1. Îmi place mult ceapa, atât de mult încât mereu o „alerg” prin salate sau alte mâncăruri. Într-o seară am pățit să mi se facă o poftă atât de mare de ceapă călită cu bulion, încât mi-am făcut și am mâncat-o pe pâine - stomacul meu n-a fost fericit, dar nu se întâmplă des lucruri de genul ăsta, din fericire (deși acum că menționez, iar mi s-a făcut poftă).
2. Nu beau lapte simplu și nici nu consum iaurt sau smântână. Deloc! Lapte n-am băut niciodată (doar când eram bebe, de la mama :)) ), însă iaurt mai mâncam când eram copil, dar acum... bleah. Mănânc în schimb cașcaval și brânză (dar nu orice) și diverse preparate din lapte (ca orezul cu lapte, gogoși făcute din lapte, etc). Ca să înțelegeți că nu e o chestie doar de moft: când eram mică cineva m-a păcălit că-mi dă suc și în cană era de fapt lapte; nu m-am uitat ce e, am băut și de cum am dat de gustul laptelui am dat la rațe. Nu știu să explic fenomenul, dar în familia din partea mamei sunt mai mulți cu aceeași problemă, iar ei nu consumă absolut deloc lactate.
3. Nu-mi place maioneza de fel și totuși îmi place la nebunie salata de boeuf - însă doar dacă are maioneză făcută în casă și într-o cantitate mică.
5. Când mănânc la restaurant, aproape de fiecare dată comand pizza sau salate, rar mi se face poftă de altceva. Iar când apuc să mănânc un fel de mâncare de undeva și îmi place, tind să comand de fiecare dată același lucru din locul ăla.
7. Îmi place mâncarea rumenită, chiar puțin arsă. Cartofii prăjiți, spre exemplu, îi las mereu să se ardă puțin (sau mai mult, dacă mă iau cu treabă și uit de ei :)) ).
8. Îmi place să mușc din înghețată și s-o mestec, indiferent cât de rece e. De obicei sfârșesc prin a-mi simți dantura amorțită, dar dacă o mănânc altfel mi se pare că n-are farmec.
10. Îmi plac foarte mult dulciurile, iar seara am cea mai mare poftă de ele. A devenit un obicei ca după cină să mănânc ceva dulce, altfel nu mă simt bine.
Dacă v-a plăcut ideea postării, sunteți invitatele mele s-o preluați!
Voi ce ciudățenii aveți legate de mâncare? Avem ceva în comun?
Ce tag interesant! Il preiau si eu clar :D si eu as manca dulciuri non stop..cateodata renunt la mancare in favoarea unei bombe calorice dulce :D kiss
RăspundețiȘtergereMă bucur că ți-a plăcut și chiar te rog să-l preiei, abia aștept să-l citesc și la tine! :D
ȘtergereTe înțeleg perfect, și eu aș mânca dulciuri în loc de mâncare, dacă n-aș știi că nu e bine. :))
Pupici
Acelasi obicei il am si eu in legatura cu inghetata :))
RăspundețiȘtergereMă bucur că nu sunt singura! :))
ȘtergereSuper tare postarea ta,m-am amuzat,mi te inchipuiam cu laptele :)))))),pup <3
RăspundețiȘtergereAtunci n-a fost deloc amuzant! :)) Mă bucur că ți-a plăcut postarea și că te-am amuzat! :p
ȘtergerePupici
cu ceapa si laptele tare sunt de acord :)
RăspundețiȘtergereCe bine că nu sunt singura, acum mă simt mai puțin ciudată. :))
ȘtergereNe asemanan foarte tare. Si eu las tot timpul 2 3 bucatele in farfurie.. mama zice ca sunt lenesa si nu vreau sa spal farfuria dar zau ca nu e din cauza asta :)) eu nu mananc spanac, nu stiu daca e o ciudatenie sau nu, doar ca la mine in casa nu se gateste..
RăspundețiȘtergereCe mă bucur că ne asemănăm! Haha, tare cu spălatul farfuriei. :))
ȘtergereUite că de spanac uitasem, nici eu nu mănânc, mi se pare ciudat să mănânc iarba aia fiartă. Știu că e bun pentru organism, dar degeaba dacă nu-mi place gustul!
Nici eu nu beau lapte :))
RăspundețiȘtergereChiar credeam că sunt singura care nu bea lapte. Acum mă simt mai bine! :))
ȘtergereEste prima data cand aud de tag-ul asta, dar imi place mult. Si eu ador ceapa, dar la lapte nu "ne potrivim". :D Eu il consum in mod regulat, in special la cafea si dimineata cu cereale. In momentul asta chiar nu imi vine nicio ciudatenie legata de mancare. In schimb, iti marturisesc ca nu imi place fasolea verde si nu mananc asa ceva. Am patit un incident cand aveam vreo 5-6 ani (eram la gradinita). M-am innecat cu ea si am "dat si la boboci". Si de atunci o evit pe cat posibil. :))
RăspundețiȘtergerePupici.
E o invenție a Alinei tag-ul. :))
ȘtergereLa lapte te potrivești cu mama, ar putea să trăiască numai cu lapte și iaurt, iar în cafea de asemenea își pune lapte, de cele mai multe ori.
Ai o scuză bună pentru care nu-ți place, în cazul ăsta. :)) Nici mie nu-mi place fasolea verde (cam multe chestii nu-mi plac mie), dar fără un motiv anume. În schimb ador fasolea bătută!
Pupici
Foarte interesant tagul! Cred ca il voi prelua si eu.
RăspundețiȘtergereEu sunt o mare gurmanda, mananc cu pasiune si am un ritual intreg pentru cand mananc.
Eu am o pasiune nebuna pentru usturoi si l-as adauga in orice, oricand.
Chiar te rog să-l preiei, abia aștept să aflu ce ciudățenii ai. :))
ȘtergereCândva aș fi zic că și eu sunt gurmandă, dar acum am toane și toane. Uneori îmi vine să mănânc până nu mai pot, dar alte ori mănânc atât cât să nu cad pe stradă, că altfel n-aș avea chef.
După ce a citit prietenul meu postare chiar mi-a zis că am uitat să menționez de usturoi. :)) Și mie-mi place mult, nu știu dacă se încadrează la ceva ciudat sau nu... dar îmi place! Însă încerc să nu abuzez prea tare de el, nu-mi face bine la stomac.
ce ma bucur ca ai preluat si tu ideea :)).
RăspundețiȘtergeremie-mi place ca prajiturile sa fie arse, sa fie negre pe spate :))))))))))))))).
de ceapa ma cam feresc ca nu suport gustul care-mi ramane si pana a doua zi dimineata.
uneori ma mai apuca pofta de iaurt si atunci mananc, alteori imi vine sa mananc cereale cu lapte, branza mananc des :). mie nu-mi prea place carnea. chiar ma gandeam ca intr-o luna, am mancat de trei ori.
Mi s-a părut foarte haioasă și când am realizat că am câteva chestii de menționat, m-am pus pe treabă! :))
ȘtergereÎmi place și la unele prăjituri să fie arse, dar doar puțin, nu rău.
N-am probleme cu gustul de la ceapă, de la usturoi am și eu problema asta... care e destul de enervantă.
Eu recunosc că-mi place carnea, dar în ultimul timp am încercat să mănânc mai puțină (mai ales cea de porc). Uneori mă simt vinovată în sinea mea, când mă gândesc la bietele animăluțe pe care le punem în farfurie.
Hmmm aici este vorba de ciudatenii la mancare....sincer nu stiu daca am asa ceva!
RăspundețiȘtergereMie imi place iaurtul, laptele si smantana...chiar azi am mancat la mama smantana pe paine..asa buna e! :)))
Imi place sa comand pe unde mananc salate sau paste, iar acum imi place sa apelez la limonada. Iar daca pune menta in ea, e si mai bine! :)
Pupici
Eu cred că dacă stai puțin mai mult să te gândești, o să găsești câte ceva. :))
ȘtergereLimonada îmi place și mie, în special acum vara.
Pupici
O daa, ceapa in toate felurile, ma feresc totusi sa fac prajeala. Imi place si hreanul, si usturoiul, ardeiul iute. :D Cand mananc la cineva salata, incerc cat mai discret sa o ocolesc, sotul meu o da la o parte fara jena, si noi punem putina si o facem acrisoara.
RăspundețiȘtergereLa lapte uneori simt ca imi pica greu si il evit, mi se mai face pofta si-l mananc cu cereale, dar rece.
Daca cartofii nu sunt bine rumeniti si mai ales crocanti... nu mai e placere. :))
pupici
Observ că avem câteva „ciudățenii” în comun! :D Hreanul și usturoiul îmi plac și mie, ardeiul iute în schimb nu prea.
ȘtergereFoarte bine zici, chiar nu mai e plăcere! :))
Pupici
Nici eu nu suport laptele pur, nu am baut de la 2-3 ani, o poveste similara, doar ca eu stiam ca beau lapte, dar am dat se pojghita aceea de la suprafata si mi s-a fact rau. Iaurtul doar de baut si poate cu fructe, dar nu ma omor dupa el. Pt mine laptele inseamna prajituri si inghetata :))
RăspundețiȘtergereUite că aflu chestii noi prin intermediul acestui articol, mie chiar mi se părea că toată lumea consumă lapte, numai eu sunt o ciudată.
ȘtergereBine zici cu înghețata și prăjiturile. :))
Eu mor cand vad ca cineva lasa mereu in farfurie. :)) Eu sunt la polul opus, ma simt rau daca nu mananc tot. Imi pun portie mai mica, dar trebuie sa "ling" farfuria, altfel mi se pare o lipsa de respect pentru cine a gatit. :))
RăspundețiȘtergereOameni si oameni, na. :))
Ca sa nu mai zic ca in ultima vreme ma cam ingretoseaza dulciurile. Am mancat doar de 2 ori in vreo 3 saptamani si nu pot sa zic ca asta m-a facut fericita sau mi-a facut rau. Am (re)descoperit ca pot foarte bine fara. In conditiile in care eram dependenta graaav!
Așa e, oameni și oameni. :)) Eu oricum nu prea mănânc la altcineva în afară de cei din familie (care mă cunosc bine și nu se supără dacă nu mănânc tot), fiindcă sunt destul de pretențioasă, sunt multe care nu-mi plac și se mai supără lumea că refuz să mănânc, dar nu am cum să mănânc mâncare cu smântână, spanac sau alte chestii care nu-mi plac deloc.
ȘtergereEu nu mă văd renunțând vreodată la dulciuri, dar după cum se spune... nu spune niciodată niciodată. :))
Toate ca toate, dar faza cu muşcatul în îngheţată e tare rău! :)) Eu nu pot de nicio culoare să muşc, te admir şi respect pentru faptul că poţi! :))) ♥
RăspundețiȘtergereHaha. :)) Se întâmplă des să se uite lumea ciudat la mine când mănânc așa înghețata, de aceea am și considerat că e ceva ciudat și merge încadrat aici. :))
ȘtergereFoarte interesant , ne potrivim la tot , in afara de salata beof in rest la tot , cred ca voi prelua si eu acest tag ,pupici
RăspundețiȘtergereMă bucur că ne potrivim la atât de multe și ești invitata mea să preiei ideea postării! :)
ȘtergereGata , l am si facut si te invit cu mare placere sa citesti si raspunsurile melehttp://iloveshoppingmakeup.blogspot.ro/2015/07/random10-lucruri-ciudate-despre-mine.html?m=1
ȘtergereO să arunc un ochi, thx. :)
Ștergere