După ce săptămâna trecută am scris aici despre propunerile mele de rujuri pentru primăvară, am decis că e cazul să fac și o nouă postare cu 7 rujuri într-o săptămână, o rubrică de care am promis că o să mă țin lunar, fără să respect însă vreo dată sau o perioadă a lunii, încerc să scriu atunci când am ceva interesant să vă arăt și o diversitate mai mare de nuanțe.
Rujurile purtate săptămâna trecută au fost folosite aproape toate pentru prima oară, cu excepția unuia singur, așa că în articolul de azi o să scriu mai mult prime impresii, scurt review „la cald”, deși față de unele îmi pot declara deja iubirea, pentru că după prima probă sunt total cucerită...
Rujurile purtate săptămâna trecută au fost folosite aproape toate pentru prima oară, cu excepția unuia singur, așa că în articolul de azi o să scriu mai mult prime impresii, scurt review „la cald”, deși față de unele îmi pot declara deja iubirea, pentru că după prima probă sunt total cucerită...
Nu am purtat în fiecare zi nuanțe tocmai primăvăratice, deși în general ele mă atrag de când temperaturile sunt mai calde și vremea frumoasă, dar încă am o atracție specială și pentru nuanțele mai închise. În plus, aveam prea multe rujuri de care eram curioasă să le încerc și mai mult pe „criteriul” ăsta am ales ce să port, m-am orientat către cele nefolosite încă, desigur că luând în calcul și ce aveam chef să port în ziua respectivă.
Luni - Max Factor Lipfinity, nuanța #30 Forever Striking - un portocaliu intens, mai roșiatic decât pare din poze, genul de nuanță față de care am sentimente contradictorii, fiindcă uneori mi se pare specială și de efect, alte ori mi se pare prea mult. Mai am doar o nuanță asemănătoare, nu port nici acel ruj des, dar nici nu-mi vine să renunț la ele că uneori mă atrag. Ciudat? Posibil. Calitativ îmi place rujulețul ăsta, am mai scris și despre alte nuanțe din gamă în trecut.
Marți - Melkior, nuanța Pink attitude - deși nuanța e superbă, foarte girly și perfectă pentru primăvară/vară, eu am rămas ușor dezamăgită de rujul ăsta, mi se pare diferit ca textură față de celelalte rujuri Melkior pe care le am (și n-am puține), nu mi-a plăcut cum s-a așezat pe buzele mele, a fost destul de dificil să-l uniformizez, dar adevărul e că nici nu aveam buzele în cea mai bună stare, așa că o să-i mai acord o șansă și sper data viitoare să ne înțelegem mai bine, deși părerea că e mai diferit de celelalte clar n-o să mi-o schimb.
Miercuri - Kiko Velvet Mat, nuanța #607 - cred că tocmai mi-am descoperit un nou ruj roșu favorit! Deși nuanțe aproape identice mai am vreo două, totuși parcă ăsta are ceva al lui, din swatch-ul pe mână nu se poate vedea asta, dar pe buzele mele și-n contrast cu tenul meu alb arată... cumva! De ambalajul foarte elegant, luxos, nici nu are rost să mai comentez, iar calitativ sunt plăcută surprinsă, se aplică foarte frumos, rezistă bine, nu usucă buzele, miroase a vanilie... n-am ce-i reproșa!
Joi - Wet n Wild, nuanța Sugar Plum Fairy - e cea mai recentă achiziție, îl luasem cu vreo două zile în urmă și eram foarte curioasă în privința lui, iar pentru un ruj așa de ieftin (14 lei în Kendra) mi se pare bun, e pigmentat, destul de plăcut pe buze și foarte rezistent, are un finish mat și nuanța mi se pare superbă. Singurul mic defect pe care i l-am găsit e că batonul e mai dur puțin, nu alunecă așa ușor pe buze ca altele, dar e ok la aplicare, mai dificil e la retuș, dar nici nu prea e nevoie de așa ceva.
Vineri - Essence, nuanța #52 In The Nude - e mai mult ca un gloss ca aspect pe buze sau ca un balsam de buze colorat, dar e simpatic, nu mai e genul de ruj către care să întind des mâna, dar uneori mai am nevoie și de astfel de nude-uri. E unul dintre cele mai vechi rujuri din cele pe care le mai dețin în prezent, nici nu știu dacă mai există gama asta, nu cred.
Sâmbătă - Melkior, nuanța Tender - spre deosebire de cealaltă nuanță menționată mai la început, care a fost în aceeași comandă cu nuanța asta, calitatea e cea cu care m-am obișnuit la rujurilor Melkior. Se așează frumos pe buze și rezistă foarte bine, iar nuanța îmi place mult, o să-l port sigur des când vreau ceva nici foarte intens, dar nici banal.
Duminică - Flormar Deluxe Cashmere, nuanța #27 Chic Aubergine - îl primisem cu o zi în urmă la evenimentul organizat de Dana, iar pentru că nuanța asta de mov e printre favoritele mele când vine vorba de rujuri mai închise la culoare, trebuia să-l încerc cât mai repede și s-a potrivit numai bine cu starea mea de duminică. Per total îmi place, în special pentru nuanță, dar și pentru că se aplică frumos, e pigmentat, glossy, hidratant și totuși destul de rezistent, dar nu mi-a plăcut că s-a întins puțin pe lângă conturul buzelor, însă asta o s-o rezolv cu un lip liner, când îl mai port pe viitor (cam așa mi se întâmplă la majoritatea rujurilor închise și foarte glossy).
În general îmi e greu să aleg un favorit dintre rujurile mele, dar acum recunosc că dacă dintre astea 7 ar trebui să aleg unul singur, atunci alesul ar fi cel de la Kiko, chiar dacă aș face-o numai cu un pistol la tâmplă, că altfel n-aș renunța la niciunul.
Eu zic că am purtat săptămâna trecută nuanțe suficient de diverse cât să găsească orice iubitoare de rujuri ceva să-i placă, dar aștept să-mi spuneți în comentarii...
Care nuanță vă place cel mai mult? Aveți vreunul dintre rujurile prezentate?
Ce rujuri ați purtat săptămâna trecută?
Eu zic că am purtat săptămâna trecută nuanțe suficient de diverse cât să găsească orice iubitoare de rujuri ceva să-i placă, dar aștept să-mi spuneți în comentarii...
Care nuanță vă place cel mai mult? Aveți vreunul dintre rujurile prezentate?
Ce rujuri ați purtat săptămâna trecută?
Toate arata excelent si zau ca nici eu n-as putea sa aleg o nuanta preferata.
RăspundețiȘtergereOricum, m-ai cam tentat cu Kiko. Trebuie sa apelez la varianta suna un prieten, ca nu se mai poate! ;))
Pupici
Mă bucur că-ți plac și că te-am tentat cu Kiko, au niște rujuri foarte bune, merită să „suni un prieten”. Dacă ai pe cine, chiar te invidiez, vreau și eu. :))
ȘtergerePupici
nuanta celui de la wet'n'wild e absolut superba dar ma indoiesc ca m-ar prinde.ramane s-o admir asa :).
RăspundețiȘtergereNici eu nu credeam cândva că m-ar prinde nuanțele închise de mov, dar mi-am schimbat total părerea de când l-am încercat pe primul. :D
ȘtergereWet n Wild Sugar Plum Fairy si Flormar Chic Aubergine sunt minunate !
RăspundețiȘtergerePupici
Altă fană a rujurilor mov? Ești de-a mea. :))
ȘtergerePupici
Cred ca ti-e greu sa-ti alegi favoritul din cele 60 de rujuri din colectie :)))
RăspundețiȘtergereNu stiu cum se face, dar iata ca m-ai tentat cu produsele astea Wen N Wild...asa ca...kendra, voi ajunge si eu curand la tine! :))
Nu greu... imposibil. :)) Abia pot să aleg din astea câteva unul, din toate n-am nicio șansă.
ȘtergereMă bucur dacă te-am tentat, fardurile lor sunt și ele bune, nu chiar toate, dar au unele foarte reușite - au testere în Kendra, îți pot da seama ușor.
ce a al patru-lea din swatch-uri? ziua de joi? :) xx, Annie | Annie's Beauty
RăspundețiȘtergereDa, swatch-urile sunt de la stânga la dreapta. :)
ȘtergereMa innebunesti cu rujurile. Sa stii ca datorita tie, in ultimele 2 saptamani am cumparat 4 rujuri...pentru mine este WOW. Problema este ca imi place mult acum si nuanta nude de la Essence. Vai doamne, ce ma fac? Cred ca se formeaza o noua pasiune!
RăspundețiȘtergereUps! :)) Dar pentru că știu că înainte nu prea purtai rujuri, chiar mă bucur că te-am determinat să mai experimentezi și cu categoria asta de produse, ba chiar să ajungi să fi pasionată de rujuri. Yey! :))
ȘtergereDin păcate cel de la Essence nu cred că se mai găsește. :( Dar poate găsești ceva similar.
Ce frumosa e nuanta rujului essence,eu o caut de ceva timp dar nu o gasesc. Minunata delectie de culori <3 Te pup Ella
RăspundețiȘtergereNici nu cred că o s-o mai găsești, eu știu că a fost scoasă de pe piață gama asta.
ȘtergerePupici
Toate sunt frumoase!
RăspundețiȘtergerePupici
http://strumfette.blogspot.ro/
Mă bucur dacă-ți plac toate.
ȘtergereWow! Kiko si Wet n Wild ar fi favoritele mele absolute dintre cele 7 :D
RăspundețiȘtergereTe pup, weekend placut!
Mă bucur mult că-ți plac cele două, au niște nuanțe superbe. :D
ȘtergereWeekend frumos! Te pup!
N-am încercat nici un ruj de la Melkior, dar tender arată super drăguț :D. La prima ofertă poate mi-l iau și eu :D.
RăspundețiȘtergereDe la Wet n Wild mi-am luat și eu un ruj de curând, nuanța Rose-Bud și sunt chiar mulțumită de el. Mi-am zis că o să mai testez și alte culori.
Îmi place super mult ideea postării :D. Mi-ar plăcea să fac și eu ceva de genul pe blogul meu :D. Poate așa folosesc și eu mai des unele rujuri, că prea stau degeaba unele :)).
Kisses!
Timi
A devenit deja celebru Tender, toată lumea îl laudă, dar sunt laude meritate! Trebuie să încerci un ruj de la Melkior, cu riscul că e posibil să vrei apoi mai multe. :))
ȘtergereSunt și eu surprinsă de rujurile WnW, mai ales de rezistență. Probabil că o să mai iau și eu și altele.
Mulțumesc, mă bucur că-ți place și ești invitata mea să preiei ideea!