Produse favorite - Octombrie 2015

Chiar dacă luna octombrie n-a fost cea mai bună lună pentru mine, am avut totuși o mână de produse favorite care mi-au făcut zilele mai frumoase și de care m-am bucurat dese ori de când le-am descoperit. M-aș fi așteptat totuși la o listă mai lungă de produse, dat fiind faptul că am încercat destul de multe noutăți, dar dintre toate doar ce veți vedea mai jos m-a cucerit cu adevărat și n-am nicio îndoială în privința faptului că-mi plac mult.


Crema de mâini Melkior Intensive Repair m-a impresionat foarte tare, e o cremă foarte bine formulată, eficientă și are un miros fantastic care se menține mult și bine pe mâinile mele! E drept că prețul e destul de mare pentru un astfel de produs (45 lei), însă dacă vi se pare prea mult, luați-o în calcul măcar atunci când sunt reduceri consistente, pentru că e un produs foarte bun!

Serul protector pentru păr Yves Rocher îmi place tot mai mult pe măsură ce-l folosesc, îmi lasă părul suplu, strălucitor și îmi place că e atât de lejeră consistența. Eu îl alternez cu uleiurile de păr, de a căror consistență uneori n-am chef. Tot de la Yves Rocher m-am îndrăgostit total de noul creion pentru ochi, care e atât de cremos și fin, încât e o plăcere să-l aplic pe pleoape. Despre ambele produse am scris și aici, unde v-am arătat și swach la creion.

Alte două produse Melkior care m-au cucerit sunt fardul Volcano și rujul creion Mystic, pe care le-am purtat foarte des luna trecută și probabil o să continui să le port des și luna asta, fiind nuanțe potrivite pentru acest sezon. V-am scris mai multe despre ele aici, unde v-am arătat și niște swach-uri.

Eye liner-ul gel Sleek Ink Pot aștepta să-i acord atenție din august, dar efectiv am uitat de el, abia luna trecută mi-am amintit. De la prima probă m-a convins, e un produs foarte bun, îmi place la el totul - consistența cremoasă, pigmentația puternică, faptul că e mat și rezistă foarte bine! Îl recomand dacă sunteți în căutarea unui eye liner negru bun de tipul ăsta!

Dragostea mea pentru rujurile mate continuă, iar descoperirea de luna trecută a fost NYX Matte în nuanța #18 , un roșu îndrăzneț foarte frumos. Deja plănuiesc să-mi mai iau și alte nuanțe din gama asta, ceea ce cred că spune multe! E pigmentat, foarte rezistent și nu mi-a creat vreun discomfort în timpul purtării.


În octombrie am încercat pentru prima oară produsele Ziaja, care mi-au confirmat ce știam deja de la alte fete - că sunt produse ieftine și foarte bune! În afară de cele două produse din poză, am încercat mai multe și din mostre și nu e niciun produs care să nu-mi fi plăcut până acum, doar unele care mi-au plăcut mai mult ca altele. O să revin cu mai multe detalii într-o postare separată!

Am fost tentată să includ în postarea asta și niște parfumuri, dar despre parfumuri o să vorbim în articole separate, să nu vă dezvălui chiar totul!

Voi ce produse interesante ați descoperit în octombrie? Ați încercat ceva din favoritele mele? Cum vi s-au părut? V-am tentat cu ceva?

24 de comentarii

  1. Am o masca de par de la Ziaja din gama cu cacao - imi place foarte mult mirosul ei!
    De asemenea lip pen-ul de la Melkior e super fain! Fardul Volcano nu l-am incercat decat de doua ori pana acum, insa pot spune ca vreau si mai multe farduri de la Melkior! :D
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E delicioasă gama asta, și mie-mi place mult mirosul!
      Pe mine mă bate gândul să-mi fac o paletă de farduri de la ei, cu nuanțe alese de mine. :D
      Pupici

      Ștergere
    2. Pe mine gandul asta nu doar ca ma bate, mi-a lasat chiar si vanatai! :)))

      Ștergere
  2. O sa incerc si eu serul pentru par sa vad cum e. Eu am descoperit fondul de ten Zero defecte, lotiunea demachianta fara lacrimi de la Viva Natura si crema de fata Elixir 7.9 de la Yves Rocher.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper să-ți placă dacă-l încerci! Fondul de ten 0 defecte l-am avut prin adolescență, mi-a plăcut mult și l-am recumpărat de curând. Nu mai sunt la fel de impresionată ca atunci, am alt nivel de comparație acum, dar mi se pare totuși un produse bun. :)

      Ștergere
  3. si la mine luna asta a stat sub imperiul ziaja, dar eu le-am primit mai spre sfarsitul lui octombrie, asa ca vor ajunge cu siguranta intre preferatele lui noiembrie ;).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hehe, eu le-am tot folosit de pe la începutul lunii. Aștept să aflu părerea ta mai detaliată despre ceea ce ai primit, mai ales că ai bunătăți din gama cu portocală care miroase divin! :D

      Ștergere
  4. Serul pentru par ma tenteaza si pe mine :) Pupici

    RăspundețiȘtergere
  5. Trebuie sa incerc si eu serul de par de la Yves Rocher. Nu am apucat sa il deschid inca, dar m-ai facut curioasa.
    De la Ziaja sa incerci si gelul de dus Bubble Cola. :)
    Pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-l mai ține pe tușă, s-ar putea să te surprindă. :D Cel puțin în cazul meu așa a fost, deși n-aveam mari așteptări de la el.
      E pe wishlist, deși îmi e puțin teamă că o să-mi facă poftă de Cola. :))
      Te pup!

      Ștergere
  6. Nu am incercat nimic din lista ta, dar mi-ar placea mult sa testez serul pentru par de la YR :) Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper să-ți placă, dacă te vei decide să-i acorzi cândva o șansă. :D
      Te pup!

      Ștergere
  7. Lip pen-ul Melkior il am in geanta,imi place MAXIM,pup

    RăspundețiȘtergere
  8. Sa le folosesti cu placere in continuare.
    Si eu m-am indragostit de produsele Ziaja, sunt excelente. :D
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  9. Ma tenteaza serul de par Yves Rocher si o sa-l pun pe lista pentru cand termin uleiul Avon Moroccanoil. De la Ziaja am crema de zi cu lapte de capra si exfoliantul enzimatic, ambele mi se pare produse bune. Ma tenteaza sa incerc mai multe :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper să-ți placă, dacă-l vei încerca!
      Mă bucur că-ți plac produsele Ziaja, eu am început cu cele petru corp, dar vreau neapărat să încerc câteva și pentru ten, am o listă destul de lungă. :D

      Ștergere
  10. Aceasta postare este plin cu tentatii pentru mine. Serul de par, crema de mana si produsele Ziaja imi fac cu ochiul si sunt sigura ca nu o sa le rezist si in curand le voi cumpara. Te pup.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hehe, mă bucur să aflu asta! :D Sper să-ți placă orice vei încerca din lista mea de favorite!
      Te pup!

      Ștergere
  11. Trebuie sa imi iau niste Melkior urgent! Urgent! Serul ala de par daca il prind la un pret bun cred ca va fi pe lista de must buy ca am tot citit review-uri super despre el si ma tenteaza! Ziaja sunt excelente, eu cand zic stiu ce zic!:)) Si despre rujurile mate Nyx atat spun...le-am convins pe prietene sa isi cumpere si eu nu mi-am luat. Nu sunt batuta in cap?:))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar trebuie, măcar un ruj pentru început, că sunt fantastice! Mie mi-a părut rău că am amânat cam mult până să le dau o șansă. :D Nici serul nu e lăudat degeaba, merită și el!
      Hehe, de acord cu Ziaja! Cu rujurile chiar ai fost tare. :)) Eu abia aștept BF să-mi mai iau măcar încă o nuanță.

      Ștergere