Black Friday 2015 - Recomandări de magazine

Deși Black Friday ar trebui teoretic să aibe loc în ultima vineri din noiembrie, noi o să ne bucurăm deja de marile reduceri încă din weekend-ul ăsta, majoritatea magazinelor online dând startul mâine sau chiar din noaptea asta. Cât de mari vor fi reducerile rămâne de văzut, însă sunt câteva magazine pe care merită să le verificăm și sunt șanse măricele să facem astfel niște afaceri bune, indiferent că avem în plan să luăm pentru noi câte ceva sau că vrem să achiziționăm de pe acum cadourile pentru sărbători.

Eu lista pentru Black Friday mi-am pregătit-o de mult, am publicat aici cam ce am în plan să cumpăr și nu s-au modificat prea multe de atunci, însă vreau să vă fac câteva recomandări și acum că se știe sigur ce magazine vor participa și când (în unele cazuri și cam ce reduceri vor avea).

Sursă foto

Magazinele care consider eu că merită urmărite pentru zona de beauty și fashion (dar nu numai, în unele cazuri) sunt următoarele:
Yves Rocher (19-22 noiembrie)  a dat deja startul, puteți vedea aici despre ce e vorba (un cod de reducere și mai multe produse reduse cu 50%, inclusiv parfumuri), iar aici puteți vedea cadourile pe care le puteți primi la plasarea unei comenzi. Recunosc că mă așteptam la ceva puțin și mai spectaculos, dat fiind faptul că ei au oricum mereu oferte și cadouri mișto, dar e bine și așa, oricum se merită. Eu cred că o să profit, dar vreau mai întâi să dau o fugă printr-un magazin, să văd cum miros gamele de sărbători.

1001 Cosmetice (20-22 noiembrie) - m-am bucurat să-i văd pe listă, ei au oricum mereu unele produse cu prețuri mai bune decât în alte părți și chiar produse care nu se găsesc în magazinele noastre fizice. Eu vreau să-mi iau de la ei, cu sau fără reducere, fondul de ten L'Oreal Infallibe 24h matte de aici (la noi în magazine nu l-am văzut și e foarte apreciat), câte ceva de la Catrice (sunt produse faine, iar pe site au chestii care nu se găsesc la standuri - aici le găsiți), de la Revlon (mult mai ieftine ca la stand, le găsiți aici), elastice Invisibobble de aici (am un set, sunt mulțumită de ele, iar în Sephora sunt mai scumpe ) și poate câte ceva de la Essence.

Melkior vor avea și ei reduceri în weekend-ul ăsta, între 20-50% ar trebui să fie și vă recomand în mod special să aruncați un ochi aici la rujuri și aici la oje, sunt foarte mișto. Luna asta au și transport gratuit la orice comandă, deci cu atât mai bine. Later edit: vedeți aici toate reducerile, rujurile au 40%, iar ojele 30%. Eu am plasat o micuță comandă!

Makeup Shop văd că și-au închis site-ul și va fi deschis la miezul nopții, odată cu reducerile. Sunt sigură că e urmărit de multe fete pasionate de makeup, iar reducerile ar trebui să fie între 20-70%. Ce vreau de la ei v-am spus în postarea menționată la început, iar în funcție de cât sunt de bune reducerile e posibil să mai adaug în coș și altele în plus. De la ei recomand produsele Sleek și Nyx, dar și pensulele Real Techniques și EcoTools. Later edit: Mi-am luat ce-mi doream, deși era loc de reduceri mai generoase, cele mai căutate produse având doar 20-25%, în mare parte.

Pe Emag găsiți multe cosmetice aici și makeup aici de la branduri diverse, dar și parfumuri aici, inclusiv de la branduri de lux, care au prețuri bune și în restul anului, iar dacă mai bagă acum și niște reduceri suplimentare... e și el de luat serios în calcul. Cu atât mai mult dacă aveți oricum în plan să achiziționați ceva electronice sau electrocasnice de la ei, mai strecurați și-un parfumel în coș (n-am luat parfumuri de la ei, dar am luat alte cosmetice și au fost ok).

Elefant (20-30 noiembrie) dau startul la 10 zile de reducere și au de asemenea de toate pentru toți, de la cărți și până la haine, accesorii și cosmetice, parfumurile având de asemenea prețuri bune pe tot parcursul anului, iar acum promit reduceri de până la 70% (nu știu ce să vă spun dacă sunt sau nu originale, am văzut păreri împărțite).

Kurtmann (20-22 noiembrie) vor avea reduceri la peste 17 mii de piese și din experiența anilor trecuți vă spun că stocurile se epuizează rapid, fiindcă sunt limitate. Reducerile vor începe în jurul orei 5, așa că de dimineață eu plănuiesc să dau o raită pe site, să văd dacă mai prind vreo comoară la preț bun.

Modlet au dat deja startul, iar reducerile sunt de până la 80%! Merită să aruncați un ochi dacă aveți în plan să vă luați încălțăminte, au produse faine - eu mi-am luat de multe ori încălțăminte de la ei și am fost de fiecare dată mulțumită, atât de calitate cât și de numerele care au corespuns (o singură dată nu corespundea și am fost anunțată de aspectul ăsta la telefon). În plus, dacă vă abonați o să primiți și un voucher de 50 lei, vedeți pe site despre ce e vorba. Eu o să mă apuc să studiez site-ul în curând.

Mai sunt multe alte site-uri de cosmetice, enorm de multe cu haine, dar eu vă recomand doar cele pe care le cunosc, de pe care am cumpărat și care mi se pare că au produse interesante, de luat în calcul.

Mai e puțin, eu o să dau o raită la 12 noaptea pe toate site-urile de mai sus și sper să fac câteva afaceri bune (nu, n-am nevoie de nimic, dar o viață am și multe mofturi).

Ce planuri aveți pentru Black Friday de anul ăsta? Căutați ceva anume sau așteptați să vedeți cu ce sunteți ispitite? 
Aștept să-mi spuneți și ce v-ați achiziționat, dacă vedeți postarea asta după ce ați făcut deja puțin shopping!

12 comentarii

  1. In afara de Modlet, si eu tot la magazinele astea vanez :D kiss

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cizmele care-mi spuneai că par noi sunt luate de la Modlet, iarna trecută! :p
      Sper că ai prins tot ce vânai! :D
      Pupici

      Ștergere
  2. Si eu stau la panda, poate prind lucrusoarele pe care mi le doresc (stiu ca n-am nevoie, dar daca e reducere am scuza:)))
    Foarte buna si utila postarea ta!
    Kisses

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper că ai prins tot ce-ți doreai! Eh, nu strică și puțină cumpătare, dar nici să nu ne mai facem niciun moft nu cred că e cazul... o viață avem. :D
      Mulțumesc frumos! Pupici!

      Ștergere
  3. Planul meu a fost sa dorm si sa scap de tentatii, dar am plasat o comanda micuta la Makeup Shop si ma uit acum pe Melkior ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că același plan o să am eu anul viitor, ca să scap de îmbulzeala de la miezul nopții. :)) Mai bine intram eu liniștită dimineața și nu mai pierdeam atâta timp - dar știam că o să dispară unele produse pe care mi le doream.
      Sunt curioasă ce ți-ai luat, tot de la Makeup Shop și Melkior am luat și eu, deocamdată. :D

      Ștergere
  4. Ceva de îmbrăcat si incaltat. Ca produse de make-up am suficiente. ..desi nu se stie niciodata :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi nu ziceai că ai în plan multe achiziții cosmetice pentru Black Friday? :p

      Ștergere
  5. Pentru mine azi s-a confirmat din nou ca acest Black Firday nu merita nici un efort. Azi saraca colega mea a stat mai mult de 4 ore pe diverta sa comande carti si la final valoarea totala era total alt ceva decat cea calculata de ea...se schimbau preturile produselor de la minut la minut. Cei drept si eu ma uit la preturi dar nu cumapar nimic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu e chiar așa peste tot. :) Sunt și oferte reale și chiar foarte bune, am dat câteva exemple în postare. E drept că în multe cazuri nu sunt reduceri chiar așa de fabuloase, dar dacă tot îmi doresc un produs, de ce să nu-l iau cu 20-30-40% reducere?
      De Diverta nu știu nimic...

      Ștergere