Review: Unt de corp Ziaja cu cocos

Cred că am mai spus-o în trecut că nu sunt o mare fană a unturilor de corp, prefer loțiunile sau laptele de corp, pentru că în general sunt mai lejere și se absorb mai repede în piele. Însă unturile de corp Ziaja m-au făcut să-mi schimb opinia despre acest tip de produs încă de când am încercat prima oară unul dintr-o simplă mostră.

Am mai avut în trecut unturi de corp care mi-au plăcut, nu mă înțelegeți greșit (îmi vin în minte unele de la I love), dar niciunul nu m-a încântat atât de tare pentru uz zilnic. În schimb, de când am în casă untul de corp Ziaja cu cocos, l-am folosit foarte des, chiar și mai multe zile la rând, atât de mult îmi place.


Ador aroma de cocos în orice, însă mirosul acestui produs mă intrigă puțin. Din borcănel are mirosul delicios de cocos amestecat cu mirosul clasic de cremă, însă după ce-l aplic pe piele mi se pare că miroase a orez cu lapte - știu, ciudat, dar nasul meu așa percepe mirosul. E posibil doar să mi se pară mie, cert e oricum că miroase foarte plăcut!

Ambalajul este tip borcan, conține 200 ml de produs și vine sigilat - un mare plus din partea mea! Prețul produsului cred că variază puțin în funcție de locație, eu l-am văzut la 16 lei.


Consistența produsul e densă, ceva normal pentru un unt de corp, dar nu e deloc grasă sau uleioasă! Aplicat pe piele, produsul se topește imediat, intră foarte repede în piele și nu lasă deloc filtru gras/lipicios la suprafață. Lasă în schimb o piele foarte catifelată și frumos parfumată, e o plăcere să utilizez produsul ăsta, din toate punctele de vedere! Iar eu cred că ar face față cu brio și pe o piele uscată, hidratarea oferită fiind destul de intensă și de durată.

Produsul conține Omega 3, Omega 6, Vitamina E și am mai ochit pe lista de ingrediente și untul de shea, chiar printre primele ingrediente. Este, așadar, un produs chiar foarte bun, nu știu câte din unturile/cremele din comerț, din aceeași categorie de preț, au o formulă atât de bună.

Ca textură și eficiență mie mi s-au părut toate unturile de corp Ziaja cam la fel, cel puțin impresia asta mi-au lăsat-o din mostre, că full size acesta e singurul pe care-l am, deocamdată.

Vă recomand cu drag acest unt de corp, eu îl iubesc și mai vreau unturi de corp Ziaja și din alte game, la fel cum mai vreau de la ei și alte produse din gama cu cocos. Produsele Ziaja se găsesc în farmaciile independente și în unele plafare, atât fizice cât și unele online, iar prețurile sunt mici, pentru o calitate foarte bună (o să vă mai vorbesc despre produsele lor, cu siguranță).

Dacă aveți întrebări despre produse sau locațiile în care îi găsiți la voi în oraș, puteți să-i contactați pe cei de la Face Bucharest - aici îi găsiți pe facebook.

Care e untul vostru de corp preferat? Ați încercat vreunul de la Ziaja? Cum vi s-a părut?

22 de comentarii

  1. inca nu am incercat nimic de la aceasta firma, dar sunt foarte tentata de produsele lor

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Produsele pentru corp sunt foarte bune, le recomand! Pentru ten am încercat deocamdată doar micelara Sensitive și mi-a plăcut și ea mult. :D

      Ștergere
  2. Hihi, chiar azi am scris si eu despre Ziaja. Sunt foarte incantata de acest unt si cred ca o sa corup cu el multe prietene! :D Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am văzut pe facebook postarea, dar sunt în urmă rău cu toate blogurile, sper să recuperez în seara asta! :D
      Mă bucur să aflu că și ție-ți place untul, eu le-aș vrea acum pe toate. :))
      Te pup!

      Ștergere
  3. L-am avut pe cel de cacao, cred ca si asta e yummy

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. L-aș vrea și pe cel cu cacao, că-mi place mirosul gamei! :D

      Ștergere
  4. Să știi că și mie mi s-a mai întâmplat ca unele produse cu aromă de cocos, odată aplicate pe corp, să miroasă a orez cu lapte. :)) Eu ador mirosul de cocos, ca și tine, și sincer, aș prefera să nu se schimbe în contact cu pielea.
    Mie îmi plac mai mult unturile de corp, îmi place să-mi bag degetele în ele și să le simt cum se topesc... :D Dar pot înțelege de ce-ți plac mai mult loțiunile. :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Înseamnă că nu sunt eu așa de ciudată. :)) Eu mai am și altele care pe piele tot a cocos miros, poate din cauza asta nu m-am supărat deloc că simt miros de orez cu lapte, mai ales că-mi place cum miroase. :D
      Partea cu băgatul degetelor în ele nu e tocmai partea mea favorită, că-mi intră și în unghii. :))
      Pupici!

      Ștergere
  5. Mi imi plac mult unturile de corp si chiar azi am comandat una de la Avon dar cred ca duapa ce o utilizez o sa urmeze Ziaja :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am un unt pentru mâini și picioare de la Avon și-mi place, dar nu se compară, mă enervează că lasă palmele cam lipicioase. :D În rest ar fi fost și el bun.

      Ștergere
  6. Imi plac atre mult toate produsele lor,te pup <3

    RăspundețiȘtergere
  7. Imi place untul de corp cu capsuni de la Body Shop. Pe acesta nu l-am incercat, dar de obicei imi place aroma de cocos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-a plăcut și mie mult unul de la TBS, dar nu mai știu cu ce aromă era.
      Poate îi vei da o șansă, e minunată textura, mi-e tare drag să-l folosesc.

      Ștergere
  8. Iubesc multe produse de la ei. Nu inteleg cum au putut sa acoata atatea produse super si la preturi asa de bune... Ma omori cu atatea tentatii

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu iubesc mai multe produse de la ei și am un wishlist luuung, trebuie să încerc câte puțin din toate. :D
      Sentimentul e reciproc, Dana! :))

      Ștergere
  9. L-ai descris de parca imi vine sa vin cu lingurita! :)) Mi-am luat recent unt de shea si nu stiu de ce e cam "puturos", nu are mirosul tipic cu care m-am obisnuit si il amestec cu unt de cocos si o crema de corp cu aroma de ciocolata. :)
    pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha, chiar îți vine să-l mănânci! :D
      Hmm, nu știu ce să zic de untul acela, dar e bine că ai găsit o soluție pentru a-l putea utiliza.
      Pupici

      Ștergere
  10. Desi produsele lor sunt apreciate, eu nu am intalnit atat de multe minunatii, ca sa zic asa! In afara de micelara pentru tenul sensibil, care oricum nu m-a dat pe spate, dar este buna...masca de par cu unt de cacao...nu am facut un contact prea bun cu ele si cu ce am mai testat pana acum.
    Mai vedem pe viitor! :D
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi ce nu ți-a plăcut? :) Mie micelara mi-a plăcut foarte mult, iar în rest am dat numai de produse care mai de care mai faine.

      Ștergere