Gama cu portocală confiată și scorțișoară e preferata mea ca aromă, am bănuit asta de când am văzut produsele doar din poze, însă după ce le-am mirosit pe toate am rămas puțin în dilemă, fiindcă toate îmi plac foarte mult. Am rămas totuși la gama asta ca preferată, îmi place că mirosul de scorțișoară e cel mai puternic, portocala doar completându-l perfect. Exact ca vinul fiert, bine aromat cu multă scorțișoară și cu două feliuțe de portocală - e asocierea inevitabilă pe care o fac de câte ori folosesc produsele astea. Un deliciu!
Gama cu vanilie picantă are de asemenea o aromă delicioasă și perfectă pentru iarnă, e imposibil să nu vă cucerească dacă vă place mirosul de vanilie, iar gama cu portocală confiată și migdală miroase exact a migdală, nu știu dacă era posibil un miros mai autentic de atât. Mie mi se pare că astea două game se completează foarte bine, îmi place să combin produsele din ambele.
Gama măr delicios e ediția limitată de iarna asta și chiar e delicioasă, însă mie-mi pare că produsele pentru corp au o aromă mai mult primăvăratică, dar care mie-mi place. Lumânarea, în schimb, are ceva puțin diferit, merge foarte bine acum, păcat că online n-o mai văd disponibilă în prezent. Totuși, eu mă gândesc să iau și laptele de corp din gamă, nu strică să-l am în casă, chiar dacă o să mă bucur mai mult de el prin primăvară.
V-am vorbit până acum doar despre aromele gurmande și delicioase ale produselor, însă vreau să vă spun câteva cuvinte și despre fiecare tip de produs în parte....
Cremele de mâini le am pe toate și mă bucur de ele din plin! Chiar dacă nu sunt cele mai hidratante creme pe care le am, au devenit totuși favoritele mele pe timp de zi. Cele care ați încercat cremele de mâini din colecția de iarna trecută, o să descoperiți că și acestea sunt exact la fel, doar aromele fiind altele - au o consistență foarte lejeră, care se absoarbe rapid în piele și o lasă fină, catifelată. Nu lasă palmele uleioase sau lipicioase (un mare plus!), dar nici nu vă așteptați să vă repare o piele foarte uscată și crăpată.
Eu seara, înainte de culcare, prefer să aplic ceva mai intens hidratant, de obicei o cremă mai grasă, iar pe parcursul zilei mă pot bucura de acestea, după care nu trebuie să aștept să intre în piele, nu-mi lasă palmele unsuroase și mă bucur și de răsfăț olfactiv pentru câteva ore, datorită aromelor care se păstrează pentru mult timp pe piele. Cele care nu aveți o piele uscată pe mâini (ca subsemnata), e însă posibil să nici nu simțiți nevoia de mai mult decât oferă aceste creme, nici măcar pe timp de noapte.
Balsamurile de buze mi se par cu mult mai bune decât cele din colecția de iarnă de anul trecut, cumva reușesc să hidrateze buzele mai bine, în ciuda faptului că par a fi mai lejere. Nu sunt lipicioase, oferă un luciu plăcut buzelor, iar aromele se simt de asemenea pentru destul de mult timp de la aplicare. Dacă știți balsamurile de buze fructate care au fost lansate prin primăvară, exact cam la fel sunt și acestea calitativ, iar eu știți că le-am lăudat mult și pe acelea.
Loțiunea de corp are o textură fină, destul de lejeră, oferă o hidratare bună și intră foarte repede în piele, fără să lase peliculă la suprafață. Conține și niște particule de sclipici finuțe, care lasă pielea strălucitoare în cel mai discret și plăcut mod.
Produsele din colecțiile de Crăciun le găsiți pe toate aici, iar cele în ediție limitată aici, de unde puteți achiziționa ce produse doriți separat, dar și la seturi convenabile și numai bune pentru cadouri de pus sub brad. Merită luate în calcul pentru cadourile de Crăciun, dar și voi meritați să vă răsfățați cu câte ceva din gamele astea delicioase!
Cum vi se pare colecția de Crăciun de anul ăsta? Care gamă vă atrage mai mult?
Dacă ați încercat vreun produs sau măcar le-ați mirosit în magazine, sunt curioasă să aflu ce impresie v-au lăsat și vouă!
Maiculita cate bunatati!
RăspundețiȘtergereDaca pana acum tanjeam dupa aroma marului delicios, acum m-ai facut sa adaug pe lista si aroma migdalelor si portocala confiata cu scortisoara.
Yummy!
Sa le folosesti cu placere in continuare!
Pupici
Chiar că sunt „bunătăți”! :D
ȘtergereMă bucur că te-am convins să iei în calcul și alte game, merită măcar câte un produs din fiecare.
Mulțumesc! Pupici!
Toate arata foarte frumos si festiv, dar acel scrub de corp e extrem de dragut! ♥
RăspundețiȘtergereȘi mie-mi place și ambalajul, parcă e un globuleț. :D
Ștergeren-am incercat nimic, dar recunosc ca arata extrem de bine!
RăspundețiȘtergere...și miros și mai bine!
ȘtergereTi-ai cumparat ceva produse, nu gluma :))) Eu din gama cu vanilie picanta am sapunul lichid, gelul de dus, crema de maini si balsamul de buze si din gama cu scortisoara si portocala confiata mi-am luat gelul de dus gomant. Inca nu am incercat sapunul si gelul de dus cu vanilie dar imi place foarte mult balsamul de buze, imi hidrateaza bine buzele si crema de maini este la fel de buna, de cand am cumparat-o am folosit-o in fiecare zi si n-am avut mainile deloc crapate :) Gelul de dus gomant este preferatul meu <3 Nu stiu daca sunt eu nebuna dar mi se pare ca miroase putin a placinta cu mere :)) Ai dreptate in privinta gamei mar delicios, eu am laptele sidefat si miroase foarte bine :) Mie imi place mult, mai ales ca sideful chiar ramane pe piele in schimb nu cred ca i-ar placea unei persoane care are piele foarte crapata.
RăspundețiȘtergereO bună parte sunt primite, eu apucasem să cumpăr doar câteva de probă. :D
ȘtergereMă bucur să aflu că și ție-ți plac produsele!
Arata foarte bine, imi plac ambalajele festive si combinatiile de arome. Cred ca as incerca in mod deosebit produsele de baie! :) Te pup!
RăspundețiȘtergereChiar au ales combinații faine anul ăsta, deja sunt curioasă cu ce ne surprind anul viitor. :))
ȘtergereÎți recomand cu drag produsele de baie, nu cred că te-ar dezamăgi.
Te pup!
Imi place cum arata aceasta colectie de sarbatori si...parca le simt putin asa aromele :))
RăspundețiȘtergereMi-ar placea toate! <3
Pupici
Trebuie să le încerci direct, să vezi atunci... :D
ȘtergerePupici