot ce am cumpărat eu sunt produsele din Moldova, dintre care am folosit doar micelara și nu mă prea mulțumește, iar în rest am mai și primit câteva produse cadou, dar pe care n-am apucat să le folosesc. La capitolul favorite am de menționat Bioderma Nude Touch, despre care abia ce am scris aici, fondul de ten Paula's Choice, care e absolut genial, tot de la PC crema micuță cu SPF, care e de departe cea mai bună folosită, dar cu un preț nu prea prietenos și, nu în ultimul rând, deodorantul B.U. in action, pe care l-am avut în bagaj în toate escapadele din vară, e eficient și miroase minunat, nu lasă urme, n-am nimic de reproșat.
Iar dacă am vorbit de noutăți și favorite... am zis să trec în revistă și cele mai interesante beri încercate, care din păcate nu se găsesc la noi, le-am primit din Belgia, dar trebuia să menționez că Grimbergen e foarte bună și foarte diferită de orice am mai gustat, dacă aveți ocazia nu ezitați s-o încercați, chiar și de nu vă place berea în mod normal. Ah, ce atac o să dau în berile belgiene când o să ajung acolo...
Multe momente amuzante s-au adunat, una dintre ele fiind din ultima zi în Moldova, când am pornit în căutare de... lanuri de lavandă. Știam că sunt multe în împrejurimile Chișinăului, au și o sărbătoare drăguță pe început de vară, când merg îmbrăcați în alb prin lanuri, așa că am zis să merg să fac și eu niște poze artistice. Puteți vedea în poza anterioară ce a ieșit... După lungi căutări, pe niște drumuri foarte proaste, am ochit acest minunat câmp și am realizat că asta e tot ce a mai rămas din câmpurile de lavandă, că florile au fost culese. Uraaa, uite pentru ce am chinuit atât mașina. Dar nu m-am lăsat, tot m-am pozat cu o floricică... măcar atât să primesc.
Eh, dar în prima zi a aceleiași excursii cine făcea poze lângă baloții de fân, cu lac în spate, peisaj fain, undeva prin Botoșani?! Nu mai contează că m-am zgâriat bine pe picioare, important e că am poze în fân. O dorință tot e îndeplinită, așadar, iar lavanda rămâne pe anul viitor. Da, încă nu mi-a trecut nebunia cu lanuri/câmpuri de... orice. Am făcut anul ăsta cu rapiță, floarea soarelui, grâu, lalele, fân... numai macii și lavanda le-am ratat.
Gata, gata... mă opresc. Deși v-aș mai fi arătat ce prieteni blănoși mi-am mai făcut, v-aș fi povestit cum era să rămân fără geanta cu toate actele și banii, v-aș mai fi arătat și ce am mai mâncat bun sau pe unde am mai ieșit în București, dar oricum mă întreb deja cine a stat să citească până aici. Pentru toamna asta îmi doresc să îmi fac mai mult timp pentru citit, vara asta a fost minunată din multe puncte de vedere, dar cărți cred că am terminat doar vreo 8-9, intenționez să mă bucur cât de mult posibil de minunatele culori tomnatice din natură, de ceaiuri calde când s-o răci bine vremea și... de viață.
Dacă vreți să vedeți mai multe poze, vă aștept pe Instagram, mă găsiți cu numele #ellabeautycorner!
Cum a fost luna august pentru voi? Dar întreaga vară?
Ce planuri aveți pentru toamna asta?
Poza de la Vidraru e misto de tot, transmite o stare de bine, nu ca celelalte n-ar fi frumoase. Trebuie sa ne vedem sa povestim. Sa ai un inceput de toamna minunat!
RăspundețiȘtergereMă bucur că spui asta, îmi place și mie mult, eram într-un loc liniștit acolo, chiar savuram priveliștea. Trebuie doar să stabilim ziua și ora și ne vedem.
ȘtergereSă fie întreaga toamnă minunată, la fel îți doresc și ție!
Eu am citit tot articolul. Fa o rubrica de genul „intamplari funny / horror” cu unele patanii si fa referire la articolele astea ca sa scurtezi articolele de genul celui de fata.
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru sugestie, chiar mă gândeam să fac cândva o postare cu întâmplări amuzante, însă nu știu cât talent am la povestit astfel de momente, dar o să mă mai gândesc la idee.
Ștergeremama, cate calatorii :)). la mine august n-a fost o luna prea buna, dar regret ca s-a incheiat pentru ca acum mi-e atat de frig :((. nu ma mai pot gandi la altceva decat cum sa ma intolesc.
RăspundețiȘtergereInteresant e că n-aveam nimic planificat la începutul lunii. :)) De fapt, întreaga vară am fost doar în escapade spontane, planificate cu maxim o săptămână înainte. De ar merge tot așa și pe toamnă, că nici acum n-avem nimic concret în plan.
ȘtergereSerios? În București încă e cald și se anunță căldură și mai mare în perioada următoare, doar seara ce e mai răcoare. Încă am rămas la ținute de vară.
Minunata perioada!
RăspundețiȘtergereMi-ar placea sa ajung si eu prin preajma unui lan de lavanda si sper sa reusesc acest lucru cat mai curand. Balotii sunt preferatii mei si ma fascineaza de cativa ani buni.
Cetatea Poenari e de asemenea pe lista mea si sigla lui Grimbergen seamna tare mult cu tema din Hunger Games. Sau mi se pare? ;))
Pupici si o toamna excelenta!
Eu mi-am pus în cap să ajung într-un lan de lavandă anul viitor, pe început de vară, probabil că prin Bulgaria, că acolo sunt pe alese. Nu că nu mi-ar plăcea și direct în Province să am experiența asta...
ȘtergereE musai să ajungi la Cetatea Poenari, nu cred să fie alta în România cu o priveliște mai frumoasă! Hmm, acum că spui... da, chiar seamănă.
O toamnă frumoasă să avem! :*
Cat de tare! Te-am admirat vara asta...cate locuri frumoase ai vazut - cred ca ai sute de poze! Felicitari!
RăspundețiȘtergereToată vara s-au adunat câteva mii de poze, de fapt. :)) Începe să nu-mi mai ajungă spațiul pentru stocare...
Ștergeremie mi-a placut la nebunie chisinaul, e un oras cald, plin de oameni frumosi si veseli! ai ce vedea si daca n-ar fi drumul groaznic pana acolo...as merge mai des! luni plec si eu in concediu la cazane, abia astept. ssunt nerabdatoare si sper sa vad intr-o saptamana mai mult decat am vazut toata vara!
RăspundețiȘtergereMi-a plăcut și mie, m-am simțit bine cât am stat acolo, dar nu pot spune că e un oraș din cale afară de frumos, iar de văzut nu mi se pare că sunt atât de multe, cel puțin prin comparație cu alte capitale. Merită vizitat, dar pentru mine o dată a fost suficient, aș reveni doar în treacăt sau dacă s-ar produce în timp niște schimbări majore.
ȘtergereVacanță plăcută la Cazane, cu siguranță ai ce să vezi prin zonă, poate dați o tură și până la Cheile Nerei. :D