Review: Creme de față Apidermin lejer (de zi și de noapte)

Acum o săptămână vă vorbeam despre laptele demachiant și loțiunea tonică din această gamă, iar azi a venit rândul și celor două creme. Dacă nu ați văzut încă postarea anterioară, vă invit să o citiți aici. Cele peste trei săptămâni de testare a produselor mi-au fost suficiente să-mi formez o părere completă despre ele, așa că azi vreau să vă împărtășesc opinia mea despre acestea:


O să păstrez același sistem ca data trecută - vă vorbesc despre câteva aspecte la comun ale celor două produse, iar apoi o să vă mai vorbesc și separat despre fiecare.

Au o cantitate de 50 ml, un preț de 14 lei și le găsiți în magazinul online Complex Apicol. Această gamă este dedicată tenurilor normale, grase sau mixte!

Ambalajul tip borcănel este la fel pentru amândouă cremele, dar nu pot fi confundate datorită etichetelor diferite. Borcănelul este realizat dintr-un plastic gros, dur și mat. Am apreciat foarte mult faptul că au un căpăcel de plastic deasupra (în afara celui principal), care ajută la o mai bună sigilare a produsului.

Ingredientele pentru crema de noapte: Aqua, Glycerin, Cetearyl Alcohol, Hydrogenated Vegetable Oil, Prunus Armeniaca Kernel Oil, Coco-Caprylate/Caprate, Glyceryl Stearate, Cocoa Butter, Acid Stearic, Royal Jelly, Retinyl Palmitate, DL-Alpha Tocopheryl, Phenoxyetanol, Sodium Lauroyl Glutamate, Dipropylene Glycol, Caprylyl Glycol, Decylene Glycol, Parfum, Tetra Sodium EDTA.

Ingredientele pentru crema de zi: Aqua, Octocrylene, Glycerin, Butyl Methodibenzoylmethane, Coco-Caprylate/Caprate, Hydrogenated Vegetable Oil, Glyceryl Stearate, Acid Stearic, Cocoa Butter, Royal Jelly, DL-Alpha Tocopheryl, Phenoxyetanol, Sodium Lauroyl Glutamate, Dipropylene Glycol, Caprylyl Glycol, Decylene Glycol, Parfum, Tetra Sodium EDTA.

Despre ingrediente am de spus același lucru ca și pentru celelalte două produse din gama Apidermin: sunt bune și foarte bune, cu excepția parfumului. Atrag încă o dată atenția că Cetearyl Alcohol este un ingredient bun, să nu existe confuzii din cauza prezenței cuvântului „alcohol”. De parfum m-aș fi lipsit, aș fi preferat să nu fie prezent, dar cel puțin este prezent într-o cantitate mică. Mirosul este discret și fresh, foarte plăcut.

Consistența celor două produse este la fel: fină, lejeră, un fel de combinație între o cremă și un gel - altfel nu știu cum aș putea s-o descriu. Îmi place extrem de mult!


Trebuie aplicate într-o cantitate foarte mică și subliniez acest lucru, insist chiar asupra acestui detaliu pentru că eu până acum nu am mai întâlnit o cremă de față la care să simt nevoia de o cantitate așa de mică pentru întreg tenul! Dacă sunt aplicate într-o cantitate mare... intră mai greu în piele și lasă peliculă ușor lipicioasă. Aplicate într-o cantitate mică nu mai creează astfel de probleme, se întind rapid, intră imediat în piele și nu lasă peliculă la suprafață. Până la urmă este un lucru bun că e necesară o cantitate atât de mică, pentru că asta le face și foarte spornice!

Cremă de față Apidermin Lejer de noapte


Foarte mult îmi place! Îmi oferă exact gradul de hidratare de care are nevoie tenul meu gras în sezonul cald, cu o formulă lejeră care se simte incredibil de plăcut pe ten și care nu îmi lasă acea senzație de ten încărcat după aplicare - este un mare plus pentru mine!

Mai menționez că nu mi-a blocat porii, nu mi-a provocat iritații sau altfel de neplăceri - valabil și pentru crema de zi. Chiar s-a comportat extrem de bine pe tenul meu din toate punctele de vedere!

Cremă de față Apidermin Lejer de zi


Are SPF 15 - o bilă albă pentru acest lucru! Deși este cam micuț pentru sezonul cald, se poate aplica o altă cremă de protecție solară cu SPF mai mare peste această cremă, iar pentru sezonul rece consider că este suficient de mare, cel puțin pentru tenul meu.

Hidratează bine și este o bază bunicică de machiaj (dacă e aplicată într-o cantitate mică, insist!). Fondul de ten se așează frumos pe tenul proaspăt hidratat cu această cremă, doar că nu pot spune că-i sporește rezistența, dar nici nu promite așa ceva. Pentru un ten gras este mai indicată pe parcursul verii (cel puțin) o cremă matifiantă! Probabil pe un ten normal se comportă mai bine și la acest capitol.


În concluzie, crema de noapte mi-a plăcut foarte mult, a intrat în topul favoritelor, dar nici crema de zi nu pot spune că m-a dezamăgit, doar că probabil o voi folosi mai mult în zilele răcoroase sau în puținele zile în care nu ies din casă. Dacă doriți creme de față ieftine și bune, chiar sunt de luat în calcul!

Pe această cale vreau să le mulțumesc celor de la Complex Apicol pentru șansa de a testa această nouă gamă de produse, așa am descoperit niște produse bune și totodată o nouă firmă care merită toată atenția noastră! Da, până acum nu mai încercasem produsele de la Complex Apicol, însă acum îmi doresc să încerc cât mai multe din produsele lor!

Ce părere aveți de cele două creme, fetelor? Vă tentează? Le-ați încercat? Cum vi se par?


9 comentarii

  1. Suna interesant si avantajos la ce pret au.
    E bine de stiu:)
    Multumesc pentru acest review detliat. ( sunt mereu in cautare de creme de fata/maini)
    :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar merită luate în considerare, sunt produse foarte faine!
      Cu mare drag, mă bucur mult dacă a fost de folos. :D
      Pupici :*

      Ștergere
  2. Am incercat-o si eu de la bunica mea :)) nu imi place pentru ca lasa tenul lucios si parca nu se absoarbe rapid :-?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate ai aplicat-o într-o cantitate prea mare - după cum insistam și în articol, trebuie aplicat foarte puțin produs, altfel intră greu în piele și lasă peliculă lipicioasă așa cum zici că ai pățit și tu. :) Dacă mai ajungi pe la borcănelul cu cremă al bunicii :)) încearcă cu o cantitate mult mai mică decât de obicei și s-ar putea să observi la fel ca mine că intră repede în piele și nu mai lasă peliculă.

      Ștergere
  3. In general vara eu am probleme cu cremele de zi, imi luceste repede fata si de aceea sunt ff atenta la ce folosesc. Prefer pe cele matifiante, singura care mi-a placut a fost de la Bioderma, de la ea chiar nu mi s-a ingrasat tenul si nu-mi lucea pe parcursul zilei. Multumesc pentru review, pretul lor este destul de mic, si cine stie, poate le voi folosi si eu candva. Pupici! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să știi că și eu am această problemă cu multe din cremele de zi. :( Așa e, o cremă matifiantă e cea mai indicată pentru tenul gras. :D M-ai făcut curioasă în privința celei de la Bioderma, poate o încerc și eu cândva!
      Cu drag, mă bucur dacă e de folos! Așa e, au un preț foarte mic, au ingrediente bune.... merită luate în calcul.
      Pupici :*

      Ștergere
  4. si mie-mi plac, sunt nesperat de bune :).

    RăspundețiȘtergere
  5. Am cumparat crema lejera de noapte, si pot spune ca este super! De la prima aplicare mi a lasat o parere ft buna.Am aplicat intr o cantitate mica a intrat imediat in piele, sa numai mentionez faptul ca dupa pielea mea se simte super fina si hidratata si mentionez ca am tenul mixt-gras. Merita toata atentia noastra cremele lor ptr ca chiar sunt ft bune! Dupa ce o termin abia astept sa o recumpar.10/10 rate din partea mea!

    RăspundețiȘtergere