Week in photos #117

Începutul săptămânii trecute m-a prins în Berlin, de unde intenționam să mai public câte ceva pe blog, dar cum m-am apucat să pregătesc vreo 3-4 articole înainte de plecare, evident că n-am reușit să finalizez niciunul și iată-mă lipsind iar o perioadă îndelungată. Zilele astea o să finalizez totuși articolele începute acum două săptămâni, așa că, cel puțin în perioada următoare o să ne citim mai des. Însă înainte de asta, vreau să vă povestesc puțin despre săptămâna trecută sau, mai bine spus, să fac un mic rezumat al călătoriei mele prin Germania, urmând ca pe viitor să revin cu mai multe poze și informații despre fiecare oraș vizitat.

Fiindcă am publicat destul de multe poze pe Instagram, am încercat ca pentru postarea asta să aleg cât mai multe poze pe care nu le-am făcut deja publice, ca să nu plictisesc prea mult pe cine mă urmărește și acolo.


Am avut norocul să ne bucurăm de temperaturi plăcute și mult soare, fără nicio picătură de ploaie, în timp ce în București vremea era destul de urâtă, asta în condițiile în care eu mă așteptam înainte de plecare să fie taman invers. Nici că puteam să alegem o perioadă mai potrivită. Tot noroc am avut și cu greva din aeroporturi de la ei, care a avut loc înainte să plecăm și în alte zile cât eram acolo, nu și în zilele în care ne-ar fi putut... încurca. Noroc chior!

Pentru Berlin am dedicat cel mai mult timp și am colindat în lung și-n lat orașul care, deși e departe de a fi printre cele mai frumoase capitale europene, e totuși un oraș interesant, cu unele locuri/obiective foarte faine, dar și tulburtor, din pricina tuturor locurilor care amintesc de perioada Holocaustului. Nu o să înșirui acum obiective, vă mai las doar cu câteva poze în continuare, cu menționea că până și Mall-ul lor mi s-a părut fain de tot, în mare parte datorită pasarelelor din exterior.




Aproape o zi întreagă am petrecut-o în Potsdam, un mic orășel aflat aproape de Berlin, foarte colorat și simpatic, care mie mi s-a părut că seamănă mult cu Brașovul în anumite zone, în special privit de sus. Deși e un oraș destul de mic, luat la pas nu prea mai pare astfel, numai Parcul Sanssouci, principalul obiectiv al orașului, mie începuse să-mi pară interminabil, nu-mi imaginam că e atât de mare și plin de atâtea palate (aveam pliantul cu toate dar nu m-am obosit să-l studiez prea mult înainte).





Ultimul oraș în care am ajuns a fost Hamburg, după un drum de vreo 3 ore cu autocarul și după ce m-am trezit inuman de devreme, dar de cum am ajuns acolo am prins viață, deja eram agitată ca un câine scăpat din lesă (remarca nu-mi aparține) când am ajuns la Lacul Alster (următoarea poză), unde peisajul mi s-a părut superb, iar soarele puternic făcea ca totul să fie și mai fain. Mi-au mai plăcut mult primăria și portul, dar și alte câteva zone foarte frumoase din oraș. Ah, abia aștept să scriu mai multe, într-o postare separată, mie mi-a plăcut mai mult decât Berlinul, chiar dacă nu are atât de multe obiective turistice, dar e... mai frumos, mai pe placul meu.





De data asta am tot avut fel și fel de pățănii ba prin aeroporturi, ba în avion, dar drumul de întoarcere a fost cireașa de pe tort și trebuie să aștern aici în scris...


Nu-mi retrag impresia expusă în trecut, că îmi plac avionele și în mod deosebit decolarea și aterizarea, dar dacă ar trebui să îndur de fiecare dată ce am îndurat la ultimul zbor la coborâre, cu siguranță mi-aș schimba impresia. A fost prima oară când am prins niște turbulențe chiar groaznice, ceea ce nu m-a speriat în mod deosebit (deși la cât de bruscă părea coborârea, începusem să mă întreb și eu dacă e totul ok), însă problema a fost că mi s-au înfundat urechile până nu mai auzeam nimic, iar treaba asta era însoțită de niște dureri cumplite, de parcă-mi bătea cineva cuie în timpane. Ah, groaznic! A fost prima oară când am pățit așa ceva și sper, dacă nu e ultima, măcar să nu se repede prea des. Abia a doua zi am mai auzit normal. :))


Am lăsat la final minuscul meu shopping cosmetic, care oricum nu era deloc în plan, însă nu aveam cum să nu intru într-un DM la mama lui acasă. Știu că iubitoarele acestui magazin dați din cap aprobator. Ah, ce aș vrea să avem și la noi toate nebuniile de acolo și câte aș mai fi luat dacă nu eram limitată de bagaj... M-am mulțumit însă cu niște produse pe care le-am căutat ca nebuna prin Italia și de care n-am dat - concealerul Maybelline Fit me! și produsele P2. Tot ce vă pot raporta e că rujul ăla e fenomenal, rezistă cât e ziua de lungă, iar concealerul mi-a plăcut la prima probă mult.

Cam asta ar fi, foarte pe scurt, dar cele 1600 poze îmi stau martore că aș fi putut să mai continui mult și bine. :)) Sper să scriu mai multe despre toate locurile vizitate cât mai curând, deși nu intenționez s-o fac înainte de a încheia cu câteva datorii de anul trecut - articolul ăla despre Roma așteaptă săracul de aproape un an.

Cum a fost săptămâna trecută pentru voi? Dacă ați ajuns prin Germania, aștept să-mi spuneți pe unde și ce v-a plăcut!

12 comentarii

  1. Ma bucur ca ti-a placut si s-a terminat cu bine. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce faine sunt locurile vizitate si pozele!
    Bine ai revenit! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar sunt multe locuri frumoase și-n Germania, intenționez să mai merg pe viitor și prin alte părți ale țării. Mulțumesc și bine v-am regăsit. :*

      Ștergere
  3. sa stii ca din experienta mea am observat ca barbatii/baietii sunt mai incantati de berlin. trebuie sa ajung si eu neaparat ca cica eu gandesc foarte masculin si sunt curioasa sa vad ce impresie imi lasa.

    ai bagat o frica in mine cu patania din avion, eu deja as fi fost verde la fata :)).

    mic shoppingul, dar bun :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știu câtă legătură are sexul, cred că depinde mai mult de interesele fiecăruia. Mie mi-a plăcut orașul, sper că n-a reieșit din ce am spus altceva, consider că merită văzut din multe motive, atât doar că n-aș putea spune că e vreun oraș superb, dar asta nu înseamnă nici că e urât. Are, ca orice loc, părțile lui frumoase și interesante. Eu iubesc oricum mai mult orașele/țările cu o istorie și cultură mai veche, de mii de ani. Asta nu înseamnă totuși că nu apreciez și altceva.

      Ups, îmi pare rău, n-a fost asta intenția. Să știi că a fost prima oară când am pățit asta, celelalte zboruri pe care le-am avut au fost super ok, fără nicio problemă.
      Așa zic și eu... puțin dar bun. :D

      Ștergere
  4. am fost si eu o data in germania, dar in aschersleben, un orasel destul de micut. nu am apucat sa ma plimb, si de asta imi pare chiar rau, dar acum tot cautam ceva oferte in vara sau toamna, sa ne putem bucura si noi de orizonturi noi. oja P2 e mortala!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă doresc să găsiți ceva tentant cât mai curând, dacă sunteți flexibili cu perioadele și chiar destinațiile... aveți de unde alege. Iar Germania cu siguranță merită s-o revezi ca la carte, indiferent de destinația exact aleasă. Eu am zis să începem cu cele mai mari două orașe, dar pe viitor aș vrea să mai văd și altceva, prin sudul sau centrl țării.
      Daaa, chiar e genială oja în sticlă, abia aștept s-o încerc.

      Ștergere
  5. multumesc de plimbare, sper sa ajung si eu candva la Berlin, pana atunci plec poimaine la Viena!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mare drag și îți doresc să ajungi cât mai curând. Călătorie plăcută îți doresc!

      Ștergere
  6. Am admirat fiecare poza pe care ai postat-o pe Instagram si am simtit ca sunt si eu acolo. :)
    Mi s-a facut un dor de hoinareala de nici nu-ti poti imagina! :))
    Sa ai parte de zile de nota 10 in continuare!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur mult că m-ai însoțit în plimbarea virtuală de pe Instagram. :D
      Crede-mă că-mi pot imagina, mai ales după o perioadă mai lungă de pauză de la hoinăreală simt că am nevoie de asta ca de aer. :))
      Mulțumesc, la fel și tu! :*

      Ștergere