Craiova la pas, o surpriză plăcută

Cu foarte puțin timp înainte de Paște am început să ne întrebăm încotro s-o apucăm în acel weekend prelungit, știind bine la ce aglomerații să ne așteptăm pe drum. Voiam să mergem într-un loc unde n-am mai fost la noi în țară și care să nu fie prea turistic, dar care să nu fie nici foarte departe de capitală, ca să nu pierdem mai mult timp pe drum decât la fața locului. Așa am ajuns să vedem Craiova, un oraș pe care prea puțini români se gândesc să-l viziteze și tocmai din motivul ăsta am și vrut neapărat să scriu despre el, fiindcă nu se bucură de atenția pe care ar merita-o.

Este un oraș micuț, care poate fi văzut doar la pas, așa cum am făcut și noi, cel puțin pentru cineva învățat cu călătorii active și umblat pe jos cât e ziua de lungă. Am avut, ce-i drept, cazarea la doi pași de centru, dar am fost și dincolo de zona centrală și n-am simțit nevoia să scoatem mașina din parcare. Două zile sunt cam suficiente pentru a-l vizita și încă într-un ritm destul de lejer, în a treia zi deja nu mai aveam ce să vedem așa că am pornit-o spre alte locuri.

Una dintre zonele din oraș care mi-a plăcut mult e Centrul Vechi, relativ recent renovat, care mi s-a părut curățel, îngrijit și cu o atmosferă relaxată, cu clădiri frumoase, multe statui care m-au dus cu gândul la Bratislava, verdeață pe alocuri și niște picturi superbe pe clădiri. Tot aici am și mâncat cât am stat în oraș, n-am reținut niște nume de localuri anume dar sunt mai multe drăguțe și n-am nimic de reproșat în privința mâncării sau a servirii, ba chiar am fost surprinsă că erau deschise și-n ziua de Paște și cu oameni destul de mulți ieșiți să se bucure de vremea frumoasă.

Foarte mult mi-a plăcut și cum era luminat centrul noaptea, cu spoturile din asfalt, care făceau să arate mult mai frumos decât ziua bisericuțele, dar și plimbarea pe străduțe a fost plăcută, parcă aveau un aer romantic.

Clădirea Prefecturii mi s-a părut impresionantă, cu o arhitectură interesantă și mult mai mare decât îmi părea din pozele văzute, iar piațeta din fața ei un loc foarte plăcut, cu verdeață, mulți porumbei, fântâni și mall-ul (neinteresant) alături. Dar mai sunt și alte clădiri în centru care m-au impresionat prin arhitectură, precum cea a Primăriei cu multe flori pe scări și un pian vechi alături, a Consiliului local și cea a Universității, care avea în aprilie curtea plină de pomi înfloriți. Palatul Jean Mihail, care găzduiește Muzeul de artă, mi s-a părut însă cea mai frumoasă clădire din tot orașul.

Prefectura

Consiliul local

Primăria

Pianul... Primăriei

Universitatea

Arhitectul francez Paul Gottereau e cel care a proiectat Palatul Jean Mihail, același arhitect căruia îi datorăm una dintre cele mai frumoase clădiri din București - Palatul CEC.

Palatul Jean Mihail

Parcul Romanescu

Cireașa de pe tort și motivul principal pentru care am vrut să ajung aici a fost Parcul Romanescu, cel mai frumos parc pe care l-am văzut în România și, pe deasupra, umblă vorba că ar fi al treilea cel mai mare parc natural din Europa și cel mai mare din Europa de Est. Am petrecut aici jumătate de zi plimbându-ne prin aproape toate colțișoarele, mi-a plăcut că e atât de plin de verdeață încât pe alocuri aproape dă impresia de pădure, asfaltat și amenajat fiind cu măsură. Lacul era plin de broaște gălăgioase, o gălăgie plăcută și de lebede grațioase, care aveau și propriile căsuțe amenajate.

Parcul a fost proiectat tot de un arhitect francez, la începutul anilor 1900, iar acest proiect i-a adus medalia de aur la Expozitia Universală de la Paris. Podul suspendat și Castelul Fermecat sunt două obiective din parc care nu trebuie ratate. Mi-ar fi plăcut să mă pot și plimba pe pod, dar din păcate era închis pentru amenajări din câte părea, de care cam are nevoie.

Tot în parc este și o grădină Zoo deschisă publicului, singurul loc care nu mi-a plăcut deloc. Lăsând la o parte că nu-mi place în general ideea de a ține niște animale sălbatice închise, aici chiar mi s-a făcut milă rău de ele, păreau prea lipsite de viață. Am mai uitat pentru scurt timp de principii și milă când am văzut ursul dormind cu un „crac” pe perete sau leii dormind crăcănați mai ceva decât câinele meu și m-am pus pe râs, fiindcă tristețea mea față de ei oricum nu-i ajuta cu nimic. Plecând de acolo și tot bombănind am ajuns la o discuție mai „profundă”, despre cum și mulți oameni sunt închiși în niște cuști, doar că și le creează singuri limitându-și prea mult opțiunile în viață.

Revenind la lucruri mai vesele, foarte mult mi-au plăcut și sculpturile făcute în trunchiurile copacilor sau puse peste cele ale pomilor tăiați, atât ca simbol, cât și modul în care erau lucrate. Sunt peste tot prin parc, în pozele următoare sunt doar favoritele mele. 

Craiova e un oraș plin de clădiri declarate monument istoric și, în general, de clădiri frumoase, am mai găsit și unele în paragină, dar majoritatea erau bine păstrate. M-am bucurat să văd casa Elenei Farago, autoare care într-un fel mi-a marcat copilăria prin poeziile pe care i le-am citit, iar alte clădiri de menționat ar mai fi Casa Băniei, care adăpostește Muzeul de Etnografie și însăși construcția are o istorie interesantă, Mitropolia Olteniei și o bisericuță ce pare desprinsă din poveștile Disneyland... dar lista mai poate continua.

Casa Elenei Farago în stânga, acum bibliotecă

Casa Băniei - Muzeul de Etnografie

Mitropolia Olteniei

Universitatea de medicină și farmacie

Craiova e de pus pe lista locurilor de vizitat în Oltenia, iar în Județul Dolj, foarte aproape de oraș, mai sunt și alte locuri drăguțe care merită văzute, precum niște rezervații naturale, pe care am fi vrut să le vizităm în ultima zi dar ploaia ne-a stricat planurile și am pornit-o în alte părți. Data viitoare!

Ați vizitat Craiova? Ce orașe mai puțin turistice din țară v-au surprins într-un mod plăcut?