Week in photos #65

Nu știu când a trecut săptămâna asta, dar pot spune că a fost o săptămână bunicică, am revenit la o stare mai bună și mai energică. Din cauza programului mai încărcat decât m-aș fi așteptat în perioada asta, am rămas mult în urmă cu toate pregătirile pentru Crăciun, mi s-au dat peste cap planurile inițiale cu privire la o parte din cadouri (implica o comandă online și mi-am dat seama că e prea târziu, risc să nu vină la timp), dar am găsit soluții pentru toate și sper să-mi ajungă zilele ce au mai rămas să le rezolv.


Deși cu cadourile de oferit încă sunt nepregătită, Moșu' a considerat că merit deja un cadou în avans, un voucher cu care mi-am făcut de cap într-una din seri și cu ocazia asta am realizat din nou că shooping-ul e cea mai bună terapie după niște zile pline. :)) Mi-am luat mai multe, dar primele supuse testelor sunt rujurile mate Maybelline, care-mi plac la nebunie ca textură (chiar sunt foarte cremoase, deși sunt mate) și Brow drama tot de la Maybelline, care are o periuță super interesantă.


Mi-am dorit pachetul Milka ce conține cănuța cu pulover de când l-am văzut prima oară, dar am amânat momentul achiziției până am uitat de el. Prietenul meu și-a amintit și acum am cea mai haioasă cană de iarnă, din care să-mi savurez băuturile calde... alături eventual de dulciuri, că tot am mâncat exagerat de multe în ultima perioadă.


În timp ce încercam să fotografiez niște swatch-uri pentru ojele pe care vi le-am arătat aici, un porumbel a considerat că ceva lipsește din peisaj și a rezolvat el problema. :)) Mi-a sabotat astfel încercarea de a reda cât mai bine în poze frumusețea ojelor, așa că am lăsat-o baltă. Acum îmi e și teamă să mai fac pozele afară, cine știe de ce surpriză mai am parte. :))


Încep să privesc spălatul pensulelor ca pe o activitate anti-stres și parcă așa merge mai bine treaba. Deși tot obositor e când trebuie toate spălate. Iar eu încă aștept un instrument special pentru a-mi ușura munca comandat de pe ebay, care trebuia să ajungă acum vreo două săptămâni.


Azi am făcut bradul la părinți acasă, unde o să și petrecem Crăciunul, iar acum abia aștept să-l facem și la noi. Anul trecut ne-am mișcat mult mai repede și ne-am bucurat de el mai mult, dar nu-i problemă, că-l pot ține și până în februarie, n-ar fi prima oară (recordul a fost până la Paște, nu mai spuneți la nimeni).

Săptămâna viitoare o să fie cu multă alergătură pe începutul ei și din păcate nu doar pentru ultimele pregătiri de Crăciun, dar finalul săptămânii sper să fie relaxant și cât mai frumos. La fel vă doresc și vouă, să ne citim duminica viitoare cu o stare cât mai bună!

Săptămâna voastră cum a fost? Cum stați cu pregătirile pentru sărbători?

24 de comentarii

  1. Ioi ce draguta e canita si ce frumoase sunt ojele <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că-ți plac! :D Cana chiar e foarte simpatică, a atras atenția tuturor celor care au văzut-o. :))

      Ștergere
  2. Am încercat și eu browdrama dar nu m.a impresionat :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie-mi place periuța și pentru fixare își face treaba bine. Nu folosesc genul ăsta de rimeluri singure, că n-au cum să umple goloruile mele imense din sprâncene. :D

      Ștergere
  3. Heheeee ce tare cu bradul pana la Paste,m-ai luat,l-am tinut si eu pana in Martie intr-un an.Te pup, miss you <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cred că m-a întrecut cineva! :))
      Te pup și-mi e și mie dor de tine, poate ne revedem pe început de an, că acum nu cred că mai avem șanse.

      Ștergere
  4. Ce ma bucur ca iti plac rujurile Creamy Matte! :) Cana cu pulover e super dragalasa, am si eu una de la Avon si chiar ar trebui sa o mai folosesc, am tinut-o mai mult de decor.
    Te pup, sa ai o saptamana usoara si sa-ti iasa toate cum doresti! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar sunt minunate, tu ai fost prima care m-a tentat cu ele! :D
      E perioada perfectă s-o folosești, mie-mi e tare drag să beaut din cana asta, chiar dacă trebuie să fiu mai atentă să nu murdăresc puloverul. :))
      Mulțumesc la fel! Te pup!

      Ștergere
  5. weei, mie nu-mi place deloc partea cu spalatul pensulelor...stiu dispozituvul despre care spui :D urmeaza sa-l iau si eu :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici mie nu-mi plăcea înainte, așa că te înțeleg. Sper la tine să ajungă la timp, eu de la ăsta cred că-mi pot lua gândul, trebui să-l contactez pe vânzător.
      Pupici

      Ștergere
  6. Am ramas in urma cu Maybelline, nu am incercat rujurile, dar la cate rujuri am cumparat in ultima perioada, mai bine mai astept...
    Spor cu activitatile, sper sa le termini pe toate si sa te bucuri de reactiile celor care vor primi cadourile voastre! Sarbatori cu bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă vei încerca unul o să vrei apoi mai multe, n-o să mai conteze câte ai cumpărat în ultima perioadă! :)) Chiar sunt minunate! Dar te înțeleg, mi-am propus și eu o perioadă de pauză de la cumpărat rujuri, că am cam exagerat în ultimul timp.
      Mulțumesc mult, la fel îți doresc și eu! Sărbători fericite!

      Ștergere
  7. Ha, he, ce porumbel afurisit! ;))
    Cred ca ar trebui sa incerc sa rivesc si eu in acelasi mod activitatea deosebita de spalare a penulelor. Poate voi reusi sa o indragesc. ;))
    Pupici si o saptamana frumoasa, frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și ce țintă bună a avut. :))
      Încearcă, n-ai nimic de pierdut. :D Am observat oricum că pe măsură ce am „adunat” pensule pe care le iubesc mult, a început să-mi fie tot mai drag și să le spăl.
      Mulțumesc la fel! Te pup!

      Ștergere
  8. Rujurile matte chiar ma atrag si pe mine, sunt curioasa cum sunt! Cana este super dragalasa! Haosul si goana dupa cadouri in aceasta peioada ma distruge, dar pot sa spun cu mandrie ca majoritatea lucrurilor importante sunt deja rezolbate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merită din plin, eu le recomand cu drag!
      Te cred, te înțeleg și mă bucur dacă cele mai importante lucruri sunt rezolvate, asta e bine! :D

      Ștergere
  9. si mie-mi plac canile alea, dar am impresia ca as face pulovarasul praf in cateva zile :))))

    si la mine a fost o saptamana ceva mai buna, dar astept ca asta sa fie si mai si :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu puțină grijă, nu se face așa ușor praf! Dar e amuzant că trebuie dezbrăcată înainte de fiecare spălare. :))
      Aceleași așteptări le am și eu de la săptămâna asta!

      Ștergere
  10. Ce poze frumoase faci! ♥
    Hihi, avem canuta la fel. Si eu am indragit-o tare mult de cum am vazut reclama la tv. (in rarele momente cand ma uit la el). :D Mie imi place poza cu swatch-urile ojelor.
    Ce tare cu bradutul! ☺ De obicei il desfac imediat dupa Anul Nou. Spre exemplu, cel de iarna trecuta, l-am strans chiar pe 1 Ianuarie. :))
    Pupicei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult, înseamnă mult orice apreciere cu privire la poze! :D
      Îmi amintesc că am văzut cănuța la tine, pe facebook. Deci e bun de ceva și televizorul, mai are și reclame utile... uneori. :))
      Așa de repede? Eu abia mă îndur să-l strâng și la final de ianuarie. :))
      Pupici

      Ștergere
  11. Si noi am muncit mult si acum asteptam cateva clipe de relaxare. Am ramas in urma si cu cumparaturile. In pozele tale am descoperit ca avem ceva in comun: cana de la Milka pe care eu mi-am facut-o cadou de Mos Nicolae si omul de zapada :) Craciun fericit alaturi de cei dragi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că așa e pentru toată lumea perioada asta. :D
      Sărbători fericite!

      Ștergere
  12. Ai tinut bradul pana la Paste???:)))
    Si eu care credeam ca la fostul loc de munca l-am tinut cel mai mult..si era prin februarie! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, l-am desfăcut cu vreo săptămână înainte de Paște. :))

      Ștergere