Review: Tratament leave-in cu ulei de argan

Trebuie să recunosc de la bun început că am avut o lungă perioadă de timp în care mi-am neglijat complet părul. Mi-am propus să fac ceva schimbări în acest sens și să-i acord mai multă atenție părului meu dacă într-adevăr vreau să am o podoabă capilară frumoasă.. și vreau! Printre primele schimbări a fost achiziționarea și utilizarea tratamentul leave-in cu ulei de argan de la Avon. Cu ceva timp în urmă am avut celălalt ulei de păr de la Avon (cel cu căpăcelul verde) și îmi aminteam că am fost foarte mulțumită de el, așa că aveam așteptări destul de mari și de la acesta. Dacă s-a ridicat la nivelul așteptărilor sau nu o să aflați în cele ce urmează.


Are 30 ml, valabilitate 12 luni de la deschidere și se găsește des la oferte la prețuri între 10-15 lei.

Pentru că este prima oară când fac un review la un produs pentru păr o să încep prin o mică descriere a părului meu: am părul foarte gras, un scalp sensibil, firul de păr foarte subțire și din cauza asta se încurcă și se rupe imediat, mă vopsesc de vreo 7 ani (brunet) și îmi cade părul într-o veselie. Da, natura nu m-a ajutat prea mult la capitolul ăsta.

Din cauza excesului de sebum sunt nevoită să-mi spăl părul o dată la 2 zile, iar acest tratament l-am folosit după fiecare spălare, pe părul umed. Primul lucru care-mi place foarte mult la acest produs este ambalajul, în special sistemul de dozare printr-o pompiță care facilitează foarte mult aplicarea. Cred că o să păstrez recipientul după ce îl termin pentru alte uleiuri naturale. Eu îl aplic direct pe păr apoi îl distribui cu mâna. Îl folosesc pe lungimea părului, insistând mai mult la vârfuri.

Un alt lucru care-mi place enorm la el este mirosul. Are un miros incredibil de plăcut care se menține destul de mult pe păr. După 24 ore de la aplicare încă mai îmi miroase părul de la acest ulei – nu puternic, foarte puțin, dar zic eu că este destul de mult.

Deși după primele 2-3 aplicări nu am sesizat vreo schimbare în mod deosebit, după mai multe utilizări au început să se vadă și efectele: hidratează părul lăsându-l moale și fin la atingere, disciplinează vârfurile tocite, părul se descurcă mai repede și în același timp se încurcă mai puțin decât înainte. Dar ca să nu existe neînțelegeri: nu aveam părul foarte tocit (doar foarte puțin la vârfuri) și nici ars de la decolorare sau altceva. Nu știu dacă ar putea face minuni pe un păr foarte deteriorat, zic eu că este potrivit mai mult pentru întreținerea părului decât pentru reparare. Pentru repararea unui păr foarte deteriorat tot uleiurile naturale (argan, ricin, etc) sunt soluția din punctul meu de vedere.

Nu îngrașă și nici nu îmbâcsește părul. Este destul de spornic, după mai bine de o lună am consumat abia jumate din cei 30 ml, în condițiile în care îl folosesc o dată la două zile, iar părul meu este destul de lung.

În final vreau să mai specific că uleiul de argan se află pe la jumătatea listei cu ingredientele, deci nu este într-o cantitate foarte mare. De aceea am și menționat să nu vă așteptați la minuni dacă aveți un păr foarte deteriorat. Eu intenționez să reîncep să folosesc uleiuri și tratamente 100% naturale pentru păr, dar nu o să renunț nici la acest ulei, pentru că își face treaba bine pe părul meu.


În concluzie, mie îmi place foarte mult acest produs și îl recomand!


8 comentarii

  1. interesant!! asemanandu-ma cu tine la aspectul par gras...sa stii ca am renuntat sa tot folosesc produse de genul, sa nu il imbacseasca sau sa nu se ingrase mai rau, sunt reticenta cand vine vorba sa imi iau produse noi, sa folosesc produse noi.. dar acest review chiar imi este de folos! multumesc Mihaela!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar nu îngrașă deloc părul acest ulei, dar nu am încercat să-l aplic la rădăcină, oricum nu simt nevoia. Mă bucur mult că ți-a fost de folos acest review!
      Pupici :*

      Ștergere
  2. Am folosit si eu acest ser de par, dar mai mult mi-a placut cel cu ambalajul verde. Sunt ok, avand in vedere pretul. In momentul de fata folosesc serul de la Biosilk. Detalii despre el gasesti aici http://atelieruldefrumusete.blogspot.ro/2014/02/ser-de-par-biosilk-silk-therapy.html
    Pupici :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu n-am sesizat vreo diferență între cele două. Poate o să le încerc cândva în paralele. Așa e, raportul calitate/preț este foarte bun. :)
      Mulțumesc pentru recomandare și link, o să arunc un ochi.
      Pupici :*

      Ștergere
  3. Il am si eu pe lista, auzisem doar pareri de bine despre el. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merită încercat! Este oricum ieftin, dacă nu ți se potrivește știi măcar că nu ai cheltuit mulți bani. :D
      Pupici :*

      Ștergere
  4. Nu e mai bine să folosesc un produs pur, natural cum ar fi....

    http://biocosmeticemaroc.ro/ulei-de-argan-cosmetic-/2-ulei-de-argan-cosmetic-bio.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am scris și în articol că vreau să reîncep să utilizez uleiuri naturale, iar această postare este scrisă de mult, am schimbat destul de multe în rutina de îngrijire a părului de atunci. :)
      Mulțumesc oricum pentru link, la uleiul de argan am renunțat pentru moment, dar intenționez să îl încerc și în variantă pură.

      Ștergere