Are o cantitate de 125 ml, valabilitate 12 luni de la deschidere și un preț standard de 26 lei, dar AICI este mai mereu la preț redus.
Primul lucru care m-a interesat înainte să testez produsul a fost lista de ingrediente - având zona din jurul ochilor foarte sensibilă, multe dintre demachiantele încercate mi-au provocat usturimi sau chiar senzație de arsură. Am studiat bine lista de ingrediente (cu acest dicționar în față) și am zâmbit, nu are niciun potețial iritant în compoziție, toate ingredientele sunt cotate cu good sau chiar best. Vă las și pe voi să o studiați, eu vă mai pot spune doar că mie nu mi-a creat nicio neplăcere:
O altă problemă pe care am întâmpinat-o la cam toate demachiantele de acest tip a fost faptul că cele două faze din care sunt compuse se separau mult prea repede, trebuia să mă grăbesc cu turnatul pe dischetă și așa ajungeam dese ori să vărs pe lângă și să risipesc produs. Demachiantul bifazic Yves Rocher este cel la care se separă cel mai greu dintre tot ce am încercat până acum, nu e necesar să mă grăbesc prea tare cu turnatul produsului! Din partea mea are un mare plus pentru acest lucru! Cam așa arată amestecat:
Este foarte eficient în înlăturarea machiajului, inclusiv în cazul celui waterproof! Mi se pare mult mai eficient decât cel de la Balea, e cam la fel ca bifazicul Nivea (dar care mie nu mi-a priit în vechea formulă, poate o încerc și pe cea nouă cândva). Cu o singură dischetă demachiantă reușesc să înlătur aproape în totalitate machiajul unui ochi - vorbind de machiaj cu tot tacâmul (primer, farduri, eyeliner, rimel). Când trec la final cu o dischetă îmbibată în loțiune micelară mai iau doar câteva urme de rimel, uneori nici pe alea (depinde și de rimel).
Ce m-a surprins în mod plăcut e că nu e la fel de uleios ca altele - lasă pielea uleioasă, dar doar foarte puțin! Ambalajul de asemenea îmi place, e ușor de mânuit! Fiind foarte eficient, e de la sine înțeles că e și spornic.
În concluzie, a devenit noul meu demachiant bifazic favorit și tare mult mă bucur că am fost inspirată să comand direct două bucăți! Nu obișnuiesc să dau note produselor despre care scriu, dar acesta chiar merită un 10 cu felicitări!
L-ați încercat? Cum vi s-a părut? Voi ce folosiți pentru demachierea ochilor?
Inainte sa citesc postarea am presimtit ca va fi un produs laudat. :) Incerc , pe viitor, sa il achizitionez si eu. :)
RăspundețiȘtergereMultumesc mult pentru review! :*
Hehe, vi l-am mai lăudat și în postarea cu favoritele lunii ianuarie. :D Sper să-ți placă!
ȘtergereCu drag! Pupici
trebuie sa devin mai deschisa in fata demachiantelor bifazice :).
RăspundețiȘtergereChiar trebuie! :D Sunt minunate!
ȘtergereNu l-am incercat pana acum dar dupa cum ni l-ai descris presimt ca se va regasi si pe urmatoarea mea comanda. :D
RăspundețiȘtergerePupici
De data asta chiar mă bucur mult că te-am tentat din nou. :)) Merită, merită!
ȘtergerePupici
Sunt sigura ca stii ca e favoritul meu, am pierdut sirul sticlutelor folosite! Oricat as rezista cu comenzile YR, nevoia de a-l avea ma face sa cedez! :) E de nota 10, subscriu!
RăspundețiȘtergerePupici multi, cu drag!
Ilda
Lavender Thoughts
Cum să nu știu? Tu ești una din persoanele care m-au tentat cu acest minunat produs. Și bine ai făcut, zău! :)) Probabil și eu o să le pierd șirul la un moment dat. :D
ȘtergerePupicei!
O sa-l pun cap dde lista la urmatoarea comanda :D
RăspundețiȘtergereMerită pus! :D
ȘtergereSunt in continua testare de demachiante bifazice :-D Incerc sa il gasesc pe cel mai cel :-)). Momentan il am pe cel de la Balea, dar care oricat m-as chinui nu inlatura rimelul :-( Abea astept sa il incerc si pe acesta. Daca spui ca e asemanator cu cel de la Nivea s-ar putea sa imi placa :-D
RăspundețiȘtergereTe înțeleg, și eu sunt, chiar dacă am descoperit deja destule care-mi plac mult. :D
ȘtergereÎmi pare rău că nu te înțelegi cu cel de la Balea, poate i-au schimbat formula, eu nu l-am mai folosit de vreun an. Sper că ți-a plăcut cel de la Yves Rocher, în caz că l-ai încercat.
Draga Mihaela,
RăspundețiȘtergereDoresc sa fac o precizare la sectiunea despre ingrediente. Sursa mentionata de tine pentru verificarea ingredientelor nu este una independenta si lipsita de intentii. Este vorba despre reprezentatii unei companii care vinde produse cosmetice, asadar exista niste interese in spatele afirmatiilor. Acolo scrie ca parabenii nu sunt periculosi pentru sanatate, ca ar fi un mit. Daca este un mit, de ce Comisia Europeana a interzis folosirea a doua tipuri de parabeni: Propylparaben si Butylparaben (v aici: http://europa.eu/rapid/press-release_IP-14-1051_en.htm) iar celelalte au cantitatile limitate? Exista conservanti de origine naturala, dar sunt mai scumpi si mai greu de procurat. Corpul este un rezervor in care se acumuleaza cantitatile mici din fiecare produs. Cate produse cosmetice foloseste o femeie? Iti recomand site-ul http://www.ewg.org/skindeep/ pentru verificarea sigurantei ingredientelor. Este site-ul unei organizatii independente, sustinute din donatii pentru a face teste in laboratoare. Acolo vei gasi informatii reale despre ingrediente.
Nu constest că există și unele interese, însă înainte de a-i crede pe cuvânt și a le cumpăra produsele am verificat anumite informații și n-am găsit nereguli. Nu sunt de acord cu tot ce susține Paula Begoun, însă dicționarul îl consider corect... până la proba contrarie. O să fac totuși unele comparații și cu site-ul pe care l-ai precizat, dar nebunia cu parabenii e oricum greșită, oamenii se sperie aiurea de orice produs care are orice tip de paraben. Iar dacă cei menționați sunt interziși, în cazul ăsta n-ar trebui să mai găsim vreun produs cu aceste ingrediente pe rafturile supermarket-urilor. Cât despre conservanți... e un subiect de dezbătut pe larg și o să existe mereu păreri împărțite, indiferent de studii.
ȘtergereRectific: Comisia Europeana a interzis 5 parabeni: Isopropylparaben, Isobutylparaben, Phenylparaben, Benzylparaben si Pentylparaben si a limitat utilizarea celor 2 mentionati mai sus. Iti recomand acest articol: https://www.eubio.ro/frumoasa-si-bestia-cum-alegi-cosmetice-sigure/
RăspundețiȘtergereOrice sursă care vinde produse „bio” e, din punctul meu de vedere, irelevantă, dar o să intru să verific cu ce surse își justifică afirmațiile, fiindcă multe lucruri sunt interpretabile. Aici e oricum vorba de un produs care are un contact scurt cu pielea, așa că nu văd ce pericol ar putea fi alt ingredient în afară de cele care provoacă neplăceri (usturimi, iritații) imediat, în timpul utilizării... și n-are cum să fie cazul vreunul paraben.
Ștergere