N-am făcut niciodată parte dintre cei care consideră ziua de luni cea mai urâtă a săptămânii, însă la cum mi-am început ultimele săptămâni, cred că o să ajung și eu să am o problemă cu ziua asta. N-aș vrea să rezum cum a fost ziua de ieri (o să spun doar că din motivul ăsta n-am scris) sau lunea trecută, prefer să mă concentrez pe restul zilelor, doar pe părțile lor bune. Săptămâna trecută a fost destul de plină și frumoasă, însă nu cu atât de multe lucruri pe care să le pot reprezenta prin imagini, așa că postarea de azi va fi scurtă, dar pentru asta sigur o să mă revanșez cu alte ocazii.
Mănânc în continuare destul de multe fructe, de fapt doar cam asta pot mânca în primele ore după ce mă trezesc, însă le consum și ca gustări, iar cea mai recentă obsesia a mea e kaki - dacă n-ați gustat niciodată din fructul ăsta vi-l recomand, mai ales dacă vă plac chestiile foarte dulci. Se găsește la Lidl foarte ieftin, dar și prin alte supermarket-uri, la prețuri rezonabile.
Surpriza de la Bioderma a picat la fix, într-o perioadă în care pielea-mi e tot mai uscată și puține sunt produsele care reușesc să mă mai mulțumească. Primul produs din gama Atoderm pe care l-am încercat a fost balsamul de buze, iar de atunci îl folosesc zilnic, m- ajutat mult cu buzele foarte uscate. Trebuie să scriu cât de curând mai multe despre produsele astea, într-o postare separată...
N-am avut prea mult timp de citit săptămâna trecută, dar am recuperat în weekend, când am reușit să termin cartea asta începută luni, cred. Mi-a întrecut așteptările, deocamdată atât o să spun, cu mai multe detalii despre toate lecturile din ianuarie o să revin foarte curând, într-un articol dedicat lor.
Sâmbătă am ajuns la un local foarte fain, la care amânam de mult să merg, deși e foarte aproape de mine - Journey Pub, un local care te duce inevitabil cu gândul la vacanță, la călătorii, totul fiind decorat pe tema asta - pereți desenați cu monumente reprezentative pentru diferite locuri, meniu în formă de valiză și cu mâncăruri inspirate din diverse colțuri de lume etc. Mi-a plăcut și o să mai revin pe acolo, cu siguranță.
Am avut câteva motive pentru a sărbători săptămâna trecută, așa că săptămâna am încheiat-o cu un tort delicios și mult mai arătos decât am reușit eu să surprind în grabă. Ah, îmi stârnesc pofta singură... nu mai zic nimic.
Cam atât despre săptămâna trecută, nu pot în final decât să vă urez un februarie cu zile mai calde și cât mai frumoase!
Cum a fost săptămâna trecută pentru voi? Și voi așteptați primăvara cu nerăbdare?
Eu de-abia astept sa nu mai fie nevoie sa imi pun atatea haine pe mine, de-abia astept sa-mi dai si mie Fata pe care ai lasat-o in urma. Sa ai zile frumoase, cu multe zambete!
RăspundețiȘtergereAsta aștept și eu cu nerăbdare, să pot ieși din casă cu ținute în care să nu mă simt sufocată. Ți-o dau cu prima ocazie când ne vedem, sper cât de curând... :D
ȘtergereUn final de săptămână minunat să avem!
Si mie mi-a placut foarte mult Fata pe care ai lasat-o in urma si chiar mi-a parut rau ca nu am citit-o din momentul in care am pus gheruta pe ea.
RăspundețiȘtergereAnul acesta mi-am propus sa mananc mai multe fructe ca de obicei si momentan imi iese. Tine-mi Doamne naravul!
Te pup si sa ai o saptamana plina de zambete!
Am amânat și eu ceva vreme s-o citesc, după dezamăgirea avută cu „După ce te-am pierdut”, dar nici nu e loc de comparație între ele.
ȘtergereSper să ne iasă la amândouă în continuare!
O săptămână frumoasă în continuare!
Daaaa, sa vina primavara! Si eu am vizitat un pub numit Las Vegas care m-a dus cu gandul la vacanta! Acum am o perioada in care mananc multe prajituri cu crema si citesc la fel de mult.
RăspundețiȘtergereCred că toată lumea vrea asta. :)) La tine în Brașov? Sper să-l țin minte pentru când mai ajung pe acolo. Foarte bine că de bucuri de astfel de plăceri, mai ales de citit :D
Ștergereda, si eu astept primavara cu cea mai mare narabdare, dar ma gandesc deja si la vara. nici eu n-am avut zile de luni prea bune, de fapt saptamani bune as putea zice. sa speram ca trec toate si prindem vremuri mai bune.
RăspundețiȘtergereDeocamdată zic să ne concentrăm pe primăvară... :)) Și să sperăm că va fi cât mai frumoasă vremea încă de prin martie.
ȘtergereTrebuie să facem și noi câte ceva în sensul ăsta, atât cât ține de noi. Cred că o dată cu o vreme mai blândă o să ne ridicăm mai repede moralul, chiar și-n zilele mai proaste.
Ce postare frumoasă! Mi s-a făcut așa poftă de o salată de fructe acum! :)) N-am auzit niciodată de kaki, dar cu siguranță o să încerc și eu, sunt curioasă să văd ce gust are.
RăspundețiȘtergereAh, am și eu crema de mâini de la Bioderma și e genială! Mie mi se usucă foarte tare mâinile de la frig și deja mi se pătase într-un fel pielea și era mult prea aspră, așa că m-am dus la farmacie și mi s-a recomandat crema asta. Am scăpat de pete și am pielea mult mai fină. Cu siguranță o să mai încerc produse de la ei! :D
Mă bucur cî ți-am făcut poftă cu fructele și nu cu... tortul. :)) Trebuie să încerci, e foarte bun.
ȘtergereE într-adevăr foarte bună crema, mă bucură confirmarea ta. Au și câteva produse bune pentru ten, cleanserele lor și produsele cu SPF îmi mai plac mie mult.
Kaki? Ia sa ii spun lui Vali sa imi cumpere, ca are un Lidl in drumul lui spre casa! :D
RăspundețiȘtergereAm fost si eu la JOurney...cu Ira...e super dragut localul! Cat despre produsele Bioderma...ce ar mai fi de spus? Nu am intalnit nici unul care sa ma dezamageasca, sincer!
Pupici
Dacă nu găsește în acel Lidl, ar trebui să găsești și-n Mega, iar de Mega e plin Bucureștiul.. :))
ȘtergereE foarte fain decorul în toate încăperile, deși ar putea să mai lucreze la unele detalii. Eh, eu am mai întâlnit și produse de-ale lor care nu m-au dat pe spate, dar în general e un brand care și mie-mi place mult.
Pupici