La ultima comandă Avon am avut un spray de picioare cu ananas care miroase foarte bine (și pe care nu știu unde l-am pus, de aceea lipsește de la poză) și o pensulă din gama Luxe care îmi pare a fi mai bună decât aș fi sperat - vă țin la curent dacă îmi mențin părerea bună. Am încheiat deci luna iulie cu încă puțin shopping, iar pe august am început-o la fel, chiar ieri am dat o nouă comandă pe 1001 cosmetice. :)) Ce conține comanda o să vă arăt săptămâna viitoare!
Am început săptămâna cu o scurtă ieșire și după o bere am simțit că ar merge și o cafea. Da, seara. Pe la 8-9, mai exact.
Am mâncat o înghețată cu kiwi bunicică, eu am ales-o pentru culoarea interesantă. :)) Simt că m-am plictisit de toate înghețatele, nu știu pe ce criterii să le mai aleg. Mă tentează multe de la Lidl, dar n-am niciunul prin preajmă, din păcate.
Azi m-am jucat cu niște peștișori! Cei mari nu erau prea prietenoși, ăia mici în schimb m-au lăsat să-i mângâi. :))
Vineri seară m-am tot sucit dacă să postez sau nu ținuta pozată săptămâna trecută și în cele din urmă am ales s-o public, iar feedback-ul vostru m-a bucurat mult, vă mulțumesc și cu ocazia asta pentru aprecieri și încurajări, promit că încerc să mă țin și de secțiunea asta de pe blog! Dacă încă n-ați văzut postarea, click aici.
Am început luna cu puțină odihnă și relaxare, dar n-am lenevit chiar complet, m-am ocupat de poze și de pregătit postări pentru blog! Momentan v-am arătat aici produsele mele favorite din iulie, mâine urmează să vă arăt și produsele consumate, iar în rest... o să descoperiți pe parcurs ce mai pregătesc! Deja mă gândesc să mai pregătesc câte ceva și pentru perioada vacanței, n-aș vrea să dispar complet din peisaj, că poate mă uitați și, în plus, nu vreau să rămân complet în urmă cu subiectele pe care vreau să le abordez, produsele despre care vreau să scriu etc.
Cam atât cu săptămâna asta! O nouă săptămână cât mai frumoasă vă doresc!
Săptămâna voastră cum a fost? V-ați bucurat de zilele astea mai răcoroase?
draguta rochita, iubesc aceasta culoare!
RăspundețiȘtergereMă bucur că-ți place! Și eu ador nuanța asta de albastru. :D
ȘtergereAbia aștept să văd ce ți-ai comandat de pe 1001! :D Un August frumos să ai!
RăspundețiȘtergereAzi mi-a ajuns comanda, n-am apucat încă să fac o poză, dar o să vă arăt cât de curând conținutul!
ȘtergereUn august frumos și ție!
si eu sunt curioasa de comanda de pe 1001. Si eu sunt foarte pretentioasa la inghetate in ultimul timp. imi placea cea cu rom si stafide de la betty Ice si am descoperit una la Lidl noisette parca cu mici fulgi de martipan. Yummmy. Cred ca fost la saptana italiana
RăspundețiȘtergereCât de curând o să afli conținutul! :D
ȘtergereEu nu sunt neapărat pretențioasă, dar m-am plictisit de toate. Azi am mâncat cu caramel, încă rămâne una dintre favoritele mele! Hmm, nu știu dacă am încercat-o pe cea cu rom și stafide, am notat! Nu-mi mai zice de cele de la Lidl că mă oftiiic. :))
La capitolul inghetata, eu aleg orice, teste tot ce prind.imi place cea de la carrefour pt ca are sirop, sorbetul de la lidl pt ca e genial si cea de la etty ice pt ca e pe faleza si e numai buna la plimbarea de seara
RăspundețiȘtergereLa fel fac și eu, dar uneori am impresia că le-am încercat pe toate... chiar dacă nu e așa. :))
ȘtergereDraga mea,foarte frumoasa postarea cu rochita,sa mai faci :))))),iti recomand de la LIDL inghetata de cioco este super buna,eu o combin cu una italieneasca de menta cu cioco prin ea asta e de la Auchan,pupicei multi,si sa ai o saptamana frumoasa si racoroasa <3
RăspundețiȘtergereMulțumesc, draga mea! O să mai fac, promit! :))
ȘtergereOff, voi vreți să mă chinuiți cu Lidl-ul vostru! Nu am niciunul aproape de casă sau prin drum și nu-mi vine să mă duc acolo pentru o înghețată și alte trei prostioare. De cioco comnbinată cu mentă să nu aud, nu-mi place. :D
Good pics and love your blog!
RăspundețiȘtergereThx. :)
ȘtergereMama, mama daca beau cafea dupa ora 15:00 s-a zis cu somnul meu iar daca beau la ora 20:00 inseamna ca ma pregatesc de revelion. ;))
RăspundețiȘtergereYummy, yumm pentru inghetata! Si pentru preferate! Si pentru outfit!
Gata! Ma opresc! ;))
Sa ai o saptamana frumoasa, frumoasa!
Pupici
Ce tare ai fost! :)) Eu n-am probleme de genul ăsta, în ultimul timp am băut cafea mai mult din cauză că am tensiunea foarte mică, că altfel... mă cam obișnuisem fără.
ȘtergereHehe, la preferate am multe yummy-yummy. :))
Săptămână frumoasă și ție! Pupici!
A fost o saptamana buna, in care m-am plimbat, am lenevit si am citit mult!
RăspundețiȘtergereMă bucur pentru tine!
ȘtergereAm avut o săptămână fără cusur..dar căldura..na :))
RăspundețiȘtergereE bine dacă a fost fără cusur în rest.. :D
ȘtergereCafeluta asa de tarziu?! :D Si mie imi place foarte mult cafeaua, dar recunosc ca o consum doar dimineata. Altfel nu as putea sa mai dorm. Esti o fata foarte draguta si este normal ca feedback-ul sa fie unul pe masura. ♥ Vara asta chiar nu am incercat nicio combinatie mai interesanta de gusturi, la capitolul inghetata. Doar zilele trecute "m-am luptat" cu un cornet Top Gun. Nu mai cumparasem de mult timp si mi-a luat o vesnicie sa-l termin. Cu cativa ani in urma, mi se parea prea mic. :))
RăspundețiȘtergereSaptamana ce tocmai a trecut, am profitat de cateva reduceri din H&M si am facut o mica sesiune de shopping.
Pupici.
Da, da... eu n-am probleme de genul ăsta, uneori beau și înainte de culcare. :))
ȘtergereEu zic că sunteți voi prea drăguțe! :p
Mmm, n-am mai mâncat de muuult timp Top Gun. Îl țin minte, mi-ai dat o idee bună!
Să porți cu drag ce ți-ai luat! Zilele astea vreau să dau și eu o fugă prin mall, să văd dacă mai prind vreo reducere. :))
Pupici
Mi-a placut tare mult outfit-ul tau <3 abia astept sa vad si altele :) Pupici
RăspundețiȘtergereMă bucur, mă bucur mult! Cu siguranță vor mai urma și altele!
ȘtergerePupici
Pensula din gama Luxe arata precum una scumpa. Astept sa vad ce ai cumparat de la 1001 cosmetice, curand voi da si eu comanda la ei pentru bureteii aceia tip cablu de telefon si pentru vopseaua de par Revlon, care nu se gaseste decat pe acest site.
RăspundețiȘtergereExact impresia asta mi-a lăsat și mie! Sper să fie și rezistentă în timp, că în rest îmi place momentan, e cea mai bună pensulă încercată de la ei.
ȘtergereDacă te referi la elasticele Invisibobble, am și un fel de review pe blog pentru ele! Eu sunt mulțumită de ele, le por în fiecare noapte. Și eu am avut în ultima comandă dată un produs Revlon! :D
Mie imi place mult sortimentul Corso cu menta si invelis de ciocolata, daca nu l-ai incercat inca :D Abia astept sa vad noutatile de pe 1001 cosmetice.
RăspundețiȘtergereTe pup, sa ai o saptamana minunata!
Mie nu-mi place combinația dintre mentă și ciocolată. :( Cât de curând o să le public pe facebook și până la următoarea postarea „week in photos” sper să revin și cu niște prime impresii. :D
ȘtergereTe pup, săptămână frumoasă și ție!
Eu am exfoliantul de picioare cu ananas de la Avon! Ns de ce l-am luat, ca pot folosi un exfoliant de corp! :))
RăspundețiȘtergerePoate pentru ca are ananas?! :))) Crazy about fruits!
Te pup
Am și eu un exfoliant de picioare de la ei, dar al meu e cu cireșe, e foarte yummy! :D Mie îmi place pentru că are particulele mai dure și mă relaxează instant când îmi masez picioarele cu el.
ȘtergereTe pup!